Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  EDUCAȚIE  »  Ars Medici

Teorii privind mortalitatea gripei pandemice din 1918

   Ratele excesive de mortalitate la adulţii tineri din timpul pandemiei de gripă din 1918 ar putea fi explicate prin răspunsurile imune patologice, legate de expunerea la infecţii gripale anterioare, din cauza cărora mulţi bolnavi ar fi fost susceptibili la infecţii bacteriene secundare mortale.

   Doi cercetători (dr. Dennis G. Shanks şi dr. John Brundage) au publicat în Emerging Infectious Diseases o analiză epidemiologică a înregistrărilor medicale navale, care a sugerat că primul val al pandemiei din 1918 a fost cauzat de un virus distinct antigenic, care a „părăsit“ gazdele vulnerabile pentru a determina îmbolnăviri mult mai grave, letale în al doilea val.

   În anul 1919, ratele de îmbolnăvire au fost mai ridicate la copii, dar mortalitatea cea mai mare s-a înregistrat la adulţii tineri, ceea ce reprezintă un pattern neobişnuit în epidemiile de gripă. Cercetătorii consideră că o analiză a celor care s-au îmbolnăvit şi apoi s-au reîmbolnăvit poate furniza indicii utile pentru explicarea curbei neobişnuite a mortalităţii. Afirmaţiile lor se bazează pe faptul că primul din cele trei valuri ale pandemiei a fost cauzat de un virus diferit, dat fiind faptul că pattern-urile clinice au variat între primele două valuri.

   O revizuire a ratelor de mortalitate în pandemia de gripă din 1918 la populaţii diferite sugerează că expunerea la agenţi patogeni bacterieni a jucat un rol important. Autorii au emis ipoteza că foarte multe persoane au avut expuneri în al doilea val la un epitop imunodominant al celulelor T, prezent atât pe proteinele interne ale virusului pandemic din 1918, cât şi pe o tulpină similară precedentă, cum ar fi virusul pandemic din 1889. A doua expunere ar fi putut determina un răspuns imun patologic care a făcut pacienţii vulnerabili la infecţii bacteriene secundare, mortale, ceea ce a contribuit la natura letală a celui de-al doilea val pandemic din 1918.

   Autorii au sugerat, de asemenea, că răspunsurile imune patologice au făcut ca oamenii să fie vulnerabili la bacterii fără să fi fost expuşi anterior, notând totodată că recruţii  militari din noile locaţii sau soldaţii din navele de transport aglomerate cu trupe ar fi fost expuşi astfel. Ratele de mortalitate au fost mai mici la persoanele cu expuneri anterioare în locaţiile profesionale, cum ar fi clinicile militare.

   Factorii care au dus la mortalitatea mare din timpul pandemiei din 1918, precum izolarea comercială şi socială, nu mai există pe scară globală şi, de cele mai multe ori, adulţii tineri sunt susceptibili de a fi expuşi la numeroşi agenţi patogeni virali şi bacterieni, în conformitate cu Shanks şi Brundage, care au afirmat că ipoteza lor poate explica de ce rata mortalităţii în pandemia H1N1 2009  a fost relativ scăzută. Ipoteza că epitopii celulelor T ar putea avea unele implicaţii în dezvoltarea de vaccinuri universale împotriva gripei implică asigurarea că răspunsul imun mediat prin celulele T are efect protector şi nu patogen faţă de tulpinile sezoniere şi pandemice.

   Într-un editorial care a însoţit raportul, dr. David Morens şi dr. Jeffery Taubenberger au declarat că ipoteza emisă de Shanks şi Brundage este provocatoare, dar trebuie spus că o proporţie mare de oameni de toate vârstele, nu doar adulţi tineri, cu expunere la gripă, au dezvoltat secundar pneumonie bacteriană în 1918, afirmaţie susţinută de analiza unor probe de ţesuturi de la victime. Ratele de fatalitate în cazurile de gripă asociată cu pneumonie au fost similare cu pneumoniile non-gripale provocate de aceiaşi agenţi bacterieni.

   Posibilele efecte din 1918 ale expunerii la virusuri care au circulat anterior sunt dificil de evaluat. Cât timp a circulat virusul gripei din 1889 şi ce grupe de vârstă au fost expuse sunt afirmaţii speculative. Unele date din 1918 sugerează că oamenii în vârstă care au supravieţuit în timpul pandemiilor din 1830 şi 1840 ar fi putut avea o protecţie parţială. Numai dovezile virologice sau serologice ar putea clarifica situaţia.

   Persoanele în vârstă, din SUA şi din Europa, au fost complet cruţate în pandemia din 1918,  şi, astfel, trebuie să fi fost protejate prin expunerea anterioară la un virus similar, care a circulat cu mulţi ani înainte de pandemie. Faptul că toate grupele de vârstă au fost afectate mortal la niveluri ridicate în rândul populaţiilor din zonele îndepărtate, care au fost posibil izolate de gripa anterioară, demonstrează că expunerea anterioară este un indiciu critic pentru a explica rezistenţa relativă la virusul pandemic a persoanelor în vârstă din SUA şi Europa. (Informaţii preluate din Buletinul de actualităţi săptămânale al Institutului Cantacuzino şi prelucrate de dr. Maria Dragotă)

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.