Newsflash
Cultură

Arta învingătorilor

de Dr. Raluca BULEA - iun. 4 2021
Arta învingătorilor

Frumosul, ascuns în numeroasele tipuri de manifestări artistice, este un element de echilibru pentru cei care au ca menire în viaţă restabilirea sănătăţii semenilor, dar și pentru cei care sunt nevoiţi să își ducă viaţa sub semnul unor boli grele.

1_1

Există momente în care conștientizăm mult mai bine cât de important poate fi un act de creaţie, și transfigurarea pe care acesta o aduce cu sine, pentru o serie de afecţiuni fizice și psihice. Un asemenea prilej edificator a fost evenimentul de inaugurare a expoziţiei „Scleroza Multiplă în artă”, realizată de Asociaţia Învingătorii Sclerozei Multiple (AISM) în parteneriat cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român, pentru a marca Ziua Mondială a Sclerozei Multiple (SM), celebrată anual la 30 mai. Momentul a avut ca scop transmiterea de informaţii corecte și de mesaje importante atât către autorităţi, care pot să ofere sprijinul necesar pentru ca pacienţii cu SM să poată beneficia de ergoterapie, cât și către publicul larg.

Cameleonul de fiecare zi

        Împletind mărturii ale membrilor AISM cu prezentări și clarificări știinţifice din partea unor specialiști de prestigiu, evenimentul a însemnat totodată și lansarea broșurii de prezentare a bolii, într-un limbaj știinţific riguros, dar accesibil oricărui cititor. Disponibilă în limbile română și engleză, broșura are rolul de a facilita înţelegerea SM și de către pacienţi, și de către cei care le sunt aproape sau care sunt doar interesaţi de această afecţiune denumită inspirat, dar și autoironic, de autori „cameleonul de fiecare zi”.

        Ilustraţiile broșurii au fost realizate de Rodica Negulescu, pictor restaurator în cadrul Muzeului Ţăranului Român, care și-a dovedit de această dată și veleităţile artistice, din convingerea că orice om trebuie să caute o formă creativă de a trece prin situaţiile dificile din viaţă, arta fiind cea mai bună variantă. Aceasta este de altfel și convingerea Simonei Tănase, președinta AISM, cea pentru care pictura reprezintă momentul de evadare din faţa greutăţilor și realităţilor urâte ale bolii cu care a învăţat totuși să trăiască frumos și întru frumos, întru ajutorarea ei însăși, dar și a celor care împărtășesc un destin similar.

        Expoziţia, care poate fi vizitată până la 6 iunie a.c., cuprinde lucrări realizate de câţiva membri ai AISM, iar achiziţionarea lor va veni în sprijinul pacienţilor cu SM. De pe simeze răzbate o explozie de lumină și culoare, care aduce o stare de bine în sufletul privitorului, dar și pentru cei care au pictat tablourile. Înţelegem astfel mai bine de ce un ilustru predecesor în ale picturii, Ștefan Luchian, la rândul său victimă a SM într-o vreme când prea puţin se putea face pentru a ușura cursul bolii, nu a renunţat nicicând la arta sa. Asta, în ciuda teribilelor eforturi fizice pe care trebuia să le facă pentru a mânui penelul. Virgil Niţulescu, directorul MŢR, a subliniat importanţa solidarităţii în cazul unor asemenea afecţiuni, care, dincolo de implicarea personală, se suprapune și peste rolul misionar pe care muzeul l-a avut în societate încă de la înfiinţarea sa.

2_1

Sprijin pentru pacienţi

        Mesajele oficiale, venite din partea conf. dr. Diana Loreta Păun, consilier prezidenţial, și Alina Cojan, vicepreședinte CNAS, au exprimat sprijinul pentru pacienţii cu SM. Dr. Gabriela Mihăilescu, neurolog cu experienţă ce îngrijește cu dăruire și profesionalism pacienţi cu SM, a prezentat cele mai importante semne și simptome ale bolii, precum și un chestionar care poate veni în ajutorul pacienţilor, atunci când trebuie să-i descrie medicului curant toate senzaţiile și stările pe care le percep. Aceasta este și autoarea textului broșurii amintite, alături de dr. Ovidiu Tudor, care a intervenit la rândul său în cadrul evenimentului.

        Deoarece afectarea nervilor cranieni se poate răsfrânge și asupra organelor specializate de simţ, au fost invitaţi să ofere perspectiva proprie și medici din alte specialităţi, ce ar trebui să alcătuiască de fapt echipa multidisciplinară care să facă gestionarea corectă a acestei patologii complexe. Prof. dr. Alina Popa Cherecheanu a punctat câteva dintre situaţiile pe care le identifică un oftalmolog în faţa unui caz de SM, și cât de important este ca anumite manifestări să fie corect și rapid identificate, pentru a putea obţine o corectare a simptomatologiei. În mod similar, dr. Horia Mocanu, specialist otorinolaringolog, a subliniat aspectele legate de sfera sa de activitate, cu impact important asupra activităţilor obișnuite ale pacienţilor cu SM, care pot avea tulburări de înghiţire sau de vorbire, precum și tulburări legate de menţinerea echilibrului.

       Concluzia evenimentului a fost că solidaritatea, înţelegerea și colaborarea între medici și autorităţi pe de o parte, și asociaţiile de pacienţi de cealaltă parte, reprezintă calea cea mai bună pentru îmbunătăţirea unor aspecte care încă sunt deficitare. Colaborarea și comunicarea trebuie construite printr-un efort zilnic. Uneori, lucrurile reușesc să fie pornite de la exemplul personal și implicarea individuală, iar prin perseverenţă se poate ajunge până acolo încât să se determine schimbări în întreaga societate.

3_1

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe