Infecţia cronică virală C reprezintă o cauză majoră a bolilor hepatice cronice, cu o prevalenţă globală de 2% (1). Rata prevalenţei infecţiei VHC în populaţia adultă din România, într-un studiu epidemiologic naţional efectuat în perioada 2006–2008, a fost de 3,23%, cu diferenţe semnificative între cele trei regiuni geografice ale ţării: Moldova 4,25%, Muntenia şi Dobrogea 3,35%, respectiv, Transilvania şi Banat 2,63% (2). De asemenea, infecţia VHC a fost identificată ca fiind cauza principală a hepatitei cronice (64%) şi a cirozei hepatice (59%) în România (3). În plus, pe baza unui model decizional Markov, s-a estimat că prevalenţele cirozei hepatice şi hepatocarcinomului cauzat de VHC vor creşte în România de la 88,124 şi 1,708, în 2009, la 146,209 şi, respectiv, 2,686 în 2030 (4).
În prezent, numai eradicarea virală prin tratamentul antiviral poate preveni progresia bolii hepatice cronice şi poate scădea povara viitoare a infecţiei VHC asupra sănătăţii publice (5, 6). Actual, în practică, terapia combinată cu interferon pegilat şi ribavirină are o rată de răspuns virusologic susţinut de aproximativ 50% la pacienţii naivi cu VHC genotip 1 (7). La pacienţii la care se obţine eradicarea virală, se menţine remisiunea bolii pe termen lung, cu rate ale mortalităţii prin boli hepatice comparabile cu ale populaţiei generale (8). De aceea, se depun eforturi continue pentru îmbunătăţirea răspunsului virusologic susţinut şi pentru identificarea cauzelor de non-răspuns. Recent, secvenţierea genomului uman împreună cu dezvoltarea tehnologiilor ce măsoară funcţia genomului au permis obţinerea unor oportunităţi unice pentru predicţia răspunsului la tratament pe baza diversităţii genetice a gazdei. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.