Newsflash
Știri

Colegiul Farmaciştilor Iaşi: campanie de colectare a medicamentelor expirate

de L. Budin - sept. 15 2022
Colegiul Farmaciştilor Iaşi: campanie de colectare a medicamentelor expirate

E nevoie de acţiuni coerente privind recuperarea deşeurilor medicamentoase de la populaţie, spune preşedintele filialei Iași a Colegiului Farmaciştilor din România.

În perioada 16 - 18 septembrie 2022, Colegiul Farmaciştilor din România - Filiala Iaşi, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi şi al altor parteneri instituţionali, va organiza o campanie de colectare corespunzătoare a medicamentelor rămase neutilizate şi sau expirate provenite de la populaţie, informează Agerpres.

industrie-medicamente

Derulată sub genericul „Medicamentele expirate sunt deşeuri periculoase. Fii responsabil, colectează corespunzător!”, campania are în vedere informarea şi educarea populaţiei în privința păstrării unui mediu curat şi sănătos.

Preşedintele Colegiului Farmaciştilor Iaşi, Gabriela Tătărângă, a declarat că este necesară o reglementară mai clară şi riguroasă a legislaţiei privind medicamentele expirate.

În acest moment legislaţia cu privire la medicaţia expirată primită de la pacient este incomplet reglementată în România. Într-adevăr, de multe ori ne confruntăm cu situaţia în care pacientul vine cu o pungă de medicamente şi spune că acestea sunt expirate. În acest moment farmacia, conform legislaţiei, nu este obligată să primească medicaţia expirată de la pacient. Şi atunci noi ne găsim undeva la mijloc. Cred că e cazul ca autorităţile implicate în acest demers să găsească soluţii coerente care să funcţioneze în mod real”, a explicat preşedintele Colegiului Farmaciştilor Iaşi.

În cadrul campaniei, Primăria Iaşi va asigura amenajarea punctelor de colectare în centrele de cartier. Nu vor fi colectate medicamentele toxice şi stupefiante, medicamente eliberate pe formulare verzi sau galbene şi citostatice.

În această campanie ne dorim să educăm pacientul cu privire la educarea responsabilă a deşeurilor medicamentoase, astfel încât toate persoanele trebuie să ştie că a arunca la întâmplare medicamentele expirate înseamnă un risc foarte mare asupra mediului înconjurător şi implicit asupra sănătăţii noastre. Farmaciştii ieşeni vor asigura colectarea conformă şi în siguranţă a medicamentelor expirate sau neutilizate aduse de cetăţeni, eliminând riscul ca o astfel de activitate să dăuneze mediului sau sănătăţii. Ne-am propus ca astfel de campanii să se desfăşoare cu regularitate, în speranţa că autorităţile implicate vor înţelege şi vor demara un set de acţiuni coerente astfel încât noi să putem veni în sprijinul cetăţenilor”, a explicat Gabriela Tătărângă.

Abonamentele medicale private, un beneficiu extrasalarial foarte cerut

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe