– Proiectul şi-a propus să fundamenteze un
sistem educaţional şi de formare competitiv în teritoriul medicinii dentare
româneşti, o importanţă deosebită revenind individualizării terapeutice în
viziune integrativ holistică a reabilitării orale, concept complex ce soluţionează
fiecare compartiment afectat al patologiei orale. Obiectivul proiectului a fost
crearea unui sistem de formare pentru dezvoltarea competenţelor personalului
din învăţământul superior din domeniul medicinii dentare, prin participarea la
programe de formare şi perfecţionare şi acces la cele mai noi tehnologii
inovative şi informaţii în domenii specifice.
– Punctaţi-ne rezultatele finale ale proiectului.
– Toate obiectivele proiectului au fost
realizate şi toţi indicatorii de rezultat acoperiţi: îmbunătăţirea cunoştinţelor
şi formarea deprinderilor specifice în domeniul reabilitării orale ale
personalului din învăţământul superior prin participarea la cursuri de formare
cu lectori naţionali şi internaţionali; crearea unui curriculum în domeniul
reabilitării orale – în cadrul căruia aspectele practice individualizate deţin
o pondere importantă, în strânsă legătură cu cercetarea din domeniu; formarea
deprinderilor personalului didactic de a utiliza metode interactive de predare
în procesul instructiv-educativ prin perfecţionarea unui sistem de telemedicină;
promovarea parteneriatelor la nivel naţional şi internaţional prin crearea unei
reţele de specialişti în domeniul reabilitării orale, cu scopul diseminării
bunelor practici în domeniu; crearea cadrului de susţinere a cooperării între
specialişti din domeniul reabilitării orale de la nivel naţional şi
destinatarii procesului instructiv-educativ prin dezvoltarea unui centru-pilot
de resurse necesare formării; creşterea vizibilităţii domeniului reabilitării
orale prin participarea specialiştilor formaţi la manifestări ştiinţifice, de
cercetare, publicarea de materiale de specialitate în domeniu.
– În timpul conferinţei aţi
vorbit şi despre abordările interdisciplinare ale urgenţelor medicale dentare.
Despre ce este vorba?
– Conferinţa de încheiere a proiectului
aduce în prim-plan o problematică esenţială a reabilitării generale şi
oro-maxilo-faciale, respectiv abordările urgenţelor medico-dentare. Workshopul
organizat conferă evenimentului ştiinţific un profund caracter practic, prin
posibilitatea practicianului de a exersa pe manechine competitive pe plan
internaţional, asistat de calculator, cu posibilitatea simulării scenariilor
privind manoperele de urgenţă medico-dentară frecvent întâlnite în practică.
Conferinţele susţinute de personalităţi medicale ce prefaţează şi acompaniază
derularea workshopului constituie o punte de legătură între patologia generală şi
cea oro-maxilo-facială. Teritoriul urgenţelor medico-dentare variază de la
urgenţele majore, ce pun în pericol viaţa pacientului, până la orice tip de
urgenţă din acest teritoriu, manifestată prin durere sau dezechilibre estetice.
Acest workshop confruntă practicianul cu posibilitatea simulării fiecărui tip
de resuscitare în acord cu tipul de urgenţă prin intermediul manechinelor
performante, ce permit crearea unor scenarii variate, grefate pe
individualizarea situaţiilor reale din practică. Cu ocazia workshopului, a fost
inaugurat primul centru de simulare în urgenţele medico-sanitare. În acest
sens, un rol esenţial a avut complementaritatea proiectelor coordonate,
manechinele de ultimă generaţie aparţinând proiectului „Stagii de pregătire
practică pentru integrarea rapidă pe piaţa muncii a studenţilor specializaţi în
medicina dentară“.
– Prin intermediul proiectului s-au achiziţionat echipamente de ultimă
generaţie. Ne puteţi da detalii?
–
Proiectul care se încheie a pus bazele primului centru-pilot de formare de
specialişti în reabilitare generală şi oro-maxilo-facială – domeniu de avangardă
al medicinii dentare, care introduce în România, în premieră, echipamente de
ultimă generaţie, care ne racordează
la tot ce este modern în medicina internaţională: utilizarea navigării 3D în
implantologia orală, sistemele de simulare 3D, utilizarea axiografiei
computerizate şi a sistemului de telemedicină ce stă la baza formării şi
colaborării în diferite domenii medicale. Toate aceste echipamente contribuie
în mod esenţial la o platformă performantă de învăţare şi cercetare din cadrul
Facultăţii de Medicină Dentară din Iaşi, ce reuneşte primul centru virtual din
România – biblioteca virtuală,
primul centru de navigare 3D, respectiv primul centru de simulare în urgenţe
medico-sanitare.