Newsflash

Știri


Consiliere psihologică la Telefonul Vârstnicului

de L. Budin - iul. 13, 2021

Linia de sprijin Telefonul Vârstnicului a înregistrat în primele șase luni ale anului 7.549 de apeluri. Seniorii au primit inclusiv consiliere psihologică de la specialiști.

România, penultimul loc în UE la vaccinarea anti-COVID

de L. Budin - iul. 13, 2021

Dintre statele membre UE, România și Bulgaria sunt codașe la capitolul imunizare COVID-19, cu doar 30,4%, respectiv 17,4% din populația adultă care a primit cel puțin o doză de ser.

CNAS: Servicii de prevenție decontate din FNUASS

de Dorina Novac - iul. 13, 2021

Începând din această lună, investigațiile recomandate de medicul de familie în cadrul consultațiilor de prevenție, acordate pentru toate categoriile de vârstă, se decontează.

Dr. Virgil Musta: Număr tot mai mare de persoane cu înțepături de căpușe

de Dorina Novac - iul. 13, 2021

Reprezentanții Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara trag un semnal de alarmă cu privire la căpușe, menționând că numărul persoanelor care se adresează unității medicale, după ce au fost mușcate de aceste insecte, este în creștere.

Un nou tip de testare pentru depistarea SARS-CoV-2, la SCJU Arad

de Dorina Novac - iul. 13, 2021

Laboratorul de analize medicale din cadrul SCJU Arad efectuează, din această săptămână, atât pentru pacienții spitalului cât și la cerere, în paralel cu testele clasice RT-PCR, un nou tip de testare pentru depistarea virusului SARS-CoV-2.

CNAS organizează noi concursuri pentru ocuparea tuturor posturilor de conducere

de Dorina Novac - iul. 12, 2021

CNAS a anunțat că, în perioada următoare, organizează noi concursuri pentru ocuparea tuturor posturilor de conducere, din cadrul caselor de asigurări de sănătate din subordine, care nu au fost ocupate prin concurs.

Apel pentru extinderea programului de vaccinare anti-HPV

de L. Budin - iul. 12, 2021

Asociația Mame pentru Mame a solicitat autorităților accelerarea punerii în practică a promisiunilor de extindere și optimizare a programului de vaccinare anti-HPV.

Flashmob pentru donatorii de celule stem hematopoietice

de L. Budin - iul. 12, 2021

Pentru a crește nivelul de conștientizare și a atrage atenția potențialilor donatori, Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice a organizat un flashmob.

Dr. Alexandru Crișan: Capacitatea pulmonară poate fi îmbunătățită făcând exerciții fizice

de Dorina Novac - iul. 12, 2021

Fără activitate fizică constantă, există riscul dezvoltării unor boli pulmonare încă din copilărie, iar studiile arată că există o tendință globală de scădere a activității fizice la toate vârstele.

Operaţie în premieră naţională efectuată la Spitalul de Neurochirurgie din Iași

de Dorina Novac - iul. 12, 2021

O femeie de 68 de ani, care avea o tumoră cerebrală profundă, a fost operată de o echipă de specialişti de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, cu ajutorul unui robot de chirurgie craniană.

Gradul de imunitate colectivă la nivel urban, peste 60%?

de Dorina Novac - iul. 12, 2021

Jumătate din populaţia orașelor mici şi o treime din a orașelor mari ar fi trecut prin COVID-19, arată un studiu MedLife. Cifrele sunt mult mai mari față de statisticile oficiale.

Mii de solicitări privind probleme cu emiterea certificatului digital

de Dorina Novac - iul. 12, 2021

Andrei Baciu a anunțat că Ministerului Sănătăţii a primit, până pe 9 iulie, ora 11:00, un număr de 8.453 de solicitări pentru rezolvarea de probleme privind emiterea certificatului digital.

Atenţie la alimentaţia din vacanţă!

de Cristina GHIOCA - iul. 9, 2021

Debutul sezonului estival aduce cu sine și creșterea numărului de cazuri de enterocolită, pentru că mâncărurile se alterează mult mai rapid din cauza căldurii, atrage atenţia dr. Elena Ciupercă, medic gastroenterolog.

Consumul de alcool – evaluat online

de Dorina Novac - iul. 9, 2021

Românii își pot evalua online obiceiurile privind consumul de alcool, până la 11 iulie, în cadrul unui proiect aflat la a doua ediţie. Scopul său este prevenirea consumului riscant de băuturi alcoolice.

România nu combină vaccinurile anti-COVID

de Cristina GHIOCA - iul. 9, 2021

Autorităţile rămân la schema de vaccinare cu două doze AstraZeneca, considerând că nu există încă suficiente date privind potenţialele riscuri ale combinării acestui vaccin cu unul de tip mARN.

Crucea Roșie Română, 145 de ani de activitate

de Dr. Laura Davidescu - iul. 9, 2021

Duminică, pe 4 iulie, s-au împlinit 145 de ani de când Crucea Roșie Română salvează vieţi și aduce speranţă când este nevoie, oriunde și oricui.

Secţie de balneologie la Spitalul Ștei

de Cristina GHIOCA - iul. 9, 2021

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei acordă fonduri pentru construirea unei secţii de balneologie în cadrul Spitalului orășenesc Ștei, judeţul Bihor.

BookTruck: carte pentru toți, în satele din Cluj

de L. Budin - iul. 8, 2021

Asociația Zi de Bine, alături de Asociația Culturală Cărțile pe Față, demarează proiectul BookTruck - o bibliotecă mobilă care va împrumuta gratuit cărți în satele din județul Cluj.

Federația „Solidaritatea Sanitară”, despre lucrătorii din sănătate nevaccinați

de Dorina Novac - iul. 8, 2021

Reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” au precizat că în acest moment nu există niciun act normativ care să oblige lucrătorii din sănătate nevaccinați să se testeze pe banii lor.

CNAS: Consultații la distanță la medicul de familie și medicul specialist

de Dorina Novac - iul. 8, 2021

De la1 iulie, pacienții pot primi consultații la distanță pentru afecțiuni cronice și pentru boli cu potențial endemoepidemic, care necesită izolare.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe