Între
8 şi 11 noiembrie 2012, la Dubrovnik (Croaţia), s-a desfăşurat al treilea
congres sud-est european de chimioterapie (SEEC 2012), manifestare de amploare,
la care au participat cu lucrări cercetători şi universitari din 25 de ţări.
Congresul a fost organizat de Societatea Internaţională de Chimioterapie (ISC),
în colaborare cu Federaţia Societăţilor Europene de Chimioterapie şi Infecţii
(FESCI), cu Societatea Mediteraneană de Chimioterapie şi cu o serie de societăţi
naţionale, între care şi Societatea Română de Studiul al Chimioterapicelor
(SRSC). Reuniunea a abordat din variate unghiuri problemele complexe ale
chimioterapiei antibacteriene, antifungice si antivirale. În program au fost
incluse 30 de sesiuni de lucrări prezentate oral, două conferinţe în plen, două
simpozioane-satelit şi o sesiune de lucrări poster. Prezentăm, în cele ce
urmează, câteva dintre datele valoroase sub aspect practic şi teoretic, care au
fost discutate în cadrul acestei importante manifestări ştiinţifice internaţionale.
În
domeniul terapiei hepatitei virale C s-au adus argumente în favoarea utilizării
triplei terapii şi referitoare la eficienţa terapeutică a boceprevirului ca
medicament nou şi promiţător în domeniu, dar despre care există deocamdată prea
puţine date clinice (Adriana Vince, Croaţia). Telaprevirul apare şi el ca o
perspectivă de luat în consideraţie în terapia hepatitei cronice C (Tarik
Asselah, Franţa).
O sesiune orală a fost consacrată efectelor
colaterale ale medicaţiei antiinfecţioase în practica medicală clinică
(moderatori: Krassimir Metodiev – Bulgaria, şi subsemnatul). Datele prezentate
au relevat o prelungire medie a spitalizării din cauza efectelor adverse ale
antibioticoterapiei antibacteriene cu 2–2,5 zile şi o creştere a costului
spitalizării cu 15–20% ca urmare a reacţiilor adverse şi a terapiei lor. În
această direcţie, sunt necesare studii susţinute şi extinse, deoarece sunt date
în literatură ce arată că 2,2 milioane de americani au în fiecare an reacţii
adverse la medicamente, în vreme ce alte cercetări evidenţiază că, anual, numai
în SUA, circa 50–100 de mii de bolnavi decedează în urma reacţiilor adverse la
medicamente. În România, ne aflăm în faţa unei subraportări şi a unei atenţii
reduse acordate de mulţi medici reacţiilor adverse la medicamente. Evangelos
Giamarellos-Bourbulis (Grecia) a discutat utilizarea macrolidelor noi în
terapia bolnavilor cu sepsis, arătând că eficienţa terapeutică ridicată se
produce simultan cu incidenţa redusă a reacţiilor adverse, iar acţiunea
antibacteriană a acestor medicamente se asociază cu efecte imunomodulatoare şi
antiinflamatoare.
O altă sesiune a fost dedicată discutării
importanţei relaţiilor farmacocinetică–farmacodinamie (PK/PD) în cadrul
terapiei antiinfecţioase. Fără cunoaşterea acestor relaţii şi înţelegerea
importanţei lor pentru acţiunea medicamentului antiinfecţios, nu se poate
progresa în domeniul terapiei medicamentoase.
S-au adus date statistice referitoare la
terapia cu medicamente antivirale moderne HAART a copiilor infectaţi cu HIV,
subliniindu-se faptul că, în lume, există peste 2,1 milioane de copii infectaţi
cu HIV şi că 90% din aceştia trăiesc în ţări cu posibilităţi materiale reduse
sau relativ reduse, ceea ce pune probleme referitor la derularea corectă şi
completă a terapiei şi la prognosticul acestor copii. Terapia incompletă sau
incorectă favorizează apariţia rezistenţei virale la antiretroviralele
utilizate, iar această rezistenţă (cel puţin pentru antiretroviralele de primă
linie) este deja o problemă în practica terapeutică.
Optimizarea terapiei antibacteriene prin
prisma particularităţilor relaţiei PK/PD ale fiecărei grupe de antibiotice este
un deziderat major. Studii randomizate efectuate la pacienţi cu infecţii severe
au arătat că administrarea în perfuzie continuă a antibioticelor beta-lactamice
nu prezintă avantaje demonstrabile în ceea ce priveşte atingerea unei concentraţii
tisulare superioare, deosebit de importantă pentru antibioticele din această
grupă şi nu numai (Bruno Barsici, Croaţia).
Jette Kristiansen (Danemarca) a prezentat
problemele legate de acţiunea antibacteriană a non-antibioticelor. Aceste
substanţe, care, în mare măsură, fac parte din grupa medicamentelor
antipsihotice tipice sau atipice, tind a fi, în viitorul apropiat, utilizate
drept medicaţie de sprijin în terapia infecţiilor bacteriene, alături de
antibioticele la care este sensibilă bacteria respectivă. Se poate demonstra că
aceşti compuşi reduc sau inhibă dezvoltarea rezistenţei microbiene la
antibiotic şi există date (deocamdată puţine) care arată că ei ar putea acţiona
şi ca substanţe ce cresc sensibilitatea bacteriană la acţiunea antibioticelor.
Un fapt interesant este acela că, în cazul unora dintre medicamentele
antipsihotice (mai ales din grupa fenotiazinelor), unii izomeri care nu au acţiune
semnificativă antipsihotică au în schimb un efect antibacterian. Este cazul
tioridazinei, un medicament utilizat de circa 50 de ani ca antipsihotic, dar
care are unul dintre stereoizomeri cu slabe acţiuni pe SNC, dar cu o remarcabilă
activitate faţă de bacteriile Gram-pozitive (Oliver Hendrics, Danemarca).
O altă interesantă cale abordată pe drumul
dificil al creşterii eficienţei terapiei antibacteriene şi al reducerii
rezistenţei bacteriene este cea a utilizării inhibitorilor pompei de eflux,
inhibitori ce au arătat, în unele studii, că pot restabili sensibilitatea unor
bacterii la antibiotice la care acestea au devenit rezistente.
Damir Nemet (Turcia) a arătat valoarea
caspofunginei ca medicaţie de elecţie în profilaxia infecţiilor fungice
invazive la pacienţii cu hemopatii maligne şi la cei cu neuropenie febrilă.
Există şi posibilitatea asocierii caspofunginei cu alte antifungice la pacienţii
imunocompromişi.
Efectul imunomodulator al macrolidelor este
tot mai mult evidenţiat (Michel Parnham, Marea Britanie). Aceste antibiotice au
redus inflamaţia în afecţiuni bacteriene variate (de exemplu, în bronşiolite).
Pentru macrolidele mai noi şi mai ales pentru azitromicină, fagocitele
mononucleare sunt probabil ţinta principală, la nivelul căreia se produce
efectul imunomodulator. Acest antibiotic inhibă sinteza de citokine
proinflamatoare (IL1, IL6, IL8 şi TNF). Se consideră că interferenţa
azitromicinei cu fosfolipidele lizozomale ar putea fi de asemenea implicată în
efectul imunomodulator al azitromicinei. Alte cercetări prezentate s-au referit
la eficienţa acestui antibiotic în cazul pacienţilor cu fibroză chistică,
inclusiv în cazul celor cu infecţii cu Pseudomonas
aeruginosa (Nicola Petrosillo, Italia). A fost arătat şi efectul modulator
al macrolidelor faţă de eliberarea crescută de citokine, în cazul unor infecţii
virale.
Ian Gould si Robert Skov (Marea Britanie) şi-au
focalizat expunerile pe problema controlului infecţiilor cu stafilococi
rezistenţi la meticilină (MRSA). A fost recomandată o cât mai bună cunoaştere a
statusului bolnavului la admiterea lui în spital, pentru a se putea alege
atitudinea terapeutică potrivită. S-a insistat din nou pe importanţa igienei
mâinilor pentru reducerea incidenţei infecţiilor de spital cu MRSA.
Au fost prezentate studii clinice care au
încercat să evidenţieze caracteristicile şi eficienţa diverselor terapii aplicate
în unele tipuri de infecţii. Astfel, în infecţiile produse de Legionella, terapia cu azitromicină s-a
dovedit superioară celei cu moxifloxacină.
O sesiune a fost consacrată infecţiilor
prostatice. În prostatita cronică bacteriană, asocierea macrolide –
fluorochinolone este cea mai eficientă. În cazul acestei asocieri, doza zilnică
de ciprofloxacină nu trebuie să fie mai mică de 750 mg/zi, iar durata
tratamentului este de circa patru săptămâni (Gianpaulo Perletti, Italia).
Biofilmului i se acordă o tot mai mare
importanţă în infecţiile tractului urinar. Înţelegerea rolului protector pe
care-l are biofilmul pentru bacterie şi a faptului că trebuie atinse concentraţii
mult mai înalte de antibiotic pentru a fi eficiente în cazul bacteriilor
protejate de biofilm este esenţială pentru succesul terapiei în aceste infecţii
(Kurt Naber, Andreas Wieser – Germania).
În programul congresului au fost înscrise
trei lucrări din România: „Reacţiile adverse în practica medicală de spital – o
permanentă problemă şi o provocare“ (Mihai Nechifor, Iaşi); Efectele secundare
ale medicaţiei utilizate în infecţii cu MRSA (Mihaela Cătălina Luca şi colab.,
Iaşi); Eficienţa terapiei boceprevir plus standard în cazul unei cohorte
dificil de tratat de bolnavi infectaţi cu genotipul 1b HCV (Mihaela Andreea Rădulescu
şi colab., Bucureşti).
Organizatorii au asigurat cadrul necesar
unor fructuoase şi ample discuţii şi schimburi de opinii între participanţi.
Imaginea generală oferită de congres este aceea a unui efort intens pe toate
planurile, pentru obţinerea succesului terapeutic în bolile produse de agenţi
infecţioşi şi a existenţei a numeroase probleme în abordarea terapeutică a
bolilor produse de microorganisme. Progresele în cercetarea preclinică şi
clinică au apărut mai mult ca oricând, necesare pentru ameliorarea rezultatelor
farmacoterapiei antiinfecţioase. Această cercetare cere însă eforturi şi alocări
de resurse materiale şi umane tot mai mari, pe care toate statele (inclusiv
România) trebuie să le facă. Viitorul congres SEEC va avea loc în noiembrie 2013, la Istanbul.