Newsflash

ACTUALITATE


Sindromul Cain şi Abel în medicina românească

    De la un factor de decizie din Colegiul Medicilor am aflat de o situaţie alarmantă, consemnată tot mai des: majoritatea reclamaţiilor depuse la acest for sunt scrise într-un limbaj medical avansat, de specialitate, cu diagnostice precise, descrieri detaliate, care dovedesc că doctorii au ajuns să se reclame între ei... Greşeli medicale există în întreaga lume, însă niciodată în ţările care consideră că au o medicină respectabilă nu se ajunge la astfel de fenomene. Incidentele, complicaţiile sunt acceptate pentru fiecare tratament medical sau chirurgical. De aici până la a-ţi acuza colegul şi a furniza familiei date compromiţătoare este un pas extrem de grav, cu rezonanţă în întreaga castă medicală. (...)

Terapii celulare

de Dr. Maria DRAGOTĂ - iul. 1, 2011

   Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale „Victor Babeş“ Bucureşti a organizat, la 23 iunie a.c., dezbaterea naţională pentru prezentarea rezultatelor şi concluziilor proiectului „Terapiile celulare în dezvoltarea medicinii regenerative. Priorităţi strategice“, derulat în perioada 20 octombrie 2010–10 mai 2011. (...)

Fonduri suplimentare pentru bolile rare

de MINISTERUL SĂNĂTĂŢII - iul. 1, 2011

Alte titluri:
Adaosuri mai mici la medicamentele gratuite
 Articolele le puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

BREF

de Dr. E. G.-P. - iul. 1, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Între ştiinţă şi exaltare

de Dr. Vasile DARABAN - iul. 1, 2011

   Asistăm, de aproximativ 20 de ani, la un curios fenomen naţional, la transformă ri interesante în activitatea medicală cotidiană. Departe de a nega binefacerile progresului în viaţa de zi cu zi, doresc să mă opresc asupra unor atribute de insanitate, parcă anume coordonate de o forţă malefică, având un scop încă nu prea clar precizat. Scenariul se derulează sub semnul Reformei sanitare. (...)

Policlinică pentru cazuri sociale

de Marian CÂMPEANU - iul. 1, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Istoria serviciilor de urgenţă în Capitală

de Dr. Mihail MIHAILIDE - iul. 1, 2011

   Societatea Română de Istoria Medicinii – fondată în 1929 (mă grăbesc să întreb retoric de ce nu şi-a adăugat încă numele fondatorului, dr. Victor Gomoiu, deşi au trecut 130 de ani de la naşterea acestuia şi 52 de la deces) – a organizat, în sala de consiliu a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, al V-lea Simpozion Naţional Hipocratic, luni, 27 iunie a.c., din comitetul de organizare făcând parte dnii prof. dr. Nicolae Marcu, preşedinte, conf. dr. Octavian Buda, vicepreşedinte, dna dr. Irinela Ceapă, secretar ştiinţific. (...)
 

Birocraţie…

de Dr. Virgil RĂZEŞU - iul. 1, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Vaccinarea antigripală şi prematuritatea

- iul. 1, 2011

Alte titluri:
Nou antidiabetic oral
„Nu sunt un nimeni!“
Articolele le puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

  

De ce trebuie respectat medical

de Luminiţa VÂLCEA - iul. 1, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

„OROLOGII“ …INEGALE

de Dan LĂZĂRESCU - iul. 1, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală. 

Un dicţionar întreg despre şarlatanismul medical (3)

de Prof. dr. Valeriu RUSU - iul. 1, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.  

Lansare la „Dudian“

de Constanţa MARINESCU - iul. 1, 2011

   Comunitatea armeană are prin doamna Madeleine Karacaşian o reprezentantă de seamă, lucru demonstrat şi duminică, 19 iunie a.c., prin numerosul public ce a luat parte la evenimentul găzduit de Casa de Cultură Armeană „Dudian“. Aşa cum se anunţase în săptămânalul nostru, era vorba, în primul rând, despre lansarea volumului IV din ciclul „Cu şi despre armeni“ (lucrare care preia şI articole publicate în „Viaţa medicală“).

