Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  EDUCAȚIE  »  Ars Medici

Ventilatoare în „croazieră“

Viața Medicală
Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN vineri, 4 septembrie 2009

În urmă cu aproximativ cinci ani, am tras un semnal de alarmă la aceeaşi „Viaţă medicală“ ce reuşeşte de multe ori să fie portfanionul unor îngrijorări medicale provocatoare de posibile probleme în sistemul nostru naţional. Subiectul de atunci era legat de problema ventilatoarelor şi a asistenţei la domiciliu a pacienţilor ventilaţi sau cu oxigenoterapie la domiciliu. (...)

   O ştire apărută în urmă cu aproximativ două săptămâni, deşi a fost „modelată“ la toate televiziunile prin prisma spectaculosului, m-a pus din nou pe gânduri. Un pacient pleacă de la Baia Mare cu autosalvarea spre Spitalul de Pneumologie din Cluj. Schimbul de informaţii la momentul trimiterii pacientului nu semnala că pacientul era intubat. Ajuns la camera de gardă a Spitalului de Pneumologie, se constată că nu există un ventilator liber atât de necesar pentru supravieţuirea acestui suferind. Atunci, se apelează la alte spitale şi se începe periplul bolnavului prin Cluj. Nicăieri niciun aparat nu era disponibil. „Croaziera“ pacientului părea fără sfârşit. Familia disperată sună la Ministerul Sănătăţii, după care problema găseşte o rezolvare de „tranziţie“ asemănătoare cu ceea ce păţeşte un turist aflat într-o crozieră pe mare trecând prin mai multe ţări unde stă uneori doar câteva ore. Ulterior, pacientul este detubat. Toată povestea îmi aduce aminte de un film artistic românesc al anilor ’90, unde tema principală era legată de frământarea unui medic care avea într-un mic spital românesc un singur ventilator şi doi pacienţi care trebuiau susţinuţi mecanic. Cum a rezolvat problema? Ventila când pe unul, când pe celălalt bolnav. Conform spuselor: „nu uita că eşti doar un actor într-o piesă pe care o dirijază regizorul“, totul s-a rezolvat în cel mai autentic stil românesc. Managerii din multe spitale de profil au aceeaşi problemă. La raportul de dimineaţă, numără câte ventilatoare sunt disponibile. Medicii intensivişti din aceste servicii folosesc nu rareori, alternativ, un aparat la doi pacienţi. Ventilaţia noninvazivă a rezolvat parţial problema. Sunt unii bolnavi care se pretează la acest tip de asistenţă, dar sunt alţii care, odată ventilaţi, devin dependenţi de acest aparat şi necesită îngrijiri suplimentare. Odată traheostomizaţi, ajung să aibă o independenţă relativă care nu se poate realiza întru totul decât prin trimiterea lor acasă, unde sunt preluaţi de o reţea de asistenţă la domiciliu specializată. În acel moment, se poate vorbi de o reintegrare familială a unui pacientcronic şi chiar de resocializarea acestuia.
   Ce s-a întâmplat în alte ţări când au existat „scârţâieli“ de acest fel? Au reacţionat organizaţiile pacienţilor, o „voce“ care întotdeauna este ascultată. La noi, asociaţiile pacienţilor cu afecţiuni respiratorii nu există, iar cele de protecţie a drepturilor bolnavilor sunt mai mult preocupate cum să scoată bani de la medici decât de la sistem. Cum se poate rezolva problema ventilatoarelor? Franţa are cel puţin 15.000 de bolnavi asistaţi la domiciliu, două reţele de monitorizare a acestora: una privată – CARDIF şi alta de stat – ANTADIR, cu personal specializat. Aproape toate ţările din Europa de Est şi Centrală au dezvoltat aceste tipuri de reţele. La noi, ca să ajungem în acest stadiu, sunt foarte mulţi paşi de făcut: trebuie pregătite cadrele medicale, asigurate serviciile, securizate prin intermediul asigurărilor medicale şi, mai ales, realizată dotarea logistică minimală. Acum doi ani, când a avut loc o întâlnire cu factorii responsabili din Ministerul Sănătăţii, am încercat să ridic din nou această problemă. Mi s-a răspuns scurt şi tăios că există alte priorităţi. De fapt, tot căutând scuze precum inflaţia, recesiunea, priorităţi legate de alte programe naţionale sau alte afecţiuni cronice, ne adâncim într-o criză nerezolvată a asistenţei la domiciliu a pacienţilor cu afecţiuni cronice respiratorii. Nota de plată este neiertătoare: costuri inimaginabil de mari cu zilele de spitalizare, comparativ cu ce ar trebui să se întâmple la domiciliu. Un pacient cu BPOC stadiul IV, care ajunge într-un serviciu românesc de terapie intensivă, costă până la 900 de euro (I. Strîmbu şi colab., 2000). Amânarea unei probleme într-un sistem medical în criză adânceşte, de fapt, această criză şi nici pe departe nu o rezolvă. Plângerile eterne legate de lipsa banilor nu fac decât să creeze un precedent dezastruos pentru viitorul unei reţele unde medicii devin atât de „fragili“ prin lipsa instrumentelor moderne de susţinere a vieţii pacienţilor. Dacă o croazieră pe mare, în care se propun iniţial foarte multe obiective turistice, este adesea precum un aperitiv care deschide pofta şi precede o masă principală, criza aceasta de ventilatoare şi cazul semnalat de presă este deja un prim semnal „dureros“ al unei deficienţe pe planul mult mai larg al asistenţei suferinzilor cronici respiratori. De fapt, se adevereşte ceea ce spunea Sf. Augustin cândva: „Lumea este o mare carte şi cei care nu călătoresc citesc de fapt doar o pagină“.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC