În perioada 29 iunie–1 iulie, la Eforie Nord, a avut loc cea de-a opta ediție a Cursului european de neuroreabilitare. La eveniment au luat parte specialiști de renume din România și din străinătate.
Etapele și soluțiile pentru reabilitarea pacienților de vârsta a treia care au suferit un accident vascular cerebral (AVC) au fost prezentate de prof. dr. Gabriel Prada (București). Estimările arată că, la nivel mondial, în anul 2050, prevalența persoanelor de vârsta a treia va fi de 21%, speranța de viață putând să ajungă chiar și la 95 de ani. Acest lucru va fi asociat cu o morbiditate crescută și o durată mai mare a timpului petrecut în dependență și dizabilitate cauzate de boli subiacente care afectează funcțiile fizice, cognitive și senzoriale. Mai mult decât atât, odată cu creșterea procentului acestei categorii de vârstă, va crește și incidența accidentelor vasculare cerebrale.
Potrivit profesorului Prada, reabilitarea vârstnicilor care au suferit un AVC trebuie să ia în considerare atât declinul funcțional rezultat în urma evenimentului neurologic, cât și comorbidităţile deja existente. De mare folos în acest sens sunt noile tehnologii, care joacă un rol important în asistarea și monitorizarea pacienților. În prezent, pe piață sunt disponibile soluții precum: utilizarea unor roboți care să asiste bolnavii, folosirea unor senzori care să monitorizeze comportamentele distructive sau complicațiile, adaptarea spațiului de locuit la nevoile bătrânilor aflați în proces de recuperare, prin transformarea mediului înconjurător în unul de tip smart.
Prof. dr. Gabriel Prada a explicat că există trei tipuri de roboți folosiți în reabilitarea post-AVC: dispozitivele robotice care sprijină fizic bătrânii și îngrijitorii acestora, roboții care ajută bolnavii în efectuarea sarcinilor zilnice și cei cu funcție socială sau terapeutici. Un astfel de exemplu este robotul-animal PARO folosit la pacienții care suferă de demență și pe care îi ajută să își îmbunătățească starea de spirit, comunicarea și interacțiunile sociale.
Despre provocările în procesul de recuperare la persoanele de vârsta a treia a vorbit și prof. dr. Adriana Sarah Nica (București). Ea a amintit că Societatea americană de geriatrie recomandă studierea, în cadrul facultăților de medicină, a celor 13 sindroame geriatrice: demența, depresia, delirul, căzăturile, ulcerele de presiune, efectele administrării necorespunzătoare de medicamente, incontinența sfincteriană, problemele iatrogene, evoluția dificilă, tulburările de somn și senzoriale (inclusiv auditive și vizuale), osteoporoza, afecțiunile secundare imobilizării și posturii deficitare. Potrivit specialistei, în programele de recuperare, abordarea pacientului vârstnic necesită o comunicare verbală și nonverbală corespunzătoare, purtarea unor conversații simple și concise, utilizarea demonstrațiilor, a unui ton și debit verbal adecvate și a unui spațiu potrivit pentru exerciții. Pentru ca recuperarea să aibă succes, medicul trebuie să se asigure că pacientul a înțeles ce are de făcut și să-i solicite feedback.
Strategii compensatorii specifice vârstnicilor
Prof. dr. Adriana Sarah Nica a amintit că printre afecțiunile dezvoltate de persoanele în vârstă se numără demența, scleroza multiplă (SM) sau boala Parkinson. Astfel, programul de reabilitare a bătrânilor cu SM se concentrează pe păstrarea energiei pe parcursul programului kinetic, pe educarea pacientului și a îngrijitorului acestuia în ceea ce privește utilizarea echipamentelor adaptate nevoilor bolnavului și pe identificarea strategiilor compensatorii specifice fiecărei persoane în parte.
Echipa de reabilitare a bătrânilor afectați de demență trebuie să includă: terapeutul fizic, psihoterapeutul, asistente specializate în îngriijirea acestor persoane, nutriționistul și chiar asistentul social. Schema de recuperare se concentrează pe maximizarea nivelului funcțional al independenței viscerale și somatice (gamă de mișcări, coordonare, balans etc.). Un aspect la fel de important este menținerea obiceiurilor și a activităților pacienților, a comunicării, dar și asigurarea unui climat de viață sigur și de încredere.
Dincolo de specialiștii enumerați mai sus, echipa multidisciplinară pentru reabilitarea persoanelor care suferă de boala Parkinson trebuie să includă și un neurolog, un neurochirurg, un ortoped, dar și un logoped.
