Newsflash

Evenimente


WEBMED 4. Dezbaterea „Părinții întreabă medicul” va avea loc pe 10 noiembrie

de Redacția Viața Medicală - nov. 9, 2022

Viața Medicală, în parteneriat cu MedicHub și Enayati Medical City, organizează pe 10 noiembrie o nouă dezbatere medicală pentru public cu tema „Părinții întreabă medicul”, transmisă online, pe Facebook, de la ora 18:00.

Cum beau românii cafeaua?

de Dr. Laura Davidescu - nov. 7, 2022

Am aflat care sunt preferințele românilor în materie de cafea, dar și miturile care încă planează asupra ei, de la Ana-Maria Doxan, Business Executive Officer Nespresso România.

VSR, un virus frecvent la copii

de Demostene ŞOFRON - nov. 4, 2022

Până la vârsta de 2 ani, aproape toţi copiii trec printr-o infecţie cauzată de virusul sinciţial respirator. Acesta se transmite foarte ușor, iar împotriva lui nu există nici vaccin, nici tratament preventiv, spun specialiștii.

Triplă aniversare în Geriatrie și Gerontologie

de Prof. dr. Dan L. DUMITRAŞCU - nov. 4, 2022

După doi ani de pandemie, specialiștii au revenit în număr mare la cea de-a XIV-a ediţie a Congresului Naţional de Geriatrie și Gerontologie, desfășurat în perioada 20-23 octombrie, la București, în format hibrid.

Abordarea pacientului coronarian în chirurgia noncardiacă

de Dr. Mădălina Badea - nov. 4, 2022

Evaluarea preoperatorie în chirurgia noncardiacă beneficiază din vara anului 2022 de un nou ghid emis de Societatea Europeană de Cardiologie. Noutăţile propuse au fost prezentate în cadrul conferinţei „Abordarea pacientului cu boală cardiacă ischemică în chirurgia necardiacă”.

Profesor doctor Alexandru Șerbănescu (17.03.1933-24.10.2022)

- oct. 28, 2022

Neurologia românească a mai pierdut o personalitate marcantă, un renumit profesor universitar, membru titular al Academiei de Știinţe Medicale, președinte de onoare al Societăţii de Neurologie din România, cu merite știinţifice recunoscute pe plan naţional și internaţional, iubit și respectat de studenţi, rezidenţi și colegi.

Arta diagnosticului și tratamentului în dermato-oncologie

de Demostene ŞOFRON - oct. 28, 2022

Patologia neoplazică în dermatologie, dar și diagnosticul și tratamentul lipedemului au fost dezbătute la cea de a XII-a Conferinţă Naţională a Societăţii Române de Dermato-Oncologie.

In memoriam dr. Petru Damir

de Prof. dr. Ioan Gherghina - oct. 21, 2022

La 23 septembrie 2022, în urma unei severe și îndelungate suferinţe, a încetat prematur din viaţă colegul și prietenul nostru dr. Petru Damir, la vârsta de 73 de ani.

Campanie: cea mai mare supă de legume pregătită în România

de Florentina Ionescu - oct. 20, 2022

În contextul în care doar 12% dintre români consumă frecvent supe și ciorbe, o companie a invitat copiii să pregătească cea mai mare supă de legume din țară.

Prof. dr. Rodica Pop-Bușui, speaker la Congresul Național de Neuropatie Diabetică și Picior Diabetic

de Florentina Ionescu - oct. 18, 2022

Unul dintre speakerii invitați la Congresul Național de Neuropatie Diabetică și Picior Diabetic este prof. dr. Rodica Pop-Bușui, de la Michigan University.

Congresul UMF „Carol Davila” din Bucureşti are loc în noiembrie

de Florentina Ionescu - oct. 18, 2022

În perioada 10-12 noiembrie, la Palatul Parlamentului din Capitală va avea loc Congresul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

Numărul animalelor adoptate s-a înjumătățit în 2022 față de anii pandemiei

- oct. 18, 2022

Numeroase studii confirmă faptul că prezența animalelor de companie este benefică pentru sănătatea mintală și fizică. Aflați ce efecte a avut pandemia în privința adopțiilor de animale.

Noutăţi în farmacologie și farmacoterapie

de Florentina Ionescu - oct. 14, 2022

Ediţia de anul acesta a Forumului Farmacist.ro, organizat în format hibrid de MedicHub, a adus informaţii din sfere terapeutice diferite.

Cât de sănătos mâncăm? (partea 1)

de Prof. dr. Viorel ORDEANU - oct. 14, 2022

Hrana are un rol important în apariţia bolilor, dar și în vindecarea lor. Suntem oare conștienţi de cât de sănătos sau nesănătos ne hrănim?

Adaptarea ţărilor balcanice la pandemia de COVID-19

de Prof. dr. Camelia Diaconu - oct. 14, 2022

La 20 septembrie a.c., Secţia Naţională Română a Uniunii Medicale Balcanice a organizat seminarul „COVID-19 dans les pays Balkaniques”, pentru a dezbate desfășurarea pandemiei în ţările balcanice.

Patologia cerebrovasculară în toate aspectele sale

de Prof. dr. Alexandru Vlad CIUREA - oct. 14, 2022

Timp de trei zile (8-10 septembrie 2022), la Cluj-Napoca s-a desfășurat Simpozionul WFNS cu tema „Boala cerebrovasculară – o abordare multidisciplinară”, primul de acest gen pe teritoriul României.

Glomerulopatiile, cele mai frecvente boli nefrologice la copii

de Prof. dr. Mihai Gafencu - oct. 14, 2022

La Timișoara se va desfășura, luna aceasta, primul curs de glomerulopatii, patologia cea mai frecventă, dar și cea mai complexă etiologic dintre cele ale Nefrologiei la copil.

Screeningul în tuberculoză și multiplele sale provocări în secolul 21

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - oct. 14, 2022

Peste 500 de participanţi au fost prezenţi, fizic și online, la simpozionul „Screening on TB and migration”, care a avut loc la București în perioada 29 septembrie - 1 octombrie.

Insulinoterapia, vaccinarea antigripală și suplimentele în sarcină, subiecte abordate la Forum Farmacist.ro

de Florentina Ionescu - oct. 7, 2022

Pentru tratamentul diabetului zaharat, pacienții au la dispoziție un arsenal terapeutic destul de mare, a afirmat prof. univ. dr. farm. Simona Negreş în cadrul Forumului Farmacist.ro, vineri, 7 octombrie.

Nutriţia și efectele anticancer

de Dr. Monica-Emilia CHIRILĂ - oct. 7, 2022

Profesioniști din nouă ţări s-au reunit la cea de-a doua ediţie a Conferinţei OncoHub desfășurată în perioada 21-23 septembrie, la Brașov.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe