Evoluția este un fenomen fundamental
în biologie, fiind definită ca acel proces prin care o populație
de organisme vii își transformă treptat caracterele fizice și
comportamentul, ca urmare a selecției acelor variante care răspund
cel mai bine solicitărilor mediului, realizând adaptarea.
Definit ca sistem de comunicare
alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care
aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și emoțiile,
limbajul unei comunități umane poate fi comparat cu un organism
viu, ce trece printr-un proces similar de adaptare.
În ambele cazuri (al organismelor
vii și al limbajului) evoluția se face, de cele mai multe ori, în
sensul creșterii complexității și ne putem gândi, ca model, la
plurivalența diatezei în limba română. Există însă și
fenomenul invers, de simplificare: cât de greoaie ni se par acum
lexicul și topica întâlnite în textele cronicarilor de altădată
(deși este recunoscut efortul lor de a se exprima într-un mod
apropiat limbii populare) sau, ca să dăm un exemplu mai apropiat,
ce perimat pare stilul epistolar al secolului al XIX-lea, vizibil în
cele câteva volume de corespondență a scriitorilor acelui veac,
publicate în zilele noastre.
Folosirea neologismelor se înscrie
și ea în același proces de adaptare, introducerea lor în limba
română făcându-se masiv în epoca de după 1780. Dacă în limba
literară, „neologismul intră firesc acolo unde e nevoie de el”,
așa cum spunea Mihail Sadoveanu, altfel stau lucrurile în domeniul
științelor, unde progresul accelerat crește nevoia de cuvinte noi,
ducând la apariția unor adevărate „argouri” de specialitate.
Limbajul medical nu face excepție și iată că azi, în afara
latinismelor cunoscute, avem de-a face cu un întreg arsenal de
termeni preluați în forță. O parte din aceștia vor fi probabil
asimilați în timp, alții însă îmi place să cred că vor fi
abandonați, nefiind altceva decât barbarisme. Este cu atât mai
regretabilă folosirea lor de către medici, a căror apartenență
la elita intelectuală a societății ar trebui să-i ferească de
astfel de erori.
Unul din
exemplele extrem de răspândite în ultima vreme și care rănește
auzul este următoarea formulare întâlnită pe paginile de internet
ale diferitelor evenimente medicale: „Vă invităm să submiteți
abstracte
de lucrări ce conțin rapoarte de cercetare și studii clinice care
se încadrează în temele generale ale congresului”. Lăsând
la o parte faptul că verbul englezesc to
submit
(a trimite, a depune, a propune), nu are echivalent în limbă
română, nu putem trece cu vederea nici că înțelesul cuvântului abstract
este și el cu totul altul decât cel din engleză. Prin urmare,
înlocuirea formulei corecte „Vă invităm să trimiteți
rezumate”
cu varianta prezentată nu este altceva decât un barbarism, adică
împrumutarea unui cuvânt (mai multe, în cazul de față) dintr-o
limbă străină, fără a fi necesar.
Exemplele pot
continua cu o serie de cuvinte întâlnite, în mod nedorit, în
tratate medicale sau articole de specialitate. Aflăm astfel despre posturare,
cuvânt inexistent în Dicționarul explicativ al limbii române
(DEX), dar care pare împământenit în vocabularul kinetoterapiei
moderne, corectul poziționare
fiind considerat, probabil, desuet. Astfel, opțiunea unui autor se
îndreaptă spre un titlu ca „Posturarea
și pozițiile
de facilitare a respirației”, când exprimarea corectă ar fi fost
„Poziționarea
și posturile
de facilitare a respirației”, în timp ce un altul pendulează
nehotărât, în cuprinsul aceluiași manual, între „Posturarea în
decubit dorsal”, „Poziția în scaunul cu rotile”, „Posturări
în afecțiunile cardiovasculare” și „Poziționarea corporală
corectă a pacientului”. Rămânem în sfera kinetoterapiei pentru
un alt exemplu, cel al spatelui care, pentru un anumit exercițiu
trebuie să stea cifozat,
în mod evident un (alt) barbarism, de data aceasta pentru curbat.
Trecând la
exprimările verbale, am constatat că prezentările de specialitate
susținute la diferite evenimente științifice medicale abundă în
folosirea greșită a verbului „a referi” și a substantivului
„referire” pentru indicarea faptului că pacientul trebuie trimis
la diferite investigații sau consulturi complementare: „criterii
de referire
a pacientului”, de exemplu, în loc de „criterii de trimitere”.
Este, din nou, rezultatul preluării automate a unui cuvânt din
limba engleză, singura în care acesta are (și) sensul de „a
trimite”, în timp ce în limba română, ca și în franceză și
germană, el este definit numai ca „a face un referat, a raporta, a
relata” sau „a se raporta la ceva sau cineva, a viza ceva sau pe
cineva, a face o aluzie” (DEX).
De-a dreptul
hazliu este când aflăm că „termenul de supraponderabilitate
face referire la acea persoană care are o greutate corporală mai
ridicată decât masa corporală ideală, dar care nu suferă încă
de obezitate”. Cu alte cuvinte, „starea unui corp de a avea o
greutate mai mare ca urmare a unei forțe gravitaționale sporite”
(așa cum este definită supraponderabilitatea în DEX) absolvă
persoanele supraponderale de orice vină privind un eventual aport
alimentar inadecvat sau sedentarism.
Se spune, de obicei, că proba
timpului e cea care decide, dar poate că în acest domeniu nu este
recomandabil să lăsăm doar timpul să aleagă, pentru că,
revenind la analogia cu lumea vie, adaptarea prin simplificare nu
este întotdeauna benefică: un exemplu îl constituie paraziții,
care frecvent își îmbolnăvesc și omoară gazda.
Medicii
de familie, dar și cei de alte specialități, interesați să
publice la această rubrică sunt invitați să ne scrie la adresa:
inprimalinie@viata-medicala.ro
