Microparticulele cu coronavirus, eliberate în timpul unei conversații, pot supraviețui în aer, în spații închise, până la 14 minute, potrivit unui nou studiu publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).
Un grup de cercetători de la Institutul Național de Diabet și Boli Digestive și Rinichi (NIDDK) a efectuat un experiment – o persoană a repetat, cu voce tare, expresia „să fii sănătos” într-o cutie închisă, timp de 25 de secunde. Apoi, spațiul cutiei a fost iradiat cu un laser, astfel încât particulele să devină vizibile și să poată fi numărate, scrie RIANovosti.
„În timpul unei discuții pot fi eliberate mii de particule de salivă de dimensiuni submicroscopice. Într-un spațiu închis, acestea supraviețuiesc de la 8 până la 14 minute”, se arată în studiu.
Astfel, oamenii de știință consideră că există o probabilitate semnificativă ca, atunci când cineva vorbește, virusul SARS-CoV-2 să poată fi transmis prin picături respiratorii, în spații închise.
„Se știe că virusurile respiratorii pot fi transmise prin micropicături expulzate de persoane atunci când tușesc sau strănută. Este mai puțin cunoscut faptul că vorbirea produce, de asemenea, mii de particule de salivă”, au spus cercetătorii.
Potrivit RIANovosti, oamenii de știință nu au făcut referire la particulele mari, dar la cele mici, care pot rămâne mai mult timp în aer.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe