Astmul este o boală inflamatorie cronică a căilor aeriene, asociată cu hiperresponsivitate bronșică și obstrucția fluxului de aer, obstrucție de obicei reversibilă spontan sau sub tratament. Prevalența astmului este variabilă și constituie una dintre problemele majore de sănătate publică la nivel mondial, această boală afectând aproximativ 300 milioane de persoane, atât copii, cât și adulți de toate vârstele [1].
Recent, în prestigioasa publicație Lancet, s-a evidențiat că noțiunea de astm este un termen umbrelă (ca și artrita sau anemia), deoarece nu descrie un mecanism patogenic specific, ci este folosit în sens larg, care cuprinde mai multe grupuri de pacienți cu caracteristici clinice (fenotipuri) distincte [2].
Categoriile clasice de astm extrinsec (alergic) și intrinsec (non-alergic) au fost înlocuite de fenotipurile astmatice și, mai nou, de endotipuri, abordare care leagă simptomele de mecanismele care stau la baza proceselor patologice ce induc inflamația din căile aeriene și procesul de remodelare bronșică [3]. Stabilirea fenotipului și endotipului de astm este esențială în strategia de management al pacientului, în cadrul noului concept de terapie personalizată.
O categorie aparte o constituie pacienții cu astm sever și greu de controlat, care consumă mai mult de 50% din resursele sistemului de sănătate alocate astmaticilor și au un risc crescut de mortalitate atribuibilă astmului [4,5].
Severitatea astmului este gradată în trepte, de la ușor la sever, conform ghidurilor internaționale, aspect important în stabilirea atitudinii terapeutice (de la treapta 1 la 5). Răspunsul la terapie se reevaluează o dată la trei luni, în funcție de controlul obținut, cu posibilitatea de creștere sau reducere a treptei de tratament [6].
Una dintre marile provocări o ridică diagnosticul diferențial între astmul sever și astmul necontrolat. Conform consensului ERS/ATS, astmul sever se definește ca forma de boală care necesită treapta 4 sau 5 de tratament sau corticoterapie orală pentru mai mult de 50% din anul precedent pentru a preveni trecerea la astm necontrolat, sau astm care rămâne necontrolat în ciuda acestei terapii [7]. Astmul necontrolat se definește prin cel puțin unul dintre următoarele criterii: control redus al simptomelor, exacerbări frecvente/severe, limitarea fluxului de aer [7].
Inflamația eozinofilică este prezentă la aproape 50% din pacienții cu astm (alergic sau nonalergic) și se asociază cu forme mai severe de boală, cu creșterea frecvenței exacerbărilor și cu scăderea funcției pulmonare [8]. Cunoașterea statusului eozinofilelor are o importanță deosebită pentru stabilirea conduitei terapeutice care include medicamente biologice din categoria inhibitorilor IL-5 (mepolizumab, benralizumab).   Astfel, eozinofilia – definită ca mai mult de 300 eozinofile/mm3 în sânge –, parametru ușor de obținut la nivelul cabinetului medical – respectiv 3% eozinofile în spută –, este un indicator de prognostic nefavorabil al bolii [9].
Majoritatea pacienților cu alergii și astm se prezintă la consultația inițială la medicul de familie, care poate lua deciziile optime în privința pacienților cu astm eozinofilic, fiind informat în ceea ce privește relația dintre caracterele clinice ale bolii și profilul lor biologic, și poate contribui la managementul pacienților într-un cadru interdisciplinar.