Marele semiolog Ioan Goia era un împătimit susţinător al supremaţiei anamnezei. Într-adevăr, din lipsă de timp se pierde mult timp. Din partea medicului, scurtarea şi superficializarea anamnezei şi supraevaluarea valorii investigaţiilor paraclinice către care bolnavul este îndrumat cu prea multă uşurinţă încarcă mult preţul de cost al actului medical şi întârzie diagnosticul. Desigur, şi bolnavul pierde mult timp, fiind purtat de la un serviciu şi de la un aparat la altul. În SUA, solicitarea unor examinări nenecesare, cel puţin în prima etapă, este sancţionată. Statele Unite excelează în pragmatism, analizele dispuse de guvernul federal pentru evaluarea eficienţei actului medical sunt foarte pertinente şi pot servi de exemplu. S-a constatat, de pildă, că nu marile clinici sunt şi cele mai eficiente, ci spitalele mijlocii şi mici, de unde şi reorientarea fondurilor către acestea din urmă şi reduceri importante de personal medical în cazul primelor. Dacă Ministerul Sănătăţii ar analiza procentul de rezultate negative în cazul unor investigaţii costisitoare (IRM de exemplu), solicitate ca investigaţii de primă instanţă, s-ar vedea ce proporţie mare ocupă investigaţiile cerute fără o justificare solidă. Electrocadiografia este o investigaţie rapidă, comodă, ieftină şi extrem de informativă. Aici putem vorbi de subutilizare dar, mai cu seamă, de dificultăţi de interpretare, deoarece, în cazuri dificile, chiar electrocardiografişti cu înaltă calificare pot zăbovi timp îndelungat în faţa unui traseu şi nimeni nu poate afirma că poate rezolva orice problemă de electrocardiografie. Un traseu ECG perfect normal, inclusiv în condiţiile unei probe de efort, nu poate exclude o suferinţă coronariană atunci când acuzele bolnavului sunt sugestive. (…)