Noile metode de recuperare în boala Parkinson
Chiar dacă pacienții primesc cel mai bun tratament medicamentos și sunt ajutați de neurochirurgie, pe măsură ce boala evoluează, bolnavii de Parkinson vor dezvolta probleme mintale și de vorbire sau limitări ale activităților fizice, care îi vor împiedica în realizarea anumitor sarcini domestice. Programul de recuperare își propune, între altele, să prevină căzăturile, să întărească mușchii trunchiului, ai coapselor sau umerilor și să îmbunătățească echilibrul și coordonarea. Prof. dr. Józef Opara (Katowice) a explicat că în ultimii ani au apărut studii privind beneficiile metodelor neconvenționale de tratament în gestionarea bolii Parkinson. Între acestea se numără: muzica, acupunctura, meditația, pilates, Tai Chi sau Qigong.
Pilatesul a început să fie folosit în tratarea afecțiunii începând cu secolul XXI. Mai multe studii au arătat o îmbunătățire a mersului, a echilibrului și a stabilității corpului pacienților la șase săptămâni de la începerea programului de exerciții. Tai Chi este o formă de arte marțiale bazată pe o serie de exerciții ce presupun mișcări blânde și echilibrate ale corpului. Combină tehnici de respirație profundă și de relaxare, utilizând considerabil musculatura picioarelor. Studiile au consemnat beneficiile acestor exerciții în reducerea stresului, îmbunătățirea agilității, a echilibrului, a posturii și a forței extremităților inferioare la bătrâni. În medicină s-a dovedit că Tai Chi are efecte benefice în gestionarea tulburărilor neurologice, a durerilor de spate și de gât, a osteoporozei, a depresiei și a anxietății etc. În ceea ce privește bolnavii de Parkinson, aceștia au raportat îmbunătățirea echilibrului și a calității vieții per total.
Beneficii asemănătoare are și Qigong. Diferența constă în faptul că această tehnică este mai ușor de învățat și de practicat, deoarece fiecare mișcare este repetată de mai multe ori, pe ambele părți ale corpului – dreapta și stânga. Acest lucru face din Qigong o activitate mai accesibilă vârstnicilor și pacienților cu boala Parkinson în stadiu mediu sau avansat, după cum a explicat prof. dr. Józef Opara.
Rolul artei în stimularea creierului
Arta pare să fie o altă metodă inedită utilizată în programele de neuroreabilitare. Prof. dr. Vida Demarin (Zagreb) a explicat că muzica, dansul, pictura etc. stimulează creierul şi de aceea ar trebui să fie incluse în tratarea sau identificarea anumitor afecțiuni. Pictura are un rol important în identificarea tulburărilor neurodegenerative. Potrivit specialistei, la artiștii faimoși, picturile au arătat prezența unor boli precum Parkinson sau Alzheimer înainte ca ele să fie descoperite de medici. Ea a explicat că lucrările anumitor bolnavi au fost mult mai artistice după debutul bolii. Pe de altă parte însă, de multe ori, persoanele care suferă de demență își pierd simțul artistic din cauza unor simptome precum modificarea percepției culorilor sau declinul cognitiv. Specialista și-a argumentat afirmația enumerând schimbările identificate după debutul anumitor afecțiuni în lucrările unor pictori precum José de Goya y Lucientes, Salvador Dali, Pablo Picasso sau Claude Monet.
În ceea ce privește muzica, prof. dr. Vida Demarin a spus că ea poate fi utilizată, spre exemplu, în tratarea pacienților cu Parkinson și epilepsie. Pornind de la o analiză efectuată de Pitagora, ea a arătat că muzica activează numeroase porțiuni ale creierului și a enumerat beneficiile muzicii clasice asupra sănătății. De exemplu, compozițiile lui Vivaldi și ale lui Chopin pot fi folosite pentru a atenua durerile de piept, iar cele ale lui Mozart sau ale lui Wagner, pentru a vindeca migrenele și durerile de cap, spune medicul croat.
Anumite cercetări au asociat muzica lui Mozart cu sporirea performanțelor sau cu o schimbare a activității neuropsihologice a celui care o ascultă. Studii efectuate pe animale au arătat, de asemenea, că expunerea la muzică poate îmbunătăți ramificațiile dendritice, proliferarea celulelor, dar și neurogeneza hipocampusului și a amigdalei. De asemenea, ea este benefică și în reabilitarea post-AVC. Potrivit unor cercetări efectuate în anul 2008, ascultarea zilnică de muzică în prima lună de la producerea unui AVC poate produce modificări în zonele cerebrale responsabile cu recuperarea emoțională și cognitivă a pacienților. Referitor la acest aspect, prof. dr. Vida Demarin a menționat că au fost găsite dovezi potrivit cărora, în reabilitarea post-AVC, muzica a contribuit la îmbunătățirea abilităților motorii ale pacienților, a funcțiilor cognitive și a vorbirii, dar și a stării de spirit a acestora.
Neuroreabilitarea post-AVC
Tema neuroreabilitării post-AVC a fost abordată și de prof. dr. Ovidiu Băjenaru (București). El a menționat că aceasta are un rol esențial în tratarea pacientului, iar prevenția secundară trebuie inițiată imediat după stabilizarea pacientului. Operațiunea se desfășoară pe termen lung și implică o echipă multidisciplinară care are în prim-plan medicul neurolog. Recuperarea are ca scop, între altele, să prevină complicațiile și producerea unei noi crize.
Reabilitare post-AVC se bazează pe un program specific, adaptat nevoilor pacientului. Programele personalizate de neuroreabilitare trebuie să ia în considerare statusul neurologic și cardiovascular al bolnavilor, dar și starea medicală generală a acestora. Ele își propun, între altele, să maximizeze independența funcțională a pacienților, să faciliteze adaptarea psiho-socială a bolnavilor după producerea accidentului vascular, să promoveze reintegrarea socială a suferindului și să-i asigure o mai bună calitate a vieții.
Agenții biologici reprezintă o altă componentă importantă în neuroreabilitarea post-AVC, după cum a explicat prof. dr. Alla Guekht (Moscova). Studii realizate pe animale au arătat că recuperarea poate fi facilitată și prin utilizarea unor compuși cu impact asupra plasticității cerebrale. De obicei, aceste terapii sunt introduse la câteva zile după producerea accidentului vascular şi interacționează cu mecanismele spontane de reparare neurală. Potrivit specialistei, există mai multe dovezi clinice care pledează în favoarea utilizării acestor medicamente ce acționează asupra diferitelor sisteme neurotransmițătoare și care au efect benefic asupra funcțiilor motorii, cognitive şi lingvistice.
Gestionarea complicațiilor
O mare provocare în neuroreabilitarea pacienților care au suferit un AVC o constituie tulburările de conștiență. Coma și starea de conștiență minimă sunt două dintre consecințele frecvente ale rănilor cerebrale severe sau ale accidentului vascular, după cum a explicat prof. dr. Andreas Bender (Germania). Principalele provocări asociate acestora pornesc de la diagnosticarea corectă, continuă cu alegerea tehnicilor de neuroreabilitare și gestionarea complicațiilor și se încheie cu cântărirea argumentelor pe baza cărora se iau deciziile privind încheierea vieții pacienților. Pentru o diagnosticare corectă este necesar ca medicii să utilizeze scale de evaluare clinică standardizată, pentru a stabili gradul de conștiență a pacientului, acesta fiind aspectul principal de care depinde realizarea unei prognoze privind evoluția bolnavului. În acest sens, aşa-numitul standard de aur al cântăririi nivelului tulburărilor de conștiență îl constituie indicele CRS-R (JFK Coma Recovery Scale-Revised). Prof. dr. Andreas Bender a subliniat că, pentru a obține un diagnostic corect, această testare ar trebui făcută de cel puțin cinci ori.
AVC rămâne o problemă majoră de sănătate, cu efecte severe asupra persoanelor care suferă de această afecțiune. Potrivit statisticilor, la nivel mondial, AVC reprezintă a doua cel mai des întâlnită cauză de deces și al treilea factor cauzator de dizabilități în rândul populației, după cum a amintit prof. dr. David C. Good (Hershey, SUA). De multe ori, efectele unui AVC se manifestă pe termen lung, 35% din pacienți având încă nevoie de asistență la doi ani de la producerea sa.
Deși există un consens potrivit căruia, în mare parte, procesul de recuperare a funcțiilor post-AVC este spontan, unul dintre scopurile majore ale neuroreabilitării este furnizarea unei îmbunătățiri funcționale care să meargă dincolo de ceea ce se așteaptă de la o recuperare spontană, a explicat profesorul Good. În opinia sa, în viitor, procesul de reabilitare a bolnavilor ar putea să includă și mai multe tipuri de stimulare cerebrală. Anumite rutine de recuperare folosite în prezent vor fi la fel de importante, însă terapeuții ar putea să le recomande pacienților să utilizeze și dispozitive de asistare.
