Dubai,
oraşul superlativelor, a fost gazda celui de-al 12-lea congres al Academiei
mondiale de neurotraumatologie multidisciplinară (WAMN), organizat împreună cu
Fundaţia Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii
(SSNN), UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca, Academia de Ştiinţe Medicale din
România şi Institutul RoNeuro – Centrul de cercetare şi diagnostic al bolilor
neurologice. La eveniment au participat medici neurologi, neurochirurgi,
intensivişti, imagişti şi medici de familie din Europa, Asia şi SUA.
În sesiunea moderată de prof. dr. Klaus von Wild (Germania), preşedinte
fondator şi onorific al WAMN, prof. dr. Volker Hömberg (Germania), preşedintele
comitetului ştiinţific al WAMN, şi prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea, membru în
boardul WAMN, prof. dr. Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii de Neurologie
din România şi al SSNN şi secretar general WAMN, a prezentat progresele
realizate de cercetarea fundamentală şi clinică în protecţia şi recuperarea
creierului după traumatismele craniocerebrale. Conceptul de neuromodulare
endogenă constă în optimizarea proceselor biologice obişnuite care pot genera
moartea celulară (mecanismele lezionale) sau iniţia neuroregenerarea
(activitatea de apărare endogenă). Procesele intrinseci de restaurare ce se
desfăşoară în sistemul nervos central activat de accidentul vascular cerebral
sau de traumatismul craniocerebral constau din remodelare vasculară/angiogeneză,
neurogeneză, remodelare şi remielinizare axonală şi dendritică,
oligodendrogeneză, reducerea glicoproteinelor inhibitoare. Toate procesele
biologice fundamentale pot fi activate în mod natural endogen sau exogen pentru
a concura cu succes cu procesele patofiziologice şi pentru a sprijini
recuperarea. Efectele activităţii de apărare endogenă trebuie întărite prin
mijloace farmacologice şi non-farmacologice – activitate fizică, stimulare
cognitivă, ambient emoţional pozitiv, modulare electromagnetică, terapii
celulare sau combinaţii ale acestora dovedite că îmbunătăţesc starea
pacientului după traumatismul craniocerebral (TCC), a concluzionat profesorul
Mureşanu.
Dr. Anton Alvarez (Spania) a analizat deficitele cognitive şi riscul de
demenţă după TCC. Pacienţii cu TCC uşor au în mod obişnuit simptome cognitive
trecătoare, mai ales confuzie şi tulburări ale memoriei verbale şi vizuale şi
ale atenţiei, cu recuperarea completă a funcţionării cognitive în una-trei
luni. Oricum, până la 15% din cei cu TCC uşor au simptome cognitive persistente
şi dificultăţi în funcţiile executive, precum scăderea flexibilităţii cognitive
şi a abilităţii de menţinere a atenţiei şi de inhibare a răspunsurilor
incorecte. Deficitele cognitive sunt prezente la aproape toţi pacienţii după
TCC moderate şi severe şi includ afectarea vitezei de prelucrare a informaţiei,
a atenţiei, învăţării şi memoriei, limbajului, funcţiilor executive, vitezei mişcărilor
fine. Funcţionarea cognitivă se îmbunătăţeşte în primii doi ani după un TCC
moderat, dar 50% din aceşti pacienţi au dizabilităţi pe termen lung. Diverse
studii au arătat că istoricul de TCC anticipează debutul bolii Alzheimer la
vârste tinere şi că riscul de Alzheimer creşte odată cu severitatea TCC.
Istoricul de TCC repetitive a fost asociat cu dezvoltarea encefalopatiei
traumatice cronice. Studii recente indică faptul că medicamentele multimodale
constituie opţiunea terapeutică cea mai promiţătoare pentru a îmbunătăţi
rezultatul pe termen scurt şi recuperarea pe termen lung a funcţiilor cognitive
după leziuni, a afirmat cercetătorul spaniol.
