Newsflash
Ars Medici

Rolul antiinfecţiios al echipamentului de protecţie

de Dr. Maria DRAGOTĂ - mai 23 2012
Rolul antiinfecţiios al echipamentului de protecţie

Rolul antiinfecţiios al echipamentului de protecţie

     Potenţialul de transmitere a virusului gripal prin aerosoli infecţioşi în unităţile sanitare este controversată. Un grup de cercetători americani şi chinezi a amenajat un cabinet de simulare a examinării unui pacient în care erau manechine care tuşeau şi respirau, pentru a determina dacă tusea din gripă a fost infectantă şi s-a evaluat eficacitatea măştilor chirurgicale şi a dispozitivelor respiratorii în blocarea transmisiei. Institutul Naţional pentru Securitatea şi Sănătatea Ocupaţională a colectat probe de aerosoli de diferite dimensiuni timp de 60 de minute de la „gura“ manechinului şi din cameră. Virusul total recuperat a fost cuantificat prin RT-PCR cantitativ, iar infecţiozitatea a fost determinată prin testul plajelor virale şi un test de infecţiozitate sporită.
     Virusul gripal infecţios a fost recuperat din toate fracţiunile de aerosoli. Aplicarea etanşă a măştilor faciale a blocat pătrunderea a 94,5% din totalul virusului şi 94,8% din materialul infectant. Un aparat de respirat bine fixat (etanşeizat) a blocat 99,8% din totalul virusului şi 99,6% din materialul infectant. Un aparat de respirat insuficient fixat a blocat 64,5% din virusul total şi 66,5% din materialul viral infectant. O mască montată astfel încât simulează modul în care măştile sunt purtate de lucrătorii din asistenţa medicală a blocat pătrunderea a 68,5% din virusul total şi 56,6% din materialul infectant.
     Rezultatele confirmă rolul aerosolilor în transmiterea gripei şi reprezintă primul studiu de laborator care a cercetat eficacitatea măştilor şi dispozitivelor respiratorii în blocarea inhalării virusului gripal prin aerosoli. Un aparat de respirat slab echipat nu este mai eficient decât o mască fixată necorespunzător.

Severitatea gripei depinde de o genă?

     O descoperire genetică ar putea explica de ce aceeaşi tulpină de virus poate produce îmbolnăviri grave, punând chiar viaţa în pericol la unele persoane, iar la altele numai îmbolnăviri uşoare. Cercetători din Marea Britanie şi SUA au descoperit că persoanele care au o variantă specifică a unei gene numite IFITM3 sunt mult mai susceptibile de a fi internate în spital atunci când sunt infectate cu gripă decât cele care au alte variante. În studii de screening genetic, s-a demonstrat că gena IFITM3 blochează creşterea virusurilor gripale şi a virusului febrei Denga, în culturi celulare. Această constatare a determinat echipa de cercetare să testeze rolul genei în protecţia infecţiei virale la şoareci. S-a descoperit că îndepărtarea genei de la şoareci a transformat cazurile de gripă letală în cazuri uşoare. Cercetătorii au secvenţiat apoi genele IFITM3 de la 53 de pacienţi internaţi cu gripă şