Cancerul pancreatic este una dintre cele mai agresive neoplazii, cu o rată de supravieţuire la 5 ani de aproximativ 10% în Statele Unite ale Americii (1). Datele existente până în prezent susţin că în următorii 20-30 de ani, cancerul pancreatic va deveni a doua cauză de deces prin cancer la nivel mondial (6). Prognosticul negativ al acestei afecţiuni este în principal urmarea diagnosticului tardiv. Aproximativ 80-85% dintre pacienţii cu cancer pancreatic sunt diagnosticaţi în stadiul IV, depășit terapeutic (1). La o proporţie mică de pacienţi, cancerul pancreatic este diagnosticat într-un stadiu tumoral localizat, ce se pretează la tratament chirurgical. În această situaţie, rata de supravieţuire la 5 ani poate ajunge la 20% (1).

Factorii de risc implicaţi în dezvoltarea cancerului pancreatic se împart în două mari categorii: factori intrinseci și extrinseci. Printre factorii de risc intrinseci se numără predispoziţia ereditară, pancreatita cronică nonereditară, grupele sangvine non-0, fibroza chistică, diabetul zaharat și rezistenţa la insulină. Din categoria factorilor de risc extrinseci fac parte: dieta bogată în grăsimi saturate, obezitatea, fumatul, consumul de alcool sau cafea, utilizarea de antiinflamatoare non-steroidiene, dar și unele infecţii bacteriene sau virale, precum infecţia cu Helicobacter pylori sau cu virusuri hepatitice B sau C (1,2).

Tropism hepatic și pancreatic

Hepatitele virale reprezintă o problemă de sănătate publică la nivel mondial, din cauza numărului mare de indivizi afectaţi, dar și a morbi-mortalităţii ridicate. Astfel, la nivel global se estimează că aproximativ 2 miliarde de oameni au modificări secundare unei forme active sau inactive de infecţie cu virus hepatitic B: 257 de milioane de oameni sunt purtători cronici ai virusului B și aproximativ 71 de milioane sunt purtători cronici ai virusului C (3).

Virusurile hepatitice B și C sunt virusuri hepatotrope cu proprietăţi oncogenice, care pot induce injurie hepatică persistentă, cu evoluţie ulterioară către ciroză hepatică sau carcinom hepatocelular (4). De asemenea, există date care sugerează implicarea acestor virusuri și în dezvoltarea altor neoplazii, precum colangiocarcinom sau anumite forme de limfom non-Hodgkin (5). Antigene și secvenţe replicative ale acestor două virusuri au fost identificate și în ţesuturi extrahepatice, precum pancreas, rinichi sau tegument (6).

Primele dovezi ale replicării virusului hepatitic B la nivel pancreatic au fost oferite de Hoefs et al. în 1980 prin detectarea antigenului HBs în sucul pancreatic al pacienţilor cu infecţie virală B confirmată (7). De asemenea, există dovezi ale integrării ADN-ului viral la nivelul ţesutului pancreatic, dar și la nivelul metastazelor hepatice cu punct de plecare pancreatic (8). Recurenţa hepatitei virale cu virus B după transplantul hepatic susţine posibilitatea existenţei unor rezervoare extrahepatice pentru acest virus (9). Tot la nivelul celulelor acinare pancreatice s-au identificat și antigene ale virusului hepatitic C, demonstrând posibilitatea de replicare a acestui virus la nivel pancreatic (10).

O altă observaţie ce pledează pentru implicarea acestor virusuri în patogeneza cancerului pancreatic este reprezentată de afectarea funcţiei pancreatice exocrine la pacienţii cu hepatite cronice (11). S-a evidenţiat astfel o creștere a nivelurilor serice și urinare ale enzimelor pancreatice în rândul acestor pacienţi.

Inflamaţie cronică și metaplazie

Prezenţa virusurilor hepatitice B și C la nivel pancreatic induce modificări inflamatorii cronice, cu posibilitatea de evoluţie către metaplazie și ulterior către transformare malignă (12). O altă ipoteză care susţine posibilitatea implicării acestor virusuri în apariţia cancerului pancreatic este originea comună a hepatocitelor și celulelor pancreatice din celulele multipotente endodermale, cu posibilitate de intertransformare atunci când sunt cultivate în condiţii specifice (13). Astfel, pancreasul poate fi un rezervor pentru virusurile hepatitice B și C, dar poate asigura și condiţii optime pentru replicarea acestor virusuri.

Un studiu publicat în anul 2013, care a evaluat asocierea dintre hepatitele virale și cancerul pancreatic, a evidenţiat o creștere a riscului de cancer pancreatic cu 20% în rândul pacienţilor cu infecţie cronică cu virus hepatitic B, respectiv cu 23% în rândul celor cu infecţie cronică cu virus C, comparativ cu populaţia ce nu asociază aceste boli infecţioase (14).

În concluzie, pacienţii cu infecţii cronice cu virusuri hepatitice trebuie atent monitorizaţi pentru identificarea precoce a unei eventuale afecţiuni neoplazice, inclusiv cancer pancreatic.