A devenit tradiţional să organizăm manifestări
şi acţiuni legate de „aniversarea“ Zilei BPOC şi la noi în ţară, o zi internaţională
care se celebrează la 20 noiembrie a fiecărui an. Această manifestare a evoluat
ani la rând în România prin acţiuni organizate în premieră, legate în special
de screeninguri de spirometrie care s-au desfăşurat prin creşterea intervalului
de testare de la o zi, o săptămână, la o lună, prin deschidere de site-uri şi
demersuri educative online pentru pacienţi.
Anul acesta, Ziua BPOC a avut o
particularitate: am iniţiat ceva diferit, acoperind concomitent atât bolnavii,
cât şi medicii. Am organizat două conferinţe de presă: ca de obicei, la prima
am anunţat demararea campaniei de spirometrii cu acces gratuit pe durata de o
lună, conform programării cu peste 60 de colegi din 32 de oraşe. Programările
la aceste cabinete au fost vitale, pentru a nu aglomera colegii. Campania are
în continuare misiunea de a identifica bolnavii cu faze incipiente de boală sau
pe cei care deşi au afecţiuni cronice severe, nu s-au pezentat la medic.
Concomitent cu această campanie, am demarat în premieră o altă acţiune: o
actualizare a informaţiilor pe linie medicală, vizând o analiză a punctelor
slabe şi forte din strategia de abordare românească a acestei boli. Acest lucru
s-a relizat în cadrul şedinţei filialei Bucureşti şi a fost posibil mai ales
datorită încheierii recente a unor studii naţionale şi internaţionale cu
participare românească, ce au urmărit modul în care se depistează,
diagnostichează şi monitorizează boala.
Astfel, prima anchetă naţională a identificat
prevalenţa la persoanele la risc, cu vârste de peste 40 de ani, de la noi din ţară,
pe bază de chestionar şi spirometrie: potrivit acesteia, anvergura bolii este
de aproape 9% în populaţia generală, cu fluctuaţii de 12–16% ale valorilor la
grupele de vârstă de peste 40 de ani. Am remarcat cu această ocazie că 70% din
pacienţi sunt văzuţi doar de medicul de familie, foarte puţini ajungând şi la
medicul specialist, că pacienţii cu venituri mici au acces mult mai redus la
spirometrie, că fumatul este un factor de risc important care se detaşează de
poluare, dar şi că un număr mic de pacienţi (9%) sunt deja diagnosticaţi, ceea
ce reconfirmă o suspiciune mai veche a noastră – această afecţiune este
subdiagnosticată, total subevaluată. E un semnal de alarmă, cu atât mai mult cu
cât această boală nu stă pe loc. În această toamnă, la congresul CHEST din
Chicago, SUA, s-a anunţat că prevalenţa în rândul populaţiei americane a BPOC a
depăşit-o pe cea a bolilor cardiovasculare. Rolul acestei prime prezentări a
fost acela de a trage un semnal de alarmă asupra amplitudinii acestei afecţiuni.
Al doilea studiu prezentat a fost de cu totul
altă factură. Consta într-o comparaţie a României cu alte 13 ţări, în cadrul
unui „Audit“ de BPOC legat de modul în care se abordează exacerbarea BPOC.
Comparaţiile cu alte ţări din Uniunea Europeană au demonstrat deficienţele
noastre de logistică: avem extrem de puţine posibilităţi de gazometrie, unităţi
de triaj, intermediare pentru cazuri grave, puţine ventilatoare şi, mai ales,
există un deficit major în ceea ce priveşte asistenţa ambulatorie organizată a
acestei categorii de suferinzi. În comparaţie cu alte ţări, situaţia este
dramatică, iar bolnavul de BPOC, mai ales cel sever, nu are o acoperire
financiară suficientă din partea Casei de Asigurări atunci când este vorba de
medicaţie sau de asistenţă ventilatorie şi oxigenoterapie de lungă durată la
domiciliu.
În final, ultimul studiu, „Inspiromul“,
chiar dacă a fost o anchetă a unei companii farmaceutice, a completat tabloul
legat de realităţile româneşti în materie de BPOC, întrucât a plecat de la alte
premise la fel de importante. Astfel, timp de două luni s-au urmărit cazurile
noi de BPOC la momentul primului consult şi la două luni după acesta, în
momentul realizării controlului. Aici surprizele nu s-au lăsat aşteptate: pe de
o parte, 52% din bolnavi mai fumau şi după ce au aflat că aveau această boală
(deci medicii nu se implicau corespunzător în consilierea şi sevrajul
acestora). Pe de altă parte, noua clasificare din ghidul GOLD a permis trierea
lor folosind chestionarele CAT şi MRC şi a demonstrat că internăm încă prea
multe cazuri uşoare şi moderate, că aceşti pacienţi şuntează serviciile din
ambulator şi că o bună parte din populaţia rurală are o expunere greu de
cuantificat la factori poluanţi (tip ardere de biomasă). În schimb, la două
luni a existat şi o veste bună: procentul de complianţi rămâne mare când e
vorba de medicaţie, dar este probabil că
acest lucru s-a întâmplat datorită intervalului prea scurt de supraveghere şi
deoarece aceşti pacienţi, intrând în acest eşantion, s-au bucurat de o atenţie
mai specială.
A fost o sesiune educativă care a semnalat
deficienţele din sistem, racilele medicale şi problemele de educaţie a pacienţilor.
Mai rămâne ca semnalul tras de pneumologi să fie auzit de autorităţi şi atunci
probabil că eforturile pneumologilor vor căpăta recunoaşterea dorită.