Prof. dr. Kevin Wang (SUA) a prezentat progresele realizate în
cercetarea biomarkerilor din TCC acute şi cronice. Pentru faza acută, au fost
documentaţi diverşi biomarkeri, printre care proteine neuronale – NSE (enolaza
specifică neuronilor), SBDP (produşii de degradare ai spectrinei II), proteina
dendritică MAP2 şi UCH-L1 (hidrolaza L1 ubiquitin-C-terminală) –, proteine
gliale – GFAP (glial fibrillary acidic protein), S100 – şi oligodendrocitice –
MBP (myelin basic protein). De asemenea, UCH-L1 şi GFAP formează un tandem de
biomarkeri promiţător pentru diagnosticul acut al traumatismului craniocerebral
uşor şi moderat. Nivelurile sanguine ale acestor biomarkeri de fază acută revin
la normal în câteva zile după TCC. Exemple de biomarkeri ce pot reflecta stări
cronice post-TCC sunt: proteina tau
totală, fosfo-tau, peptidele
beta-amiloid (A1-40, A1-42), autoanticorpi şi proteine neuroinflamatoare şi
markeri ARNm, precum şi biomarkeri ai disfuncţiei neuroendocrine şi pituitare.
Dr. Karin Diserens (Elveţia) a discutat despre evaluarea şi tratamentul
în faza acută a tulburărilor de conştienţă. Evaluarea conştienţei în faza acută
este importantă pentru stabilirea diagnosticului precis, a prognosticului şi a
terapiei adecvate, de exemplu definirea abordării neuroreabilitării acute. În
ciuda progreselor în neuroimagistică şi neurofiziologie, 40% din pacienţii fără
răspuns motor sunt diagnosticaţi eronat cu stare vegetativă, chiar dacă percepţia
lor este încă păstrată. În conceptul de neuroreabilitare acută intră principii
precum stimularea neurosenzorială, ridicarea în poziţie verticală, antrenament
robotic şi interfeţe creier–computer, precum şi meloterapie.
Prof. dr. Wise Young (SUA) a prezentat rezultate promiţătoare ale
terapiei cu celule mononucleare din sângele provenit din cordonul ombilical în
leziuni complete cronice ale măduvei spinării. Progresele şi provocările
privind abordarea multidimensională în cercetarea clinică din neuroştiinţe au
fost analizate de Johannes Vester (Germania). Prof. dr. Dorel Săndesc a
discutat despre conceptul de moarte cerebrală din perspectivă medicală şi
filosofică, pornind de la necesitatea diagnosticării ei în situaţiile prelevării
de organe pentru transplant. Prof. dr. Gelu Onose, coordonatorul grupului de
cercetare clinică al WAMN, a împărtăşit celor prezenţi experienţa proprie
privind neuroprotecţia la pacienţii cu afecţiuni subacute/subcronice care apar
după leziuni severe ale sistemului nervos central (leziuni 
traumatice cerebrale
şi spinale). Prof. dr. Wai San Poon (Hong Kong), preşedintele WAMN, a discutat
tratamentul chirurgical al hematomului intracerebral prin chirurgie deschisă,
microchirurgie sau chirurgie endoscopică.
Impactul depresiei şi stresului posttraumatic asupra rezultatului şi
calităţii vieţii pacienţilor care au suferit un traumatism craniocerebral a
fost evaluat de prof. dr. Pieter Vos (Olanda). Studiul a cuprins 1.919 pacienţi
ce au răspuns la chestionare la şase luni şi un an post-TCC; a rezultat o
prevalenţă a depresiei de 7% şi a tulburării de stres posttraumatic de 9% la şase
luni. Locuitul de unul singur a fost un predictor independent pentru ambii
parametri.
O temă interesantă a constituit-o dezbaterea coordonată de prof. dr.
Volker Hömberg, privind managementul TCC în secţia de terapie intensivă.
Argumente în favoarea comei terapeutice a adus prof. dr. Jan-Peter Jantzen, iar
contraargumentele au fost formulate de prof. dr. Andreas Schwartz, ambii din
Germania.
Cum va arăta viitorul reuniunilor ştiinţifice şi ce formate noi vor fi
necesare în domeniu? Aceste întrebări, lansate de prof. dr. Volker Hömberg, au
stimulat dezbaterile între membrii WAMN. Scăderea sprijinului financiar al
companiilor tehnice şi farmaceutice din cauza creşterii restricţiilor impuse de
legislaţie va determina limitări în ceea ce priveşte evenimentele sponsorizate.
De aceea, congresele vor deveni mai mici şi mai concentrate, iar universităţile
şi instituţiile de îngrijire vor trebui să furnizeze mai multe ocazii de educaţie
medicală şi să acopere în mai mare măsură costurile acesteia. Vor fi organizate
reuniuni mai mari dar mai puţin costisitoare în universităţi sau spitale,
precum şi reuniuni la vârf mai mici, pentru cercuri restrânse de participanţi
de calitate înaltă. De asemenea, se va dezvolta organizarea de evenimente
educative şi ştiinţifice la distanţă, interactive.
