Newsflash

Cultură


Doza de ficțiune: „Doulaura Balaura” de Ioana Serota

de Redacția Viața Medicală - mai 19, 2023

Ioana Serota (pseudonim) revine la rubrica „Doza de ficțiune” cu o proză scurtă despre colaborarea cu moașa și, mai ales, emoțiile care pun stăpânire pe un viitor tătic.

România, în premieră la London Design Biennale

de Demostene ŞOFRON - mai 19, 2023

Cluj-Napoca va reprezenta România, în premieră absolută, la Bienala de Design de la Londra (perioada 1-25 iunie), ca urmare a unui demers artistic al Asociaţiei Culturale Artistice Art Mirror.

Întâlniri emoţionante la Noaptea Muzeelor

de Dr. Raluca BULEA - mai 19, 2023

Așteptată de un public numeros, Noaptea Muzeelor a venit și anul acesta cu surprize și provocări pentru cei dornici de a se bucura de cultură în nocturnă.

De vineri, 19 mai, în cinematografe

de Redacția Viața Medicală - mai 19, 2023

Franciza „Furios și iute” a ajuns la al zecelea episod, iar comedia românească „E pericoloso sporgersi” revine pe marele ecran pentru a distra noi generaţii de cinefili.

Portrete feminine

de Dr. Raluca BULEA - mai 12, 2023

Muzeul Municipiului București propune două expoziţii tematice, care pot fi vizitate până la 28 mai a.c.

Doza de ficțiune: „Norul aparţinătorului la tinereţe” de Tina Ion

de Redacția Viața Medicală - mai 12, 2023

Tina Ion (pseudonim) ne-a trimis pentru rubrica „Doza de ficțiune” o proză inedită, despre condiția aparținătorului în spital.

Un altfel de Caragiale

de Candid STOICA - mai 12, 2023

Teatrul Naţional din București prezintă spectacolul „Caragiale altfel”. Un one-man show, având la bază texte mai puţin cunoscute ale marelui scriitor român.

De vineri, 12 mai, în cinematografe

de Redacția Viața Medicală - mai 12, 2023

Joaquin Phoenix este minunat în rol de persoană cu paranoia, Jane Fonda este mai vivace ca niciodată, iar Ben Affleck se luptă să-și regăsească fiica într-un thriller captivant.

Beneficii mintale dacă vizitați o galerie online de artă

de Florentina Ionescu - mai 10, 2023

Dacă vă simțiți trist(ă), vă puteți schimba starea de spirit printr-o activitate simplă: să „vizitați” o galerie de artă online.

Noaptea Muzeelor 2023: programul complet al Muzeului Municipiului București

de Florentina Ionescu - mai 9, 2023

Vizitați Muzeul Municipiului București de Noaptea Muzeelor. Instituția a dat publicității programul complet pentru muzeele din componența sa.

De vineri, în cinematografe

Pentru pasionaţii de regalitate, recomandăm filmul „Portretul reginei”, iar pentru cei dornici de mister sau aventură, un thriller franţuzesc sau o nouă producţie Marvel.

Ecouri peste timp: Răscoala din 1907

de Dr. Raluca BULEA - mai 5, 2023

Muzeul Naţional al Ţăranului Român găzduiește o expoziţie dedicată răscoalei ţărănești din 1907. Aceasta poate fi vizitată până la 14 mai.

A plecat dintre noi un mare om de teatru

de Candid STOICA - mai 5, 2023

Regizor și profesor de arta actorului, ghidând în tainele scenice 14 promoţii de actori, Sanda Manu rămâne o proeminenţă incontestabilă a teatrului nostru.

Doza de ficțiune: „Remisiunea unui moment bolnav” de Diana-Ioana Șobea

de Redacția Viața Medicală - mai 5, 2023

Diana-Ioana Șobea revine la rubrica „Doza de ficțiune” cu un text în care personajul ei se analizează, își dedică timp. „Caut să înţeleg ce se întâmplă cu viaţa mea de zi cu zi și cu mine în ea”, spune personajul din această microficțiune.

„Străzi deschise” se va desfăşura, alternativ, în mai multe zone din Bucureşti

de Florentina Ionescu - mai 3, 2023

În ultimul weekend din aprilie a început cel mai popular eveniment care se desfășoară în aer liber în Capitală: „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană”.

Scurt tur pentru bucureșteni, în expoziția permanentă a muzeului Dr. Nicolae Minovici

de Florentina Ionescu - apr. 28, 2023

Mini-conferințele de la Muzeul Dr. Nicolae Minovici continuă și weekendul acesta.

De azi, 28 aprilie, în cinematografe

de Redacția Viața Medicală - apr. 28, 2023

Regizorul filmelor „Câini” și „Umbre” revine cu producția „Boss”, care cu siguranță o să vă placă. Iar dacă vreți ceva mai lejer, vă recomandăm o comedie franțuzească sau un film romantic.

LA PAS prin Timișoara 2023: calendarul evenimentelor

de Florentina Ionescu - apr. 27, 2023

Sub umbrela LA PAS / Slowing Down, vor avea loc în Timișoara în perioada următoare ateliere de gătit responsabil, un festival de gastronomie artizanală și multe alte evenimente conexe.

Iași: dr. Florin Chirculescu, printre autorii incluși pe lista scurtă a Premiului Național de Proză

de Florentina Ionescu - apr. 26, 2023

Anul acesta, se împlinesc 30 de ani de la debutul literar al lui Florin Chirculescu, romancier şi medic chirurg, autorul romanului „Solomonarul”.

Spectacolul „Cancer, Coregrafiat” va avea premiera internațională la New York

de Florentina Ionescu - apr. 25, 2023

După premiera națională a spectacolului „Cancer, Coregrafiat”, realizat de coregraful Cosmin Manolescu și Fundația Gabriela Tudor la începutul lunii aprilie la ARCUB - Hanul Gabroveni, noua creație coregrafică va avea premieră internațională la New York și New Jersey.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe