Pentru
stabilirea diagnosticului şi urmărirea evoluţiei, clinicianul nu are un sprijin
mai important şi mai de certitudine decât laboratorul, cu condiţia să-i înţeleagă
posibilităţile, limitele, marja de eroare, interferenţele. Cu alte cuvinte, să
nu stea prea departe de acest domeniu. Şcoala de medicină din Cluj-Napoca – în
vremea lui Iuliu Haţieganu, dar şi după acesta – introducea studenţii şi în
laborator, unde executau cu mâna lor unele analize. Acest procedeu a fost
aplicat şi la Bucureşti, în Clinica medicală din Colentina, unde profesorul
Ioan Bruckner ţinea mult la acest lucru, dar, probabil, s-a întâmplat la fel şi
în alte locuri. Pe vremea când eram medic într-o localitate izolată, îmi
efectuam singur analizele într-un mic laborator, pe care-l improvizasem. Aveam
rezultate pe loc. Medicii de familie din celelalte ţări europene procedează la
fel şi astăzi, testele rapide, uşor de executat, fiind deosebit de răspândite.
La
al 19-lea Congres naţional de medicină de laborator (însoţit de al şaselea
simpozion de imunopatologie şi al doilea simpozion de monitorizare a
tratamentului şi toxicologie clinică), desfăşurat recent la Bucureşti, conf.
dr. Manole Cojocaru, preşedintele Societăţii Române de Medicină de Laborator, a
promovat o viziune integrativă, legând laboratorul de clinică. Faţă de alte
congrese de nivel naţional, a prevalat latura ştiinţifică, neinfluenţată
practic de presiunea motivată de interesele de marketig ale firmelor producătoare
de medicamente. A fost un veritabil congres de interfaţă, în jurul laboratorului
gravitând toate specialităţile medicale.
Reuniunea
s-a bucurat de o bună participare din străinătate. Nu putem menţiona decât
câteva nume: Eleonora Luka, Edith Gallay (Elveţia), Enrico Granieri (Italia),
Vera Stejskal (Cehia), Simona Pop (Austria), Serafim Kastanakis (Grecia), Orla
Byrne (Marea Britanie).
Prima
zi de congres a fost dedicată unei probleme de mare actualitate: metalele grele
în patologie, prezentările sub formă de cursuri deschise bucurându-se de o
deosebită apreciere. Premiul „Constantin Voiculescu“ a fost acordat tinerei
cercetătoare Daliborca Vlad, din Timişoara, pentru studii experimentale
privind toxicitatea plumbului.
Cele
două simpozioane de interfaţă, de mare interes pentru orice specialitate (de
imunopatologie, respectiv de monitorizare a tratamentului şi toxicologie clinică)
au avut un conţinut ştiinţific elevat şi dens. Nu putem să nu remarcăm însă
absenţa reprezentanţilor toxicologiei clinice din Capitală, dar şi faptul că
unele centre medicale precum Constanţa sau Galaţi se află aproape constant pe
lista… neparticipării, nu doar la acest congres, ci şi la altele, fapt care ar
trebui să îngrijoreze.