În numărul din februarie al revistei Elle a fost publicată o listă intitulată:
„Cei mai buni 115 medici din Bucureşti“. Elle
România este o publicaţie lunară cu 15 ani vechime pe piaţa românească,
timp în care a contribuit la educarea cititoarelor într-o serie de chestiuni
precum nutriţia, activitatea fizică, simţul estetic şi gustul pentru literatură;
în paginile ei au putut fi citite pentru prima oară o bună parte din textele
lui Mircea Cărtărescu apărute ulterior în volumul „De ce iubim femeile?“,
câteva pastile semnate Cecilia Ştefănescu şi tot aici are o rubrică lunară
Marius Chivu, în care vorbeşte, de exemplu, despre fascinanta istorie a legilor
româneşti împotriva plagiatului, legi adoptate pentru prima dată în secolul
XIX.
De aceasta dată însă, revista Elle a ratat o iniţiativă excelentă de
educaţie pentru sănătate şi un mesaj altfel foarte util: când mergeţi la medic,
alegeţi cu grijă persoana. De ce spun asta? Pentru că, lansându-se în
realizarea unei liste a celor mai buni
medici din Bucureşti, a săvârşit cel puţin două greşeli.
În primul rând, a neglijat criteriile. Nu există clasament fără
criterii, după cum sugerează chiar definiţia din DEX: „ordinea în care sunt
clasaţi concurenţii într-o competiţie sportivă, potrivit rezultatelor obţinute
la ea“. Deşi în textul introductiv apare precizarea că nu este vorba chiar
despre un top, titlul de pe coperta I – „Cei mai buni 115 medici din Bucureşti“
– sugerează totuşi un fel de clasament, o departajare, din moment ce medicii
din listă sunt „cei mai buni“, iar restul nu.
În al doilea rând, pentru a realiza un
clasament, trebuie să ai autoritatea necesară.
Care este autoritatea revistei Elle
în a evalua practica medicilor? Este suficient că se plasează, în textul
introductiv, sub umbrela părerii câtorva medici generalişti? Mai exact, câţi?
Care? Aleşi cum? Capabili să profeseze la un nivel bun? Care este modalitatea prin care aceştia au evaluat medicii cu
care nu au contact direct – spre exemplu, anesteziştii?
Din punctul meu de vedere, se putea propune
o listă cu „medicii din Bucureşti recomandaţi de revista Elle“. Ar fi fost o formulare acceptabilă, ce mărturisea aspectul subiectiv al realizării listei şi
autoritatea ca aparţinând consumatorului
de produse de sănătate.
Insist asupra faptului că, indiferent dacă
medicii de pe listă sunt sau nu foarte buni, ideea de clasament nu poate fi
încurajată. Termenul „bun“ este foarte vag. Se poate referi la o capacitate de
comunicare, care îi califică drept medici cu o excepţională relaţie cu pacienţii,
se poate referi la performanţă în condiţii de stres sau la performanţă în urmărire
şi strategii de lungă durată, se poate referi la medici care lucrează în centre
bine dotate şi au acces la o gamă largă de proceduri, se poate referi la
pionieri în diferite terapii sau, pur şi simplu, la medici buni la suflet.
Un paradox este cazul unui doctor pe care îl
creditez cu o bună valoare profesională, căruia i-aş adresa pacienţi şi căruia
nu am ezitat să îi cer sfatul atunci când aveam dileme conexe specialităţii
sale. Cu toate acestea, el este recomandat ca fiind blogger şi cool. Sigur,
sunt lucruri meritorii, dar nu sunt reprezentative pentru un top al celor mai
buni medici, în care el ar merita să intre pentru atribute profesionale, nu
pentru cele artistice.
Trebuie să menţionez un alt aspect, care
poate că nu este relevant pentru conţinutul listei, dar poate fi reprezentativ
pentru timpul şi seriozitatea întocmirii ei: documentarea. Există o serie de inadvertenţe, pe care le-am
recunoscut în cazul instituţiilor cu care sunt familiară, care poate nu sunt
izolate şi care nu ar fi trebuit să existe, chiar dacă centrele sanitare sunt
uneori nisipuri mişcătoare. Prof. dr. Dan Tulbure, medic ce a adus contribuţii
importante în domeniul ATI, nu mai este şeful clinicii de la Fundeni de peste
un an de zile, din motive de vârstă. Prof. dr. Cristian Gheorghe nu mai este
directorul medical al Institutului de Boli Digestive şi Transplant Hepatic
Fundeni din simplul motiv că acest institut a redevenit parte a Institutului
Clinic Fundeni (schimbare ce datează tot de peste un an).
Dezbaterea de pe reţelele de socializare a
ridicat problema existenţei unor topuri similare în alte ţări, precum Franţa
sau Statele Unite ale Americii. În SUA am reuşit să identific site-uri cu
recenzii ale medicilor de către pacienţi, recenzii cu caracter declarat
subiectiv şi uneori anonim, fără pretenţii de clasament sau de investigaţie
jurnalistică. În Franţa însă, apar anual, în cel puţin trei publicaţii
hebdomadare, clasamente ale instituţiilor sanitare bazate pe activitatea
raportată de spital către organismele de control. Fiecare revistă are
metodologia ei strictă, identificabilă in extenso pe site-ul publicaţiei, în
care se regăsesc date precum: frecvenţa infecţiilor nosocomiale, dotarea tehnică,
scorul atribuit instituţiei de înalta autoritate pentru sănătate, varietatea de
proceduri realizate, extensia arealului geografic de adresabilitate, accesul la
terapie intensivă etc.
Nu există un singur clasament care să
amestece toate instituţiile, ci există clasamente separate, în funcţie de numărul
de paturi şi tipul spitalului (public/privat). Ulterior, clasamentele se
depliază pe regiuni şi pe patologii. Iată că vorbim despre altfel de liste,
realizate extrem de temeinic şi de reglementat, liste ce reprezintă un fel de
feedback util instituţiilor sanitare.
Tot în alte ţări, reclama realizată
practicienilor (cu excepţia medicilor de chirurgie estetică şi dentară) poate
fi motiv de sancţiune la Colegiul Medicilor. Iar un clasament hazardant îi
poate atrage unei publicaţii procese pentru atingerea reputaţiei medicilor
neincluşi.
În concluzie, pot exista recomandări
subiective, însă e de dorit ca până şi acestea să aibă o bază comună de discuţie.
În niciun caz însă nu pot fi acceptate clasamente realizate fără rigoare ştiinţifică.
Cred că mesajul de a-ţi alege medicul cu grijă este lăudabil în condiţiile
actuale ale practicării medicinii în ţara noastră.
Admir de
fiecare dată iniţiativa unei reviste pentru femei de a populariza educaţia
pentru sănătate, dar nu înţeleg de ce s-ar hazarda într-un spaţiu în care nu
are competenţă (evaluarea calităţii profesionale a medicilor), în loc să rămână
acolo unde este deplin competentă: punctul de vedere al femeii consumatoare de
îngrijiri de sănătate.