Protestul solitar

de Dr. Al. TRIFAN - iul. 1, 2011

   Normalităţii psihice i se poate da o sumedenie de definiţii, dar una dintre ele este adecvarea la realitate, aceasta fiind o convingere ce se formează din primele zile ale existenţei, când copilul dobândeşte experienţa a ceea ce este posibil să facă şi ceea ce este probabil să se întâmple. Aceste două calităţi fundamentale ale realităţii, posibilitatea unui act şi probabilitatea unei întâmplări formează conţinutul principiului realităţii – măsura în care Eul poate asigura conştientizarea pulsiunilor instinctuale. (...)

Cultura şi băutura

de Adrian ROMAN - iul. 1, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Campanie europeană antitutun

de Dr. Maria DRAGOTĂ - iun. 24, 2011

   În UE, consumul de tutun este cauza individuală cea mai importantă a îmbolnăvirilor evitabile, ducând la peste 650.000 de decese anual. „Ex-fumătorii sunt de neoprit“ este sloganul campaniei paneuropene lansate, la 16 iunie a.c., de către comisarul european pentru sănătate şi consumatori, John Dalli. Ea va dura trei ani şi este centrată pe efectele pozitive ale abandonării fumatului, utilizând o combinaţie coordonată de publicitate, medii de socializare, evenimente şi instrumente practice, pentru a o face cunoscută fumătorilor şi a-i ajuta să abandoneze fumatul. (...)

Investiţiile cresc, rezultatele se lasă aşteptate

de Marian CÂMPEANU - iun. 24, 2011

   „În urma descentralizării unităţilor sanitare către consiliile judeţene şi primării, valoarea investiţiilor pe care acestea le-au efectuat în sistemul sanitar a crescut semnificativ, de peste şase ori în ultimii trei ani. Există autorităţi locale care au înţeles importanţa investiţiilor, dar sunt şi situaţii în care echipele de fotbal par mai importante decât sănătatea concetăţenilor“. (...)

Eradicarea luxaţiei congenitale de şold: un exerciţiu de voinţă?

de Dr. Aurel F. MARIN - iun. 24, 2011

   „Diagnosticul displaziei de dezvoltare a şoldului la nou-născut permite tratamentul adecvat, simplu şi eficace, care asigură vindecarea până la vârsta de 3 luni. Se previne astfel apariţia luxaţiei de dezvoltare a şoldului, care necesită proceduri extinse şi perioade prelungite de spitalizare.“ Un raţionament simplu dar nu simplist, uşor de înţeles prin prisma oricăror preocupări: medicale, economice, sociale…
   Dacă eradicarea luxaţiei congenitale de şold poate şi chiar trebuie să devină o realitate, aflăm din interviurile acordate de dnii prof. dr. Reinhard Graf şi prof. dr. Gheorghe Burnei, în exclusivitate pentru „Viaţa medicală“.
Un grupaj realizat de dl dr. Aurel F. Marin.


 

Când dificultăţile ne ajută să mergem mai departe

de Iftimie NESFÂNTU - iun. 24, 2011

   Evaluare, profilaxie timpurie, abordare avizată a pacientului sunt doar câteva din cuvintele-cheie ce pot, prin simpla lor alăturare, să contureze esenţa unui eveniment medical, a cărui reuşită a surprins deopotrivă gazdele şi participanţii. A 16-a întâlnire internaţională a Ligii Dunărene împotriva Trombozei şi Bolilor Hemoragice, preşedinţia manifestării fiind asigurată de dnele prof. dr. Margit Şerban şi prof. dr. Hortensia Ioniţă, a fost şi un prilej de a pătrunde în culisele unui fenomen mai rar întâlnit în lumea medicală.
Un reportaj realizat de dl Iftimie Nesfântu.

 

BREF

de Dr. E. G.-P. - iun. 24, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe