Reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” au confirmat ieri, printr-un comunicat, că la nivelul unității au fost diagnosticate 7 cadre medicale cu virusul SARS-CoV-2. Testarea acestora a respectat metodologia națională, fiind personal medical simptomatic, se precizează în document.
Românii vor plăti amenzi de până la 20.000 de lei, iar firmele de până la 70.000 de mii de lei, dacă nu vor respecta regimul stării de urgență.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat astăzi că spitalul Gerota, care aparține MAI, nu mai este în carantină.
În gestionarea cazurilor de COVID-19, boala cauzată de coronavirusul SARS-CoV-2, vin în ajutorul medicilor din țară unitățile sanitare din mediul privat. În astfel de laboratoare se pot face teste PCR, care sunt lucrate de specialiști.
Reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan din Capitală au primit ieri, 31 martie, confirmarea testului pozitiv la COVID-19 pentru o pacientă cu vârsta de 62 de ani din secția de nefrologie și dializă. Astfel, tot personalul secției a fost trimis în izolare.
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) a implementat platforma pacient.assmb.ro, un serviciu online gratuit de evaluare medicală la distanţă.
Dr Diana Plăcintescu oferă câteva sfaturi valoroase pentru îngrijirea mâinilor medicilor și asistentelor, greu încercate de spălatul și dezinfectatul excesiv.
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că până astăzi, 31 martie, pe teritoriul României au fost confirmate 2.245 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
Două companii colaborează pentru a dezvolta un nou posibil vaccin împotriva COVID-19, bazat pe ARNm.
Executivul a aprobat luni o hotărâre de Guvern care cuprinde o serie măsuri privind modul de acordare a serviciilor medicale, pe perioada instituirii stării de urgență.
Astăzi a fost publicat în Monitorul Oficial al României Ordinul privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor, în contextul epidemiei de coronavirus COVID-19. Totodată, în Monitorul Oficial a fost publicată și Lista spitalelor de suport pentru pacienții testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2.
Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) trage un semnal de alarmă cu privire la pacienții cronici din Suceava, în contextul epidemiei de coronavirus.
Ministerul Sănătăţii din România publică în fiecare zi informații referitoare la infecția provocată de virusul SARS-CoV-2, din familia de coronavirusuri. Multă lume se întreabă dacă, după vindecare, cei care au avut COVID-19, boala cauzată de coronavirus, rămân sau nu cu anumite sechele.
La propunerea Ministerului Sănătății (MS), Guvernul a aprobat o hotărâre care prevede suplimentarea cu câte o mie de posturi a direcţiilor de sănătate publică şi a serviciilor de ambulanţă.
În lupta împotriva epidemiei de COVID-19, boala cauzată de virusul SARS-CoV-2, Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) transmite câteva informaţii extrem de importante în ceea ce privește adresabilitatea pacienților la medicul de familie.
Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) subliniază că amenințările asupra stării de sănătate a populației cât și cele asupra medicilor și întregului personal medical sunt serioase și riscă să se agraveze în următoarele zile.
Colegiul Farmaciștilor din România face apel la responsabilitate în ceea ce privește aprovizionarea și prescrierea de medicamente în contextul pandemiei de COVID-19, boala cauzată de coronavirusul SARS-CoV-2. Membrii colegiului atrag atenția supra unor probleme apărute pe teritoriul României din cauza unor modificări legislative legate de prescrierea medicamentelor.
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) din România a publicat ieri, 30 martie, un document extrem de important pentru medici, referitor la algoritmul de testare pentru COVID-19 și la internarea și externarea pacienților.
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că până astăzi, 30 martie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.952 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
Dr. Constantin Cârstea, președintele Comisiei de Medicina Familiei a Colegiului Medicilor din România și vicepreședinte al CMR, a transmis un mesaj important pentru autorități.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe