Eradicarea globală a variolei (1979) a scos în evidenţă rolul esenţial al supravegherii epidemiologice, instrumentul principal al programului – „creier şi sistem nervos“ – aşa cum s-a afirmat în concluziile multor manifestări ştiinţifice şi publicaţii.

  Convingerea şi încrederea în metoda supravegherii au influenţat decizia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) de adoptare, în anul 1988, a celui de-al doilea program de eradicare globală a unei boli infecţioase transmisibile: poliomielita. (...)

    În spiritul mottoului din titlul relatării, managerul Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu“ din Oradea, dr. Marilena Crişan, relatează în textul preambulului celei de-a XXXIV-a ediţii a Cursului Naţional de Perfecţionare „Actualităţi în Pediatrie” (3–7 mai 2010), cu emoţie şi căldură, momente din istoricul coerent al Pediatriei orădene, care împlineşte 120 de ani de existenţă. Aflăm astfel că de la atestarea documentară a primei capacităţi cu paturi pentru asistenţa pediatrică din Oradea (1890), în perioada interbelică Pediatria orădeană cunoaşte un important reviriment, facilitat de dotări moderne la vremea respectivă (aparat Röntgen, microscoape etc.). Între 1 martie 1949 şi 1 iunie 1969, spitalul a funcţionat într-o clădire naţionalizată (fostul sanatoriu „Sfântul Iosif“). Acestei unităţi sanitare i se creşte progresiv capacitatea până la 210 paturi: 157 – Pediatrie, 33 – Chirurgie şi ortopedie infantilă, 20 – ftiziopediatrie, precum şi un ambulatoriu cu 10 cabinete. (...)

   Sărbătorit de Societatea Studenţilor Medicinişti cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani, Victor Babeş se adresa, în 1915, mai tinerilor săi colegi: „Să sperăm că glasul tineretului medical reprezentat la această frumoasă serbare să reuşească acolo unde n-am reuşit eu în lupta mea de 28 de ani, faţă cu ocârmuirea ţării, ca să o conving că nu politicienii, nu diletanţii arivişti reprezintă ştiinţa adevărată, că oamenii de ştiinţă nu trebuie persecutaţi şi umiliţi, ci trebuie, din contră, tot mereu încurajaţi, consultaţi şi ascultaţi, pentru ca neamul românesc să se manifeste, din ce în ce mai mult, ca un factor de înaltă cultură, pentru ca poporul românesc să se regenereze.“ (...)

  ...a fost de părere masser Alighieri în timpul hoinărelii sale prin Purgatoriu în compania signoritei Portinari, pe care neguri duşmane i-o furaseră de timpuriu.

  Am fost mereu rănit şi adânc mâhnit când această inexplicabilă şi în fond absurdă fugă spre moarte se sfârşeşte după un promiţător, dar revoltător de scurt parcurs. M-am tot întrebat pe ce culmi ar fi ajuns civilizaţia şi cultura, dacă moartea nu i-ar fi cosit de timpuriu pe Chopin, Schiller, Byron, Mozart, Van Gogh, Eminescu, Lavoisier, iar dintre ai noştri pe Vesalius, R. De Graaf, Laënnec şi mulţi alţii. (...)

   În principala lucrare de Psihanaliză în limba română de dr. Ioan Popescu-Sibiu: Doctrina lui Freud (Psihanaliza) publicată înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, termenul „das Es“, pronume neutru substantivat, prin care Sigmund Freud definea entitatea instinctuală inconştientă, a fost tradus prin cuvântul românesc „sine“, autorul fiind obligat să adopte această variantă lexicală deoarece limba română nu dispune de un pronume personal neutru la persoana a treia. În limba engleză, „das Es“ a fost tradus prin vocabula „ID“ dar la noi traducerea eronată a persistat până în prima jumătate a anilor ’90 (Vocabularul de Psihanaliză de Jean Laplanche şi J. B. Portalis 1994). (...)

    Ultimul număr, din aprilie a.c., este tematic: „Paliaţie şi HIV/SIDA“, şi conţine articole care se referă la diferitele aspecte ale acestui tip de îngrijire la pacienţii HIV/SIDA. Se ştie că infecţia cronică HIV rămâne, la aproape 30 de ani de la identificarea virusului, a patra cauză de deces la nivel mondial. Până acum au decedat mai mult de 20 de milioane de persoane şi vreo 33 de milioane sunt infectate cu HIV – din care două milioane sunt copii. În România, se mai află din păcate mulţi dintre copiii cu HIV/SIDA din Europa. Oriunde în lume speranţa de viaţă a pacienţilor HIV/SIDA este în creştere, în mare parte datorită noilor terapii integrate şi a îngrijirii multidisciplinare, aşa cum sunt îngrijirile paliative. (...)

   Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ Iaşi a lansat proiectul „Studii postdoctorale în domeniul eticii politicilor de sănătate“, prin care 40 de cercetători postdoctorali vor fi sprijiniţi în activitatea de cercetare transdisciplinară şi multidisciplinară. Proiectul va fi implementat în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca şi Universitatea „Al. I. Cuza“ Iaşi. (...)

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

   În Marea Britanie, ultima modă în pregătirea şi condimentarea mâncărurilor ar fi o pastă cu un altfel de gust, numit umami, care în japoneză înseamnă delicios, savuros. Chiar şi în Nürnberg, la Turnul Simţurilor, ar fi acest al cincilea gust. Informaţiile respective le-am găsit în numărul 5 al revistei Viaţă+Sănătate, din care, lunar, vă prezentăm câteva subiecte, lăsându-vă totuşi dv., cititorilor, bucuria de a descoperi dacă sunt şi altele ce vă pot stârni interesul. Articolul respectiv este semnat de dl dr. Cezar Grosar, fiind inserat la rubrica Medicii noştri răspund. „Mişcarea şi capacitatea de apărare a organismului“ este un articol despre beneficiile pe care ni le aduc exerciţiile fizice. (...)

   Recent, s-a desfăşurat, la Madrid, sesiunea Cosiliului ofiţerilor dentari* din Europa. Au fost prezenţi reprezentanţi ai 25 de ţări europene, printre care şi România. Alături de cei ce reprezentau colegiile dentare au mai participat reprezentanţi ai ministerelor sănătăţii din câteva ţări, precum şi firme distribuitoare de produse stomatologice şi de profilaxie. (...)

   În urmă cu şapte ani, mai precis în noiembrie 2003, sub titlul „Medicină în limba română“, prezentam o familie de tineri mongoli care au învăţat medicina în limba acestui pământ şi aveau să o şi practice pentru o vreme aici. Mai mult decât statutul de ucenici ai lui Esculap, cei doi onorează şi rolul de ambasadori ai culturii poporului lor. Sarantuya Gayabazar sau „Privighetoarea din Altai“, cum am denumit-o atunci, a interpretat pentru românii iubitori de frumos, alături de cântece de pe plaiurile mioritice, balade şi cântece de dragoste ale oamenilor stepei asiatice. Soţul doctoriţei, dr. Bor Sugarjav, pregătea împreună cu un prieten român o carte despre ţara lor. (...)

    Se face uneori în viaţă, că vine o vreme când simţi că eşti împins spre o limită critică, că orizontul se închide încet-încet într-un refuz, că eşti marginalizat, că ceva te trimite în exil, undeva, oriunde, spre un alt început. Aşa am putea înţelege „mobilitatea“ invocată atât de frecvent ca o caracteristică a timpului nostru, ca explicaţie sau ca un drept al omului. Ne-am obişnuit să aflăm că din ce în ce mai mulţi români pleacă peste hotare, amintind de o vorbă a lui Dimitrie Cantemir că omul e ca porumbelul, se duce unde i se dă de mâncare. Între ei, din ce în ce mai mulţi, îngrijorător de mulţi, medici, plecaţi nu atât din motive economice pur şi simplu, cât mai ales în căutarea unor condiţii profesionale, sociale şi umane decente, departe de spectrul unei „ţări triste“ şi …fără de umor. Dr. Radu Neleeanu se simte străin în propria ţară, un „alien“ şi porneşte cu soţia şi cei doi băieţi spre zări mai binevoitoare într-o carte cu titlul provocator CU MATIZU’ ÎN FRANŢA, apărută recent la Editura Sigma. (...)

   Recent, la 29 aprilie, s-au împlinit trei decenii de când Sir Alfred Hitchcock, maestrul suspansului, s-a despărţit de lumea pământeană, după o carieră cinematografică de 60 de ani, timp în care a realizat peste cincizeci de filme. Se născuse la Londra, pe 13 august 1899, în familia unui sever negustor de păsări, făcându-şi studiile la iezuiţi; apoi a urmat o şcoală de inginerie şi navigaţie, devenind proiectant şi designer de publicitate, muncă pe care a abandonat-o, fiind atras de lumea filmului. (...)

  Există o zonă în Capitală care vibrează de istorie. Şi de cultură. În spatele pieţei Universităţii, trecând de „coada calului“ în plimbare spre Strada Doamnei şi Lipscani, alături de Biserica Rusă cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae, vom descoperi o plăcuţă discretă care anunţă simplu, dar grăitor: „C˘eske centrum“.

  Găzduit, ca şi omologul său într-ale economiei şi comerţului, în chiar sediul Ambasadei Republicii Cehe la Bucureşti, într-un bloc ce se înalţă cu distincţie, în maniera cunoscută a începutului de secol XX, pe strada Ion Ghica la nr. 11, Centrul Cultural Ceh funcţionează la noi din anul 1993. De altfel, acesta a fost anul în care a luat fiinţă şi instituţia mamă, Centrul Ceh de la Praga, ca urmare a separării fostei Cehoslovacii în două state noi: Cehia şi Slovacia. Ne aflăm în faţa unei organizaţii create de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe, care îşi desfăşoară în prezent activitatea în 24 de filiale din 21 de ţări, răspândite

   „I don’t want to feed you my imagination – I want you to use your own“ afirma, într-un interviu din 2003, cel care se făcuse cunoscut, remarcat şi admirat de milioane de fani din întreaga lume nu doar pentru vocea sa, emblematică pentru hard rock şi heavy metal, ci şi pentru universul medieval, apoi mitico-fantastic creat de versurile sale, transpuse în muzică, în rock adevărat. Născut în 1942, în Portsmouth (NH, SUA), Ronald James Padavona avea să se afirme muzical şi să devină cunoscut tuturor ca Ronnie James Dio. Atras de muzică încă din copilărie, avea să abandoneze studiile de Farmacie începute la Universitatea din Buffalo, dedicându-se pasiunii sale pentru rock. Perioada sa de strălucire a început odată cu transformarea trupei pe care o înfiinţase, Elf, în Rainbow, în care locul central era ocupat de chitaristul Ritchie Blackmore, după despărţirea de Deep Purple. (...)