Newsflash
Diverse

Răspunsuri la provocările medicinii din sud-estul Europei

de Dr. Camelia Cristina DIACONU - nov. 17 2016
Răspunsuri la provocările medicinii din sud-estul Europei
    Lucrările științifice ale celei de a 34–a Săptămâni medicale balcanice, s-au desfășurat între 7 și 8 octombrie 2016, la Academia Română, București, sub forma unui congres multidisciplinar, organizat prin parteneriatul dintre secția națională română a Uniunii Medicale Balcanice (UMB) și Asociația Medicală Română. Tema congresului „Provocările actuale ale medicinii balcanice“ a atras medici de diverse specialități din România, Bulgaria, Serbia, Grecia, Republica Moldova, Macedonia, Cipru, Turcia.
     Uniunea medicală balcanică (UMB), organizație medicală internațională non-guvernamentală, fondată la 24 octombrie 1932 la București, are ca scop principal stabilirea de relații între medici, stomatologi, farmaciști și alți oameni de știință și impulsionarea cercetărilor științifice fundamentale din domeniul medical în țările balcanice. A funcționat fără întrerupere de la momentul înființării ei. Motto-ul sub care activează UMB este „Santé-Amitié-Paix“. Fondatorul și inițiatorul tuturor colaborărilor UMB a fost Mitică Popescu Buzeu, secretar general și președinte de onoare al UMB până la moartea sa, în 1988. Din organele de conducere ale UMB au făcut parte, de-a lungul timpului și N. N. Gheorghiu, Gr. Benetato, Ion Turai, C. Gh. Dimitriu, Ana Aslan, Th. Burghele, St. Milcu, Vasile Cândea, N. Angelescu etc.
     Activitatea organizației, printr-un sprijin substanțial din partea Academiei de Medicină a Franței, a fost cuprinsă în Săptămâna medicală balcanică, ce se organizează la fiecare doi ani și în Zilele medicale balcanice (cursuri avansate internaționale de perfecționare și reuniuni specializate). Obiectivele UMB constau în identificarea diferențelor și a atitudinilor curative și profilactice regionale, furnizarea de asistență calificată procesului de promovare și sporire a bunelor practici, ce asigură calitatea sănătății în aria geografică respectivă, extinderea și aprofundarea activității științifice, menținerea parteneriatului activ între organizațiile membre, cultivarea unui spirit medical umanist și umanitar. Membrii sunt medici, farmaciști, biologi, chimiști din România, Grecia, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia, Albania, Cipru, Turcia, Macedonia. Prima Săptămână medicală balcanică a avut loc în Grecia, la Atena, în 1932. Din partea României au participat dr. J. Combiescu, dr. A. Cantacuzino și dr. Magheru. Următoarea s-a desfășurat la Belgrad (Serbia), în 1933, cu acest prilej având loc prima reuniune a Consiliului General al UMB. În sfârșit, cea de a treia a avut loc în 1935, la București, unde a apărut și prima ediție a „Buletinului Uniunii Medicale Balcanice“, care a inclus statutul UMB și organizarea secțiilor naționale. În 1939, UMB publică revista „Archives Balkaniques de Médecine, Chirurgie et leurs specialités“, la editura Masson din Paris, care devine „Archives de l’Union Médicale Balkanique“ în 1962. Din 1962, această revistă a apărut fără întrerupere, actualmente fiind indexată în numeroase baze de date internaționale.
     Ceremonia de deschidere, care a avut loc în amfiteatrul „Heliade Rădulescu“ al Academiei Române s-a desfășurat în prezența prof. dr. Pierre François Plouin, reprezentant al Academiei Naționale de Medicină a Franței, prof. dr. Vasile Sârbu, secretar general internațional al UMB, președinților și vicepreședinților tuturor secțiilor naționale ale UMB, reprezentanților ambasadelor țărilor balcanice la București (Serbia, Republica Moldova, Bulgaria) și a celorlalți participanți. Din postura de organizator, mi-am exprimat convingerea că acest congres va demonstra încă o dată vitalitatea și spiritul de prietenie și colaborare dintre secțiile naționale ale UMB și că va reuși să pună în valoare contribuțiile medicinii balcanice în Europa, confirmând într-o manieră tangibilă poziția privilegiată pe care UMB a avut-o în această parte a Europei. Prof. dr. Vasile Sârbu a reamintit invitaților că UMB este recunoscută pentru rolul important pe care l-a jucat în problemele de profilaxie și medicină curativă în regiunea balcanică și a urat tuturor participanților un călduros bun venit. Prof. dr. P. F. Plouin, expert european recunoscut în domeniul hipertensiunii arteriale, fost președinte al Societății franceze de hipertensiune arterială, a transmis mesajul Academiei de Medicină a Franței și felicitările pentru organizarea acestui congres în condiții excelente.
     Pe parcursul celor două zile de congres au fost susținute peste 60 de conferințe, comunicări orale, cursuri, 70 de postere și au fost subliniate problemele medicale comune ale țărillor balcanice. Prof. dr. P. F. Plouin a susținut conferința cu tema „Date și recomandări recente în legătură cu hipertensiunea arterială endocrină“. Prof. dr. Niki Agnantis, președinta de onoare a secției naționale a Greciei, a susținut conferința cu tema „Rolul celulelor stem în cancerul mamar triplu negativ“. Prof. dr. Gheorghe Ciobanu, președinte al secției naționale din Republica Moldova, a prezentat date actuale de diagnostic și tratament ale urgențelor cerebrovasculare ischemice. Conferința cu tema „Hiponatremia la bolnavul cu insuficiență cardiacă“ am prezentat-o în ideea de a atrage atenția că hiponatremia nu este doar o banală tulburare electrolitică la acești bolnavi, ci un marker prognostic. Problemele și provocările educației medicale în Serbia au constituit tema conferinței susținută de prof. dr. Vladmila Bojanic, președinta secției naționale a Serbiei. Prof. dr. Ninoslav Ivanovski a prezentat factorii care influențează lipsa de complianță terapeutică la pacienții transplantați renal, iar dr. Andreea Andronesi a relatat experiența secției de nefrologie din acest institut privind tratamentul cu Everolimus la pacienții cu angiomiolipoame renale asociate sclerozei tuberoase. Dr. Alice Bălăceanu (București) a evidențiat rolul ecografiei în diagnosticul bolii cerebrovasculare asimptomatice, conf. dr. Olivera Lupescu a atras atenția asupra dificultăților de management al pacienților cu politraume și fracturi de pelvis, dr. Adela Iancu (medic de familie, București) a subliniat pentru audiență rolul medicilor de familie în managementul insuficienței cardiace, iar dr. Carina Mihai (reumatolog, București) a prezentat concluziile unui studiu foarte interesant privind riscul de tuberculoză activă la pacienții cu artrită care primesc tratament cu inhibitori de TNF. Rolul chirurgului plastician în tratamentul melanomului malign a fost discutat de dr. Radu Jecan. Prin prezentarea dr. Simona Carniciu s-a trecut în revistă o nouă patologie: sensibilitatea non-celiacă la gluten. Sesiunea dedicată istoriei medicinii a cuprins o serie de teme foarte interesante, ca de exemplu „Pelagra și medicina socială în activitatea Academicianului Victor Babeș“ – prof. dr. Dana Baran, „Medicina, politica și filantropia în Balcani: cazul lui Apostol Arsakis“ – dr. Marianna Karamanou (președinta secției naționale a Greciei). Au fost susținute și două cursuri: unul de sindrom de apnee în somn și un altul de insuficiență cardiacă cronică, coordonate de semnatara acestor rânduri. Toate rezumatele lucrărilor au fost incluse într-un supliment special al revistei „Archives de l’Union Médicale Balkanique“.
     Sesiunea dedicată prezentărilor de cazuri clinice de către medicii rezidenți a fost de un dinamism în acord cu vârsta autorilor, suscitând dezbateri și comentarii constructive. Cele mai reușite lucrări au fost premiate. Pentru prima dată la acest congres a existat și o sesiune specială de postere dedicată studenților, în care aceștia au avut posibilitatea de a prezenta cazurile unor pacienți la a căror îngrijire au contribuit sau rezultatele unor studii originale în care au fost implicați.
     Diversitatea temelor abordate în cadrul congresului și valoarea științifică a prezentărilor au fost completate de posibilitatea de interacțiune și socializare cu medicii de diverse specialități din țările balcanice, ceea ce a permis stabilirea de contacte profesionale pentru proiecte viitoare legate de dezvoltarea medicinii balcanice.
     Vineri, 7 octombrie, a avut loc și adunarea generală a secției naționale române a UMB, cu prilejul căreia s-au desfășurat alegeri pentru funcțiile de conducere din cadrul acesteia. Am avut bucuria de a fi numită președinta secției naționale române a UMB și totodată secretar general internațional al UMB. Membrii boardului internațional au mulțumit prof. dr. Vasile Sârbu pentru întreaga activitate desfășurată în calitate de secretar general internațional al UMB. În aceeași ședință s-a stabilit și locul de desfășurare al viitoarelor congrese ale UMB: Bulgaria, în 2017, și Grecia, în 2018.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe