Congresul European de Cardiologie a împlinit
în această vară 60 de ani. Prima ediţie a avut loc la Londra, în 1952, şi a
întrunit 2.000 de participanţi. Congresul cardiologilor europeni a crescut
încetul cu încetul. La această a 60-a ediţie au fost peste 30.000 de participanţi.
De câţiva ani, congresul organizat de European Society of Cardiology a devenit
cel mai amplu congres de cardiologie din lume, devansând reuniunile similare
organizate de American Heart Association sau de American College of Cardiology.
Anul acesta, participanţii au venit din
peste 150 de ţări. O treime – deci circa 10.000 – au venit din afara Europei.
În cele aproape cinci zile ale Congresului (25–29 august) au fost prezentate
peste 4.000 de lucrări originale în 34 de săli concomitent.
Cu ocazia deschiderii Congresului, Michel
Komajda (Franţa), preşedintele Societăţii Europene de Cardiologie (ESC), a
reamintit că ESC este în prezent una din cele mai puternice societăţi medicale
ale lumii. Sunt 54 de ţări membre şi alte 36 afiliate, iar din societatea
principală au derivat alte şase asociaţii profesionale internaţionale majore şi
19 grupuri de lucru. Principala revistă a societăţii, European Heart Journal, care are vârsta de „doar“ 32 de ani, are un
factor de impact de peste 10, nu departe de impactul celor două mari şi vechi
reviste de cardiologie, Circulation şiJACC. Acest indicator de valoare va
creşte, fără îndoială, din nou, odată cu trecerea revistei la apariţie săptămânală,
din 2013.
Mai trebuie să amintim că ESC desfăşoară o
asiduă activitate de sprijinire a cercetării medicale, a educaţiei medicale şi
de încurajare a tinerilor să se îndrepte spre cercetare medicală, fie ea clinică
sau fundamentală. Numeroasele premii acordate – pe domenii – tinerilor medici,
bursele de cercetare, atelierele de formare, ESC-eL (platforma electronică de formare care conferă, după doi ani
de pregătire la distanţă, o diplomă de excelenţă în cardiologia europeană) –
toate acestea reflectate într-un site al ESC de o bogăţie şi varietate de
informaţii profesionale practic în totalitate gratuite – fac din activitatea
online a ESC una din cele mai bogate existente în medicină.
Prezentăm,
pentru publicul medical din România, o trecere în revistă a noutăţilor
semnificative ale Congresului ESC 2012.