Certificatul medical constatator de deces
este sursa statisticii de mortalitate care formează baza celor mai vechi şi mai
extinse sisteme de supraveghere a sănătăţii publice. Cauzele de deces sunt cel mai
important element de cercetare statistică din certificatul de deces, pentru că
ele furnizează baza pentru descrierea tendinţelor în sănătatea şi mortalitatea
umană, dar şi pentru analizarea condiţiilor care duc la moarte. Statisticile de
mortalitate permit efectuarea de studii epidemiologice focalizate pe cauzele
care duc la moarte, în funcţie de vârstă, sex sau alte variabile demografice.
De asemenea, ele furnizează o bază pentru cercetare în etiologia bolilor şi
evaluarea tehnicilor de diagnostic, care, la rândul lor, duc la îmbunătăţirea
asistenţei medicale acordate pacienţilor. Aceste date statistice sunt folosite şi
pentru politicile şi obiectivele privind sănătatea publică, în cercetare, în
clinică, în învăţământ.
Analiza codurilor de deces, conform
Manualului pentru certificarea cauzelor de deces în Europa, poate avea ca scop:
identificarea diferenţelor regionale în ratele de deces şi investigarea
motivelor pentru aceste diferenţe; monitorizarea tendinţelor din problemele de
sănătate publică (accidentele, sinuciderile, mortalitatea fetală şi maternă
etc.); planificarea facilităţilor sanitare, a serviciilor şi a resurselor
umane. Accesul adecvat la datele de mortalitate şi respectarea drepturilor de
confidenţialitate sunt aspecte deosebit de importante.
Un concept important în clasificare este
cauza fundamentală de deces. În acest sens, Organizaţia mondială a sănătăţii a
adoptat o serie de definiţii importante: cauza imediată de deces este boala sau
afecţiunea care duce direct la deces; cauza antecedentă este orice afecţiune
care dă naştere celei menţionate mai sus; cauza fundamentală poate fi
boala/leziunea care a iniţiat şirul evenimentelor morbide ce duc direct la
deces sau circumstanţele accidentului sau violenţei care au produs leziunea
fatală; cauzele care contribuie sunt acele boli sau afecţiuni care nu fac parte
din şirul de evenimente care duc la deces, dar care, în opinia
certificatorului, au contribuit la deces; cauzele multiple de deces sunt toate
bolile sau afecţiunile raportate într-un certificat de deces.
Secţiunea cauzei de deces completată corect
presupune: scris lizibil; absenţa abrevierilor pentru termenii medicali;
completarea liniei A; enumerarea afecţiunilor în ordine crescătoare a secvenţei
cauzale; faptul că niciodată nu se înscrie cauza de bază în partea a doua. Se
completează obligatoriu câmpul privind efectuarea autopsiei la fiecare caz în
parte.
În cazul deceselor violente sau nenaturale,
leziunea rezultând din cauze externe este cauza de deces imediată şi astfel ar
trebui să fie introdusă pe linia IA. Pentru fiecare leziune fatală, se înscrie
trauma cu localizarea sa (de exemplu, transecţiunea venei subclaviculare) şi
deteriorarea funcţiei (ex.: embolie pulmonară sau tamponadă cardiacă) care a
cauzat decesul în partea I a certificatului medical constatator de deces.
Leziunile sau bolile care nu sunt fatale pot fi raportate în partea a doua, dacă
au contribuit la deces.
Pe baza certificatului medical constatator
al morţii, autorităţile publice locale completează buletinul statistic pentru
deces. Multitudinea rubricilor acestuia permite efectuarea unor analize ample şi
a formulării unor concluzii cu impact asupra strategiei sanitare.
Completarea certificatului constator de
deces pentru morţile violente se face numai de medicul legist, după efectuarea
necropsiei. Tanatologia reprezintă un domeniu de cercetare strict specific
medicinii legale, care se ocupă cu studiul aspectelor legate de moarte.
Principalele criterii de clasificare a
cauzelor cu care se operează în medicina legală şi care se au în vedere în
codificarea deceselor sunt următoarele:
– în funcţie de natura cauzelor – exogene,
endogene;
– în funcţie de situaţia cauzelor,
determinant raportată la momentul participării: predispozante, favorizante, declanşante;
– în funcţie de modul de acţiune: directe
imediate, directe mediate, indirecte, multiple;
– în funcţie de timpul scurs între acţiunea
cauzei şi momentul apariţiei efectului: cauza primară în cauzalitatea directă
mediată şi imediată, cauza secundară în cauzalitatea indirectă;
– în funcţie de numărul cauzelor: unice,
multiple.
În vederea înhumării, autorităţile locale
eliberează buletinul statistic pentru deces. După culegerea şi centralizarea
buletinelor statistice la direcţiile judeţene de statistică, se realizează
codificarea cauzelor de deces în compartimentele de specialitate ale direcţiilor
de sănătate publică judeţene.
Moartea neviolentă este cauzată de factori
intrinseci organismului. Astfel, moartea neviolentă poate fi determinată de
diferite boli cronice şi/sau acute, caz în care poartă numele de moarte
patologică. De asemenea, moartea neviolentă mai poate fi şi naturală. Moartea
naturală apare la vârste foarte înaintate, iar autopsia nu demonstrează existenţa
unei cauze tanatogeneratoare. Moartea neviolentă este deci moartea care se
produce fără a se încălca dreptul la viaţă al fiinţei umane şi fără intervenţia
unui agent traumatic extern organismului.
Spre deosebire de aceasta, moartea violentă
este cauzată de acţiunea unor factori traumatici externi asupra organismului,
ce pot fi de natură mecanică, fizică, chimică, biologică, psihică sau cauzată
de declanşarea unui reflex inhibitor – acţiunea asupra unei zone reflexogene.
Înainte de efectuarea autopsiei medico-legale
(inclusiv a investigaţiilor tanatologice de laborator), cu ocazia cercetărilor
judiciare efectuate la faţa locului sau în cadrul anchetei preliminarii la
limita dintre cele două tipuri diametral opuse de moarte, poate fi descrisă
moartea suspectă de a fi violentă.
În categoria morţilor suspecte de a fi
violente sunt incluse: decesul unei persoane a cărei sănătate, prin natura
serviciului, a fost verificată periodic din punct de vedere medical; decesul
care se produce în custodie; moartea care poate fi asociată cu acţiunile
organelor de ordine; moartea care ridică suspiciunea nerespectării drepturilor
omului (tortura); multiple decese repetate în serie sau concomitent într-o
comunitate; cadavre neidentificate sau scheletizate; decese survenite în locuri
publice sau izolate; decesul persoanelor tinere (sau când familia/rudele nu pot
confirma prin documente medicale o patologie susceptibilă de a produce
moartea); când moartea survine la scurt interval de timp de la internarea într-o
unitate sanitară, timp în care nu s-a putut stabili un diagnostic care să
excludă o moarte violentă; când moartea este pusă în legătură cu o deficienţă în
acordarea asistenţei medicale sau în aplicarea măsurilor de profilaxie ori de
protecţie a muncii; decesul pacientului survenit în timpul sau la scurt timp
după o intervenţie diagnostică sau terapeutică medico-chirurgicală; moartea
subită; moartea prin inhibiţie (moartea reflexă); moartea funcţională sau
moartea dinamică.
Drept
urmare, stabilirea cauzei de deces presupune ample cunoştinţe de specialitate în
medicina legală şi nu este o intervenţie finală, fiind continuată de etape
succesive de înregistrare şi codificare, până la definitivarea situaţiei
individului decedat.
