Newsflash

Istoria Medicinei


Revoluţie în înţelegerea sistemului imunitar

de Prof. dr. Valeriu RUSU - dec. 28, 2012

 Anul acesta, premiul Nobel pentru Fiziologie/Medicină a fost împărţit între profesorii Bruce A. Beutler şi Jules A. Hoffmann, pentru descoperirile lor privind „activarea imunităţii înnăscute“, respectiv prof. dr. Ralph M. Steinman, pentru „descoperirea celulei dendritice şi a rolului său în imunitatea adaptativă“.
Dl prof. dr. Valeriu Rusu relatează pe larg despre temele premiate anul acesta, dar şi despre biografiile – demne de interes – ale câştigătorilor.

La început a fost …tata

de Iftimie NESFÂNTU - aug. 12, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Evocări şi note de călătorie

de Dr. Maria DRAGOTĂ - aug. 12, 2011

   Recent, la Editura Ararat, a văzut lumina tiparului volumul IV din seria CU ŞI DESPRE ARMENI, al publicistei Madeleine Karacaşian, colaboratoarea săptămânalului nostru. Structurată în patru capitole – Evocări; Reportaje, note, documentare; Recenzii; Note de călătorie, cartea cuprinde articole apărute din 2007 până în prezent, în diverse publicaţii: „Viaţa medicală“, „Ararat“, „Diplomat Club“, precum şi însemnări din cadrul emisiunii „Atlas cultural“ (Radio România Cultural). (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

N. N. GHEORGHIU promotor al ginecologiei endocrinologice în România

de Prof. dr. Petrache VÂRTEJ - aug. 5, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Îndrăgostit de chirurgie

de Dr. Mihail CĂLIN - mai 27, 2011

    Şef al Clinicii şi Catedrei de chirurgie oro-maxilo-facială din Bucureşti, dl prof. dr. Alexandru Bucur îşi împărtăşeşte frământările, planurile şi realizările de medic şi dascăl în interviul realizat de dl dr. Mihail Călin. (...)

 
   

ARFOMED. Albumul cu clipe

de Prof. dr. Mircea CINTEZĂ - ian. 28, 2011

   „Ne-am hotărât să împărtăşim cu dumneavoastră, periodic, din crâmpeiele de frumos pe care le iubim cel mai mult. Uneori vom spune şi câteva vorbe despre simţămintele care ne-au îndemnat în acel moment să prindem clipa şi să încercăm, ambiţioasă încercare, să alcătuim un... insectar de clipe. Alteori clipele nu se vor lăsa prinse... vor zbura singure, fără a fi nevoie să apelăm la vorbe. Dar când se vor opri pentru un popas, clipele se vor aşeza, poate, la noi în album“ scrie, în deschiderea unei noi rubrici-invitaţie adresate de săptămânalul nostru membrilor Clubului de artă fotografică al medicilor (ARFOMED), dl prof. dr. Mircea Cinteză, preşedintele Clubului. (...)

Acad. PIUS BRÂNZEU – 100 de ani de la naştere –

de Prof. dr. Gheorghe S. BĂCANU - ian. 28, 2011

   La împlinirea unui secol de la naşterea academicianului Pius Brânzeu, consider că este datoria mea morală de a-l evoca. A fost una din personalităţile de vârf ale medicinii româneşti, prin activitatea complexă pe care a desfăşurat-o ca medic, cadru didactic, cercetător ştiinţific, rector, om de mare cultură generală şi sprijinitor neobosit al activităţii sportive. (...)
 

Un Pygmalion şi dublul său

de Alice ŢUCULESCU - ian. 21, 2011

   „Chirurgia este, într-adevăr, o profesiune deosebită, pentru că permite unor muritori să răscolească în interiorul corpurilor altor muritori. Ceea ce ar putea creiona un anume profil psihologic, un anume tip comportamental, care poate să capete pe parcurs şi unele nuanţe aberante. Dar dacă ne circumscriem în perimetrul normalităţii şi funcţionează filtrul moral, Medicina te transformă într-un om responsabil“, afirmă dl prof. dr. Ioan Lascăr, într-un interviu realizat de dna Alice Ţuculescu. (...)


 
 

Cel mai întârziat Premiu – un laureat merituos

de Prof. dr. Valeriu RUSU - dec. 24, 2010

   Despre Cel mai întârziat premiu Nobel pentru Medicină, cu un laureat merituos, britanicul Robert Edwards, dar şi despre întreaga istorie din spatele unei însemnate realizări – dezvoltarea tehnicii de fertilizare in vitro – scrie, pe baza unei vaste documentări, dl prof. dr. Valeriu Rusu. (...)

Societatea Medicilor Scriitori şi Publicişti din România la 20 de ani

de Prof. dr. C. D. ZELETIN - dec. 24, 2010

   În urmă cu două decenii lua fiinţă Societatea Medicilor Scriitori şi Publicişti din România, afiliată, din 1998, la Union Mondiale des Ecrivains Médecins. Despre trecutul Societăţii scrie dl prof. dr. C. D. Zeletin, preşedintele SMSPR. Viitorul promite, prin Cenaclul tinerilor medici scriitori. (...)
 

110 ANI DE LA DECERNAREA PRIMELOR PREMII NOBEL

de Prof. dr. Valeriu RUSU - mai 28, 2010

    Deşi primele premii Nobel au fost decernate începând cu anul  1901, în 2009 s-a acordat abia premiul pentru Medicină (denumit oficial pentru Fiziologie sau Medicină) cu numărul 100. Un decalaj de 9 ani, deoarece în perioada celor două razboaie mondiale nu s-au atribuit 7 premii (1915–1918, 1940–1942), iar în  alţi 2 ani (1921 şi 1925) laureaţii au lipsit, probabil deoarece la Stockholm s-a considerat că nu au existat candidaţi demni de suprema consacrare în cercetarea biomedicală. Premiile pentru Fizică şi Chimie au rămas neatribuite în 7 şi în, respectiv, 8 ani, astfel încât Medicina a ajuns ultima dintre premiile  ştiinţifice la numărul 100. Să mai observăm, ceea ce era de aşteptat, că premiul Nobel pentru Pace a fost amânat de 19 ori, aflându-se pe primul loc şi în ceea ce priveşte numărul de laureaţi cu merite discutabile în atenuarea conflictelor de pe Terra. Deşi amânat doar de 7 ori, premiul Nobel care a declanşat cele mai multe contestaţii şi dispute este cel pentru Literatură. În fine, al şaselea premiu Nobel, pentru Ştiinţe Economice, s-a acordat fără întrerupere, începând din anul 1969. Anul 1972 a fost ultimul în care nu s-a acordat un premiu Nobel, cel pentru Pace.
 

ION ŢUCULESCU, portretul artistului la centenar - Un martiraj care nu a fost inutil – interviu cu pictorul prof. univ. Marin Gherasim –

de Alice ŢUCULESCU - mai 28, 2010

    Ο 1910, 10 mai: se naşte, într-o familie de intelectuali, la Craiova, unde urmează clasele primare, apoi liceul Ο 1925: expune primele picturi, alături de fratele său, Şerban, în oraşul natal; vara, prima călătorie în Italia Ο1927: lucrează în atelierul pictorului Theodorescu-Romanaţi Ο 1928: se înscrie la Facultatea de Ştiinţe Naturale, Bucureşti şi în Ο 1929, la Facultatea de Medicină, urmându-le în paralel Ο 1933: publică studiul „Dinamica larvei de Tenebrio Molitor şi teoria tropismelor – Discuţii asupra genezei tropismelor“, în Bulletin Biologique de la France et de la Belgique, Paris, vol. LXVII, fasc. 4 Ο 1936: termină Facultatea de Ştiinţe naturale şi este numit profesor la Seminarul teologic de la Cernica, unde predă un an; se reapucă de pictură Ο 1938: prima expoziţie personală la Ateneu, elogiată de acad. G. Oprescu, P. Comarnescu ş.a.; bursa propusă de Nicolae Iorga cade – izbucnise războiul Ο 1939: termină cu „magna cum laudae“ Facultatea de Medicină; a doua expoziţie personală, la Dalles. (...)

Prinţul şi minunatele sale „slugi“

de Prof. dr. Radu IFTIMOVICI - mar. 19, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Vintilă Ciocâlteu – creatorul biochimiei medicale româneşti

de Mihai POPESCU - mar. 19, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Discursuri exemplare

de Dr. Mihail MIHAILIDE - dec. 25, 2009

După aproape două decenii de indiferenţă faţă de Istoria medicinii, această disciplină pare să reintre în atenţia, dacă nu a studenţilor şi tinerilor medici, cum ne-am fi dorit, a iatroistoriografilor şi cercetătorilor maturi şi avizaţi, care şi-au amintit că în sipetul cu documente lăsat de înaintaşi sunt unele de pe care praful merită scuturat, iar informaţiile găsite – multe inedite – merită a fi procesate şi oferite publicului. (...)

O carte „tezaur“

de Dr. Mihail MIHAILIDE - dec. 25, 2009

Pentru cei din generaţia mea, Institutul Cantacuzino, omolog al celebrului Institut Pasteur din Paris, reprezenta un summum al ştiinţei medicale şi al competenţei, îndeosebi în domeniile bacteriologiei şi vaccinologiei. Din experienţa de student, din cărţile de Istorie a medicinii, dar mai ales din relatările părinţilor despre marele Ioan Cantacuzino şi despre figurile celebre ale şcolii create şi dezvoltate în jurul Profesorului, Institutul şi oamenii acestuia deveniseră repere, modele, mituri pentru tânărul medicinist care eram. (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe