Newsflash

ACTUALITATE


Vaccinarea anti-HPV

- mar. 5, 2010

   Vaccinarea fetelor cu vârste cuprinse între 12 şi 24 de ani se va putea realiza şi prin intermediul cabinetelorde ginecologie şi a cabinetelor de planificare familială din sistemul sanitar,nu numai în cadrul cabinetelor şcolare şi ale medicilor de familie, aşacum era prevăzut până în prezent. De asemenea, şi femeile cu vârsta peste 24 de ani se vor putea vaccina în cadrul cabinetelor ginecologice şi de planificare familială din sistemul sanitar, dar numai la recomandarea medicului ginecolog. (...)

O fi bine, o fi rău?*

de Serviciul de presă al MS - mar. 5, 2010

     Pacienţii vor putea ajunge la cabinetul medicului de familie sau la specialistul din ambulatoriu pe baza unei programări prealabile. Ministrul Sănătăţii, dl Cseke Attila, a semnat Ordinul prin care sunt aprobate unele măsuri de eficientizare a activităţii la nivelul asistenţei medicale ambulatorii. „Noile măsuri luate de către Ministerul Sănătăţii vor creşte calitatea actului medical, dar şi satisfacţia pacientului. Vrem să modificăm comportamentul şi mentalitatea furnizorului de servicii medicale în ceea ce priveşte respectul pentru pacient, dar şi percepţia bolnavului faţă de condiţiile în care se realizează actul medical. Prin introducerea acestei măsuri simple de programare a serviciilor medicale va creşte accesibilitatea bolnavilor la asistenţa medicală în ambulatoriu“, a declarat dl Cseke Attila. (...)

Contractul-cadru va diminua veniturile medicilor de familie cu 30%

de Luminiţa VÂLCEA - mar. 5, 2010

Colegiul Medicilor din România protestează faţă de introducerea anumitor prevederi în proiectul de Contract-cadru pe anul 2010 care nu au fost prezentate în cadrul consultărilor şi care vor afecta, în mod grav, activitatea medicilor de familie şi a ambulatoriului de specialitate. (...)
 

NOXE…FARMACEUTICE

de Dan LĂZĂRESCU - mar. 5, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Asociaţiile profesionale şi educaţia medicală continuă

de Dr. Rodica ALDICA - mar. 5, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Dieta – rol esenţial în prevenirea bolilor cardiovasculare

de Dr. Maria DRAGOTĂ - feb. 26, 2010

   Conform unui studiu realizat de OMS, bolile cardiovasculare (BCV) ocupă primul loc în clasamentul cauzelor mortalităţii pe plan mondial. Aceeaşi organizaţie arată că şase din şapte factori de mortalitate sunt legaţi de modul în care mâncăm, bem şi facem mişcare (colesterol, obezitate, consum scăzut de legume şi fructe, inactivitate fizică, tutun, alcool). (...)
 

Pasărea migratoare

de Dr. Liliana GRĂDINARU - feb. 26, 2010

De câte ori călătorind
Cu privirea în soare
Nu am văzut
Cum florile zăpezii
Se transformă
În zborul păsării migratoare
Ce-şi spune primăvară.
Ea se aude venind
Prin cele mai frumoase
Triluri ale rusticei cantautoare.
Privighetoarea,
Miile de culori
De pe aripile ei,
Îmi dăruiesc lumina
Cerului de martie
Pe care se întorc cocorii.
Constelaţiile sale
Destramă troica iernii:
Irizările solare ale jadului,
Vrăjitorul ram
Din care se dezlipeşte
Albul de cireş adăugând
Frunzarelor noi broderii.
Aici potopul de petale şi miresme
Se transformă în muzica astrelor,
În iubirea ce rămâne în suflet
Ca focul veşnic verde
Al tinereţii din începuturi.
Vino, pasăre migratoare, vino
Să-ţi împletim cununa.
 

Formula vaccinului antigripal pentru sezonul 2010–2011

- feb. 26, 2010

  În ziua de 18 februarie 2010 – la reuniunea de la Geneva a experţilor OMS – s-a lansat compoziţia vaccinului gripal pentru sezonul 2010–2011.
  Formula vaccinului pentru emisfera nordică este la fel cu cea pentru emisfera sudică, lansată în septembrie 2009. (...)
 

Sindromul de apnee în somn – implicaţii medico-legale –

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - feb. 26, 2010

    Sindromul de apnee în somn este o boală caracterizată prin obstrucţii repetitive ale căilor aeriene superioare, urmate de desaturări şi microtreziri care apar în timpul somnului, aducând concomitent fragmentări ale acestuia. Este o afecţiune frecventă în populaţie (4–6%, dar la noi nu există studii epidemiologice), cu o serie de simptome precum somnolenţă diurnă, somn neodihnitor, oboseală diurnă, lipsă de concentrare şi tulburări de memorie, care au multiple implicaţii medico-legale. (...)

Diagnostic timpuriu – şanse crescute în Oncopediatrie

de Dr. M. D. - feb. 26, 2010

    Anual, în ţara noastră sunt depistate 10–15 cazuri de cancer la 100.000 de copii. În lume, 200.000 de copii sunt diagnosticaţi cu acest tip de patologie. Şansele de supravieţuire depind foarte mult de tipul, localizarea şi stadiul bolii la diagnostic. Un cancer în stadiu incipient poate fi vindecat în proporţie de peste 90%, prognostic mai rezervat având tumorile cerebrale (50–60%). În schimb, în stadiile avansate, şansa de vindecare este 25%, chiar cu metode moderne de tratament. (...)

 

Date estimative asupra gripei pandemice în SUA

- feb. 26, 2010

    CDC-Atlanta estimează că: au fost între 39 şi 80 de milioane de cazuri de gripă pandemică A/H1N1, în intervalul aprilie – decembrie 2009. Nivelul mediu în acest interval a fost de aproximativ 55 de milioane de persoane infectate cu A/H1N1 • au fost între 173.000 şi 362.000 de spitalizări corelate cu A/H1N1 în perioada aprilie – decembrie 2009. Nivelul mediu al acestui interval este de aproximativ 246.000 de spitalizări • s-au produs între 7.880 şi 16.460 de decese corelate cu gripa pandemică A/H1N1 în intervalul aprilie – decembrie 2009. Nivelul mediu a fost de aproximativ 11.160 de decese.
 

Clarificări necesare

de Serviciul de presă al MS - feb. 26, 2010

    Este regretabil că, în această perioadă dificilă pentru sistemul sanitar, contrar rolului său, Ministerul Sănătăţii este obligat să răspundă la unele informaţii eronate şi tendenţioase, vehiculate, îndeosebi, prin mass-media. Din respect pentru publicul care are dreptul la o informare corectă, vă transmitem, spre difuzare, următoarele date profesionale: (...)

Conferinţă de presă

- feb. 26, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

PRODUCŢIA DE VACCINURI VA FI RELUATĂ CURÂND

de Serviciul de presă al MS - feb. 26, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

FORUMUL NAŢIONAL AL ASOCIAŢIILOR DE PACIENŢI

de Luminiţa VÂLCEA - feb. 26, 2010

  Asociaţiile de pacienţi din România se reunesc între 5 şi 7 martie a. c. la Bucureşti, în cadrul Forumului Naţional al Asociaţiilor de Pacienţi.
  Scopul principal al Forumului – care este organizat de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC), în parteneriat cu Colegiul Medicilor din România – constă în a-i aduce împreună pe membrii asociaţiilor celor suferinzi pentru a purta un dialog într-un cadru adecvat şi a pune bazele unui schimb real de experienţă între aceste uniuni. Forumul îşi propune să informeze autorităţile, personalul medico-sanitar şi întreaga societate despre activitatea asociaţiilor de pacienţi şi să pună în evidenţă importanţa existenţei unor astfel de structuri care luptă pentru promovarea şi apărarea drepturilor pacienţilor. (...)

CIUMA ŞI… CLIMA

de Dan LĂZĂRESCU - feb. 26, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

LEXICUL MEDICINII POPULARE

de Dan LĂZĂRESCU - feb. 26, 2010

    Trebuie să ai vocaţie şi pasiune, cunoştinţe şi talent, voinţă şi obstinaţie, putere de muncă dublată de acribie, dar şi o viaţă lungă ca să poţi realiza o operă precum cea a filologului, bibliografului şi etnologului Ion Georgescu-Vîşte (1916–2004). O operă care înseamnă un volum de peste 620 de pagini, intitulat simplu şi la obiect: TERMINOLOGIE MEDICALĂ POPULARĂ. (...)

 

Nu vă uitaţi istoria!

de Dr. Mihail MIHAILIDE - feb. 26, 2010

   Evident, nu există supravieţuitori participanţi la Primul Război Mondial. Rari sunt, probabil, românii care, născându-se ulterior anului 1918, să fi reţinut, din relatările părinţilor rămaşi în viaţă, crâmpeie din tragedia ce a însoţit retragerea, la Iaşi, a armatelor române, a instituţiilor statului, a Casei Regale şi a lipsurilor de tot felul. Apoi din perioada crizelor politice şi economice postbelice. Sunt vârstnici şi din ce în ce mai puţin numeroşi chiar şi combatanţii din cea de-a doua conflagraţie mondială… (...)

Michèle Morgan

de Madeleine KARACAŞIAN - feb. 26, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Noua listă cu plante şi substanţe cu proprietăţi psihoactive

de Serviciul de presă al MS - feb. 19, 2010

    Ministerul Sănătăţii a stabilit lista cu plante şi substanţe cu proprietăţi psihoactive care vor fi interzise, după ce s-au dovedit a fi periculoase pentru sănătate. Efectele produse de aceste substanţe sunt similare celor date de substanţele psihotrope, având efect direct asupra creierului uman (stări confuzionale – pierderea identităţii, halucinaţii, diminuarea atenţiei combinate cu efecte adverse ca: dureri puternice de cap, anxietate, ameţeli, confuzie şi atacuri severe de panică, creşterea frecvenţei cardiace, tensiunii arteriale şi a temperaturii corpului). În 2009, peste 1.300 de persoane, majoritatea tinere, au solicitat asistenţă medicală după ce au suferit intoxicaţii grave cauzate de consumul de plante etnobotanice. (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe