Newsflash
Ars Medici

Rolul kinetoterapiei în afecțiunile coloanei vertebrale

de Bogdan RACOVIȚĂ - mar. 21 2016
Rolul kinetoterapiei în afecțiunile coloanei vertebrale
     La nivelul țărilor din Europa, România este lider la afecțiunile și deficiențele coloanei vertebrale. Persoanele afectate sunt atât copii, cât și adulți sau vârstnici. Tratamentul acestor deficiențe poate fi chirurgical sau non-chirurgical.
     Cele mai importante patologii ale coloanei vertebrale sunt cifoza, hiperlordoza, scolioza și hernia de disc. Pentru ca specialistul în kinetoterapie să poată alcătui un program de exerciții, trebuie să examineze pacientul, atât în cadrul unui examen obiectiv, cât și în cadrul unor investigații paraclinice (IRM, radiografie).
     La pacienții cu cifoză, programele de kinetoterapie trebuie începute imediat după stabilirea diagnosticului. Acestea constau în efectuarea exercițiilor pentru întărirea musculaturii de la nivelul coloanei vertebrale, pieptului și membrelor superioare, dar și pentru corectarea pozițiilor vicioase. Un program de kinetoterapie pentru pacienții cu cifoză trebuie efectuat șase zile pe săptămână. În aceeași măsură, ar trebui executate și exerciții de respirație, deoarece în scolioză cutia toracică se modifică, odată cu funcția respiratorie. Scopul programelor de kinetoterapie rămâne însă acela de corectare a poziției spatelui.
     Scolioza afectează în general copiii, care din cauza poziției deficitare la birou, ghiozdanelor foarte grele și sedentarismului sunt predispuși să facă cifoză. La pacienții cu scolioză, programele de kinetoterapie pot include, de asemenea, exerciții pentru întărirea musculaturii de la nivelul coloanei vertebrale și exerciții de respirație. La fel ca în cazul scoliozei, cei mai afectați de această afecțiune sunt copiii, din aceleași cauze.
     Pe cei cu hernie de disc, diversificarea exercițiilor kinetoterapeutice îi poate ajuta în recuperarea mai rapidă. La acești pacienți, în fiecare program de kinetoterapie trebuie introdus un exercițiu nou, pentru ca reabilitarea să aibă loc într-un timp scurt și pacientul să nu se plictisească făcând aceleași exerciții în fiecare zi.
     Dacă celelalte deficiențe ale coloanei vertebrale afectează copiii, hernia de disc este o patologie care afectează în general persoanele cu vârste de peste 30 de ani. Cauzele apariției herniei de disc sunt: îmbătrânirea, degradarea discurilor intervertebrale, lucrul cu greutăți foarte mari și rezistența crescută la nivelul coloanei vertebrale. Obezitatea și fumatul sunt factori agravanți ai acestei afecțiuni.
     În afecțiunile coloanei vertebrale, kinetoterapia are rolul de a îmbunătăți calitatea vieții fiecărui pacient, indiferent de vârsta și de deficiențele sale. Fiecare program de exerciții trebuie individualizat și cel mai important aspect este ca efortul depus la fiecare exercițiu să fie efectuat până la limita durerii. Exerciți­ile trebuie să fie simple la început, dar diversificate. Numărul repetărilor fiecărui exercițiu trebuie să fie foarte mic pentru ca pacientul să le poată executa cu ușurință și în lipsa specialistului kinetoterapeut.
     La cele mai multe afecțiuni ale coloanei vertebrale, programele de kinetoterapie sunt de durată. De aceea, în procesul de recuperare/reeducare a pacientului, trebuie implicată și familia acestuia.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe