Newsflash

Dr. M. T.


NOUTĂŢI LA FARMACIA.RO

de Dr. M. T. - sept. 24, 2010

   Ultimul număr apărut şi primit la redacţie al „revistei de informare pentru farmacişti“, aparţinând concernului Puls Media Network, atât de inspirat numită FARMACIST.RO (anul VII – nr. 135–4–2010), redactor şef: Mădălina Mihălţianu, mi se pare a se afla într-un progres remarcabil, depăşindu-şi, parcă, scopul iniţial de a face publicitate unor medicamente, fără a renunţa totuşi la acest demers, susţinerea financiară a firmelor producătoare sau distribuitoare fiind mai mult decât necesară. Ceea ce nu înseamnă că nu deplâng – ca să zic aşa – în continuare efortul de memorizare al medicilor şi farmaciştilor obligaţi să reţină nume de produse medicamentoase într-o bizară formulare, precum: Menveo (indicat pentru imunizarea la Nisseria meningititis); Oftatumumab; Arepanrix (un vaccin antigripal); Humenza (alt vaccin pentru gripa pandemică H1N1); Prolia (în osteoporoză); Votrient (în carcinomul renal); Pazopanib (inhibitor al receptorilor de tip TK)… (...)

MF vs MS & CNAS

de Dr. M. T. - apr. 9, 2010

   De peste o săptămână, între reprezentanţii medicilor de familie şi cei ai Ministerului Sănătăţii şi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate se poartă negocieri cu privire la refuzul justificat al MF de a elibera reţete compensate şi gratuite, precum şi alte documente medicale. Refuzul îşi are sorgintea în respingerea de către Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie şi Societatea Naţională de Medicina Familiei a Contractului-cadru în altă formă decât cea convenită la consultări; publicarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului- cadru pentru anul 2010. (...)

 

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe