Peste 250 de participanți cu preocupări în patologia colorectală
– medici primari, specialiști și rezidenți chirurgi, studenți cu preocupări în
domeniu, medici de familie, asistenți – vor fi prezenți, în perioada 23–26
martie, la Timișoara, unde se va desfășura a șasea ediție a congresului
Societății Române de Coloproctologie (SRCP). Despre ce se va prezenta
în cadrul reuniunii și care este situația acestei patologii în țara noastră, am
discutat cu prof. dr. Lazăr Fulger, președintele fondator al SRCP.
– Cum este structurat congresul de anul acesta?
– Lucrările se vor desfășura pe mai multe secțiuni. Una dintre
ele, foarte bine reprezentată, este boala inflamatorie colorectală, în care vor
fi prezentate achizițiile tratamentului conservator. Secțiunile chirurgicale
vor aborda în special chirurgia tumorilor joase rectale și a celor avansate.
Pentru tumorile joase vor fi prezentate atât tehnicile de conservare a aparatului
sfincterian, cât și progresele realizate în tratamentele neoadjuvante, care
permit coborârea rezecției foarte jos, aproape de sfincterul anal, fără
afectarea acestuia. Apoi, un segment important de lucrări se referă la
recidivele neoplasmelor rectale și neoplasmele rectale avansate. În continuare,
atât la nivel european, cât și în România, un număr important de cazuri se
diagnostichează târziu, când neoplasmul este deja într-un stadiu avansat.
Lucrările înscrise vor căuta să precizeze strategia terapeutică în fața acestor
tumori. Va avea loc și o transmisie live a unei rezecții de neoplasm rectal,
realizată laparoscopic de profesorul Bergamaschi în blocul operator al Clinicii
II Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență Timișoara. Vor mai fi și două cursuri
precongres. Unul este orientat spre patologia hemoroidală și cea a prolapsului
rectal –un program hands-on, în care chirurgii vor fi acomodați cu
tehnicile de rezecție cu staplerul a prolapsului hemoroidal. Al doilea curs se
referă la suturile mecanice în chirurgia colorectală pe cale clasică și
laparoscopică.
– Ce invitați veți avea din străinătate?
– Vor fi prezenți profesorul Roberto Bergamaschi, șeful
departamentului de chirurgie colorectală al Universității Stony Brook din New
York, profesorul Zoran Krivokapić, fost președinte al societății europene de
coloproctologie, care conduce o clinică de chirurgie colorectală în Belgrad
(Serbia), unde face între cinci și șase sute de operații de colon și rect pe
an. Vor fi prezenți și profesori din Germania, Bulgaria, Ungaria – László
Damjanovich (Debrețin) și Lázár György (Seghedin) –, din Viena, Paris, care ne
vor împărtăși din detaliile tratamentului în chirurgia colorectală. Din țară,
trebuie să amintesc colectivul condus de profesorul Irinel Popescu, de la
Fundeni. Ideea este să vedem unde ne aflăm noi în raport cu aceste vârfuri ale
chirurgiei colorectale. Nu toți cei înscriși la congres au participat la
reuniuni internaționale, să-i poată vedea pe acești oameni, așa încât vor avea
ocazia să vadă unde a ajuns chirurgia colorectală, care sunt performanțele ce
se doresc a fi atinse, direcțiile de dezvoltare, strategiile terapeutice.
– Și unde ne aflăm în raport cu ei?
– Eu cred că ne aflăm foarte aproape de ei, cel puțin cu anumite
colective chirurgicale. În ultimul deceniu, prin faptul că explorările
endoscopice făcute de gastroenterologi au devenit mult mai accesibile,
diagnosticarea este mult mai rapidă, atât în cazul leziunilor precanceroase,
cât și al celor neoplazice. Dacă, în perioada anilor ’80, jumătate din
neoplasmele colorectale operate în clinicile de chirurgie din România ajungeau
în urgență, pentru complicații ale cancerului colorectal, acum majoritatea se
operează în condiții elective, după ce sunt diagnosticate în clinicile de
gastroenterologie. Problema care se pune însă este cea a screeningului.
Ar trebui să existe niște programe ale Ministerului Sănătății, astfel încât
pentru grupele de populație cu risc crescut de a dezvolta cancer colorectal să
se reușească un diagnostic precoce prin screening. Dar acest lucru este
încărcat de costuri mari și cred că în acest moment sistemul nostru sanitar nu
dispune de fonduri pentru un asemenea demers.
– În România, practic, se operează în toate centrele orășenești,
conduita fiind însă un pic… romantică: nu se aplică protocoalele strict, ca în
Occident. Acolo, numai clinicile cu volum foarte mare de cazuistică au dreptul
să opereze colon și rect. Una este să ai o recidivă de 3–4% la doi sau cinci
ani și alta 20%. Centrele chirurgicale cu peste o sută de cazuri de rect
operate anual au rezultate mult mai bune decât cele în care se fac douăzeci de
cazuri pe an. SRCP, prin tot ceea ce face, tocmai acest aspect încearcă să îl
evidențieze. Chirurgul de azi nu mai trebuie să fie acel chirurg tradițional
care face și tiroidă, și hernie, și colon, și stomac, și colecist, și pancreas.
Ne dorim să creăm o supraspecializare pentru chirurgia colorectală, să
dezvoltăm în toate centrele echipe care să reușească tratamente complexe și să
evite operațiile mutilante care se soldează cu anus contra naturii și cu
afectarea dinamicii urinare și sexuale.
– Una din temele congresului este „cancerul colorectal – între
mit și realitate“. Care sunt principalele mituri pe care doriți să le demontați?
– Unul ar fi mitul potrivit căruia cancerul jos situat trebuie
neapărat amputat. Dovezile clinice arată că limita de rezecție poate fi mult
coborâtă, fără ca sfincterul anal să fie îndepărtat. O altă realitate care
trebuie subliniată este că tehnicile chirurgicale care păstrează nervii
pelvieni au rezultate foarte bune pentru dinamica urinară și sexuală. Păstrarea
tecii perirectale neperforate face ca rezultatele oncologice pe termen lung să
fie mult mai bune. Miturile acestea se referă în general la principiile
chirurgiei clasice, așa cum am învățat-o noi în anii ’70 sau ’80. Realitatea
actuală impune chirurgia minim invazivă laparoscopică și robotică. În chirurgia
oncologică colorectală, abordul robotic devine standard „de aur“. Încetul cu
încetul, se va opera numai pe calea aceasta. În România se operează rect,
robotic, la București și la Timișoara. Asta în condițiile în care în Serbia nu
există robot chirurgical, nici în Ungaria, iar în Bulgaria e unul singur.
