Aspecte sociale ale pacientului cu diabet

Necesităţile educaţionale ale indivizilor cu diabet zaharat și răspunsurile lor emoţionale se modifică în timp, pe măsură ce aceștia încorporează boala și îngrijirea specifică în viaţa de zi cu zi. Răspunsul emoţional și psihologic al unei persoane cu diabet influenţează calitatea vieţii sale și a familiei, dar și abilitatea de a urma recomandările terapeutice.
Având în vedere faptul că diabetul influenţează nu doar persoana în cauză, ci și familia și anturajul său, programele educaţionale în diabet trebuie să se adreseze nevoilor curente ale individului, dar și să anticipeze eventuale probleme ce ar putea să apară în diferite etape ale vieţii cu această boală.
Un efect semnificativ al diabetului zaharat, dar relativ puţin discutat, este cel al impactului asupra sănătăţii emoţionale. Un studiu internaţional major denumit DAWN (Diabetes Attitudes, Wishes and Needs) a arătat că multe persoane cu diabet simt anxietate, neliniște, depresie sau alte stări emoţionale dificile. Nu este neobișnuit ca pacienţii să se simtă vinovaţi că au făcut diabet sau să fie furioși că responsabilitatea controlului diabetului este pe umerii lor. Se pot simţi frustraţi că nu pot obţine valorile glicemice pe care și le doresc, deși simt că fac eforturi mari și, câteodată, chiar sacrificii în acest sens. De asemenea, pot simţi frică de complicaţiile cronice care pot apărea în timp, în condiţiile eșecului obţinerii și menţinerii unui control glicemic optim. Depresia este relativ frecventă în rândul pacienţilor cu diabet, mulţi dintre aceștia relatând faptul că se simt ostili, anxioși sau stresaţi. Toate aceste emoţii pot influenţa în sens negativ toate eforturile pacienţilor și ale echipei de îngrijire de a atinge ţintele stabilite, ceea ce, în consecinţă, poate amplifica sentimentele de vină, furie, anxietate, depresie, scăzând astfel calitatea vieţii acestor persoane și a familiilor acestora. Persoanele cu diabet care au abilităţi de autoîngrijire și un rol activ în rezolvarea problemelor sunt mai puţin predispuse să cadă în capcana frustrării, a lipsei de speranţă și de interes pentru automonitorizare și colaborare cu echipa medicală.

Copiii și adolescenţii cu diabet zaharat de tip 1

Aflarea diagnosticului de diabet zaharat poate reprezenta, în anumite situaţii, o întrerupere a cursului firesc al vieţii persoanei în cauză și al familiei sale. Acest aspect este mai evident în cazul copiilor și adolescenţilor la momentul depistării, când deseori intervine sentimentul de vină din partea celor apropiaţi, se caută răspunsuri la întrebări, precum și tratamente-minune care să vindece.

După acceptarea ideii de boală, părinţii preiau de obicei rolurile decizionale atât în ceea ce privește monitorizarea, cât și administrarea tratamentului, devenind adevăraţi supraveghetori ai propriilor copii.
Un moment important este intrarea în colectivitate, grădiniţe sau școli, moment în care copilul capătă noi responsabilităţi, fiind din ce în ce mai mult implicat în gestionarea propriei boli. În această perioadă, un rol deosebit le revine educatorilor și profesorilor, echipei de medicină școlară, ce vor contribui la integrarea copilului și adolescentului cu diabet în colectivitate și vor interveni la nevoie și în funcţie de competenţe în îngrijirea persoanei cu diabet.

Îngrijirea populaţiei geriatrice

Aspectele privind îngrijirea adulţilor vârstnici cu diabet devin din ce în ce mai importante ca urmare a îmbătrânirii populaţiei, a creșterii prevalenţei diabetului și a progreselor înregistrate în îngrijirea acestei boli. Educaţia persoanelor cu diabet adaptată necesităţilor unei populaţii din ce în ce mai vârstnice este vitală pentru menţinerea sănătăţii și a unei calităţi optime a vieţii.
Populaţia geriatrică diagnosticată cu diabet implică o patologie heterogenă. În îngrijirea acestor persoane, este foarte importantă disponibilitatea sistemelor de suport social și implicarea societăţii; în absenţa acestora, întreaga responsabilitate va reveni pacientului și, eventual, familiei sale.
Obiectivul global pentru majoritatea vârstnicilor este acela de a fi cât mai independent și mai funcţional posibil, de a reduce la minimum riscurile de complicaţii acute. În acest sens, ghidurile actuale recomandă stabilirea unor obiective terapeutice realiste, ca-re să ia în considerare speranţa de viaţă a persoanei cu diabet, prezenţa complicaţiilor și/sau a comorbidităţilor, posibilităţile de autoîngrijire, suportul familial și social.
Devine evident rolul extrem de important al evaluării extensive a acestor persoane, pentru a putea fi corect înţelese scopurile, capacităţile și eventualele deficienţe fizice sau cognitive individuale. Asistăm frecvent la situaţii în care membrii familiei sau persoanele care se ocupă de acești pacienţi sunt nevoiţi să își asume un rol mai activ în asistarea lor în managementul diabetului.

Îngrijirea centrată pe pacient, în echipă multidisciplinară

Societatea actuală este dominată de știinţă și tehnică, lucru evident și în cazul îngrijirii persoanelor cu diabet. La ora actuală, avem la dispoziţie glucometre utile în automonitorizare și autocontrol, sisteme de monitorizare continuă a glucozei interstiţiale, precum și pompe de insulină prin intermediul cărora se dorește o administrare cât mai apropiată de insulinosecreţia fiziologică.
Deși toate aceste noi tehnologii se doresc a veni în întâmpinarea persoanelor cu diabet și au fost create în scopul îmbunătăţirii controlului glicemic, a întârzierii/prevenirii apariţiei complicaţiilor și, deci, a creșterii speranţei de viaţă și a calităţii acesteia, ele reprezintă, în același timp, noi provocări pentru pacient și familia lui, ce pot crește uneori povara resimţită în gestionarea bolii.
Ca atare, organizaţiile de profil pun accentul la ora actuală nu doar pe strategie terapeutică medicamentoasă, cât mai ales pe îngrijirea centrată pe pacient, în cadrul unei echipe multidisciplinare. Un rol aparte în acest caz îl au gestionarea aspectelor sociale, a relaţiilor interindividuale, la școală sau la locul de muncă, integrarea persoanei cu diabet în societatea curentă și adaptarea ei la condiţiile și cerinţele societăţii actuale.
Eforturile actuale ale membrilor echipei de îngrijire a persoanei cu diabet zaharat sunt direcţionate către conștientizarea importanţei bolii atât în rândul pacienţilor, cât și în cadrul societăţii în general.
Toate acestea, din dorinţa de a permite integrarea corespunzătoare a acestor persoane în familie, colectivitate (școală, loc de muncă), în promovarea unui stil de viaţă sănătos și încurajarea acestora de a desfășura toate activităţile profesionale și de recreere, în funcţie de dorinţe și posibilităţi.
Viaţa cu diabet poate fi o provocare, iar complexitatea sa – impresionantă. Din planul general de îngrijire a persoanei cu diabet fac parte, deci, și gestionarea laturii emoţionale, învăţarea modalităţilor eficiente de a face schimbări comportamentale, în sensul creșterii calităţii vieţii, menţinerii balanţei între cerinţele bolii și alte priorităţi, cum sunt familia și cariera profesională. Iar majoritatea educatorilor știu în mod intuitiv că educaţia în diabet este importantă și utilă pentru a sprijini eforturile pacienţilor de a integra autocontrolul diabetului în viaţa lor.
Obiectivele principale în îngrijirea persoanei cu diabet zaharat pot fi sistematizate ca fiind recunoașterea precoce a bolii și implementarea unei strategii terapeutice cât mai rapid posibil, care să fie reevaluată periodic, în funcţie de caracteristicile individuale și de etapa de evoluţie a bolii, în scopul adaptării permanente a mijloacelor de tratament.
Beneficiile atingerii precoce și durabile a ţintelor stabilite se vor regăsi ulterior în posibilitatea integrării sociale a persoanelor cu diabet, indiferent de vârstă sau de categorie socială, în creșterea duratei și calităţii vieţii acestora.