Traumatismul
cardiac este principala cauză de moarte la vârsta de până la 40 de ani, iar per
total se plasează pe locul al patrulea (în statisticile realizate pe timp de
pace). Omenirea plătește un tribut serios industriei auto: în SUA, se cumulează
50.000 de decese prin accidente de circulație, iar în România situația
(proporțional cu populația) este chiar ceva mai rea, din cauza nerespectării regulilor
de circulație (stilul românesc de șofat cu pătrunderi imprudente pe contrasens
și depășiri în coloană), dar și din pricina stării drumurilor noastre. Nu
discutăm aici de traumatismele cardiace penetrante, și ele tot mai frecvente,
produse prin înjunghiere, împușcare, accidente ș.a.
În
opoziție cu plăgile cordului, leziunile nepenetrante sunt mult subraportate și
subdiagnosticate, fiind trecute adesea cu vederea în cadrul unui
politraumatism. Cu toată importanța traumatismului cardiac, problema este
marginalizată în programele de studiu din timpul facultății, mai puțin în
cadrul chirurgiei, mai evident însă la cursurile de cardiologie, ceea ce atrage
un deficit de pregătire al viitorilor medici.
Traumatismul
nepenetrant al cordului (termenul de contuzie cardiacă tinde să piardă teren)
are cauze multiple. Pe primul loc se plasează accidentul de circulație,
pasagerii din autovehicul suferind, alături de izbirea frontală, și trauma
produsă de centura de siguranță și airbaguri. Acestora li se adaugă victimele
pedestre ale accidentelor rutiere, cele ale căderii de la înălțime, ale
accidentelor de muncă (zdrobiri de torace), ale exploziilor (efect hidraulic),
ale agresiunilor cu lovirea zonei precordiale cu obiecte contondente, ale
fracturile sternale și costale, ale accidentelor sportive (box, lovire cu mingi
lansate cu mare forță din apropiere), la care se pot adăuga alte circumstanțe
mai rare.
În
patogeneză intervine forța contondentă direct aplicată în zona inimii,
strivirea cordului între stern și coloană, efectul hidraulic (în cazul
compresiei brutale a abdomenului se poate rupe atriul drept) decelerarea
bruscă, fracturile sternocostale în care fragmentele osoase pot leza cordul
(îndeosebi pericardul cu hemopericard). Ruptura pericardului poate provoca
hernierea parțială sau totală a inimii, care poate fi aflată în pleură sau
peritoneu. În cazuri excepționale, atriul drept se poate fisura și în cazul
unui efort static cu totul excesiv, prin presiune hidraulică. Un astfel de caz,
soldat cu hemopericard și exitus, am raportat și noi în paginile săptămânalului
„Viața medicală“. (…)
