După
cele două volume publicate în primăvară, „Glontele cu parfum de crini“ şi
„Umbra noastră cea de toate zilele“, dr.
Virgil Răzeşu recidivează la mijlocul toamnei cu un nou volum: 35.
Cartea este dedicată ediţiei cu acelaşi număr al Reuniunilor Chirurgilor din
Moldova, recent desfăşurată la Piatra Neamţ.
În
deschiderea reuniunii, autorul i-a avizat pe cei prezenţi că volumul aflat în
mapele lor nu este doar un gest de protocol, cartea aparţinând tuturor
chirurgilor români, scrisă de cei care, an de an, au luat drumul Neamţului
pentru a-şi exprima propriile gânduri şi experienţe. Prezentându-şi cartea,
Virgil Răzeşu apelează la un proverb chinezesc: „Oricât de bună ar fi sămânţa
pe care ai semănat-o, nu aştepta roadele înainte de împlinirea vremii“. Medicul
consideră că, pentru sine, vremea aceea chiar s-a împlinit şi ea îl îndeamnă să
întoarcă privirile către viaţa ce s-a scurs şi să se întrebe dacă a trăit-o cum
se cuvine sau nu.
Cu
înţelepciunea oferită de o viaţă trăită cu demnitate, în dragoste şi preţuire
pentru semeni, autorul ne oferă o scriere densă în fapte şi semnificaţii,
într-o inspirată cascadă, ilustrată cu numeroase imagini alb-negru şi color,
instantanee ale faptelor petrecute.
Doctorul
Răzeşu se dovedeşte profund implicat în viaţa cetăţii în care trăieşte de 50 de
ani şi în care s-a împlinit ca profesionist şi cetăţean şi dedică o parte
consistentă istoriei medicinii din zona de la poalele Ceahlăului, de la
începuturi până în zilele noastre. Apelând la o amplă documentaţie, autorul
trece în revistă momentele cu impact asupra dezvoltării societăţii şi,
implicit, a medicinii locului şi îi evocă pe făuritorii vetrei medicale nemţene
şi pe cei care au contribuit la progresul ei de-a lungul timpului. Nu se poate
trece peste recursul său la obiectivitatea cu care suntem datori să judecăm
timpul, obiectivitate cu care se ridică împotriva acelora care, negând cu înverşunare
tot ce s-a petrecut în timpul regimului de tristă amintire, de aproape jumătate
de secol, neagă propria lor activitate.
Cea
mai mare pondere a cărţii este rezervată cronicii celor 35 de reuniuni
chirurgicale nemţene desfăşurate până în prezent. Dar autorul nu ne oferă o
relatare seacă, aridă, a derulării acestora, ci o înnobilează cu fapte şi
evenimente, trecând-o prin filtrele propriei sensibilităţi şi conferindu-i veşmântul
uman, cu toate împlinirile, satisfacţiile şi dezamăgirile sale. Autorul evidenţiază
în mod deosebit pragul care desparte cronica celor 35 de reuniuni, reprezentat
de evenimentele din decembrie 1989, şi face ample şi pertinente consideraţii
asupra celor două perioade, net diferite din toate punctele de vedere.
Înainte
de ’89, contactul cu chirurgia de pe alte coordonate geografice era absent
pentru majoritatea profesioniştilor noştri, dominaţi nu numai de lipsurile
materiale cunoscute, ci şi de îngrădirea accesului la progresele specialităţii.
Ceea ce ne parvenea erau doar ecouri distorsionate despre ce realizau alţii.
Reuniunile nemţene se numărau printre puţinele modalităţi de documentare şi
astfel căpătau o importanţă capitală pentru realizarea progreselor cu care eram
datori faţă de specialitate, facilitând un schimb de experienţă necesar şi
benefic. Organizarea manifestărilor respective nu era lipsită de tot felul de
piedici sau dificultăţi, materiale sau de altă natură. Dar, cu insistenţă şi
eforturi deosebite, organizatorii reuşeau să le asigure un nivel academic
deosebit şi să contribuie la menţinerea a ceea ce se poate numi familia
chirurgicală.
După
’89, odată cu deschiderea către medicina vestică şi, mai ales, către fraţii noştri
de dincolo de Prut, explozia informatică şi elementele de chirurgie modernă au
devenit realităţi incontestabile, care şi-au pus amprenta pe configuraţia
generală a reuniunilor noastre, ce au căpătat o altă personalitate.
Concomitent, condiţiile generale de organizare şi desfăşurare s-au îmbunătăţit,
au fost dominate de libertatea de acţiune şi au depins mai puţin de factori
aleatori, au facilitat realizarea schimbului dintre generaţii, ca şi apariţia
unor noi echipe, la fel de dornice de afirmare ca şi cele din trecut. Iar ceea
ce trebuie remarcat este că audienţa şi interesul pentru ele au rămas aceleaşi.
Interesant
este capitolul „O samă de cuvinte“, inspirat după bătrânul Neculce, în care
autorul oferă cuvântul unora dintre participanţii constanţi la reuniunile nemţene.
Iată câteva din gândurile exprimate: profesorul Nicolae Constantinescu, Bucureşti:
„A existat şi există în reuniunile de la Piatra Neamţ ceva inefabil, deci care
nu poate fi exprimat prin cuvinte şi aceasta este atmosfera academică, mediul
fertil pentru confruntările de idei, în care tonul iniţial era dat de doctorul
Răzeşu şi era preluat de către toţi ceilalţi“. Profesorul Romeo Scerbina, Chişinău:
„Pentru mine, Reuniunile Chirurgilor din Moldova «Iacomi-Răzeşu» reprezintă
cele mai fericite prilejuri, atât pentru viaţa chirurgicală şi ştiinţifică, cât
şi pentru cea spirituală, de care noi, cei din Basarabia, avem nevoie pentru a
ne încărca «bateriile» cu românism ca să supravieţuim în realitatea moldoveană“.
Profesorul Irinel Popescu: „Prin forţa împrejurărilor, nu m-am numărat printre
participanţii lor constanţi. Însă convingerea la care am ajuns a fost că despre
aceste manifestări ştiinţifice ar putea să scrie orice chirurg din România,
chiar şi unul care n-a participat niciodată. Atât erau de cunoscute şi, aş
spune, de îndrăgite!“.
Fraza
frumoasă şi curată cu care autorul ne-a obişnuit în scrierile sale face şi de
această dată deosebit de plăcută lectura şi ne prilejuieşte satisfacţia de a-i
descoperi, în fiecare pagină, dragostea şi preţuirea pentru limba noastră, pe
care o socoteşte printre cele mai frumoase şi mai bogate.
„35“, ultima carte a doctorului Virgil Răzeşu,
face dovada profesionistului profund implicat în problematica propriei
specialităţi, a istoricului şi a cronicarului timpului său, oferindu-ne o
interesantă şi amplă frescă a ultimei jumătăţi de secol a unei societăţi în
permanenţă prefacere şi agitaţie, cu adânci repercusiuni asupra vieţii
personale şi colective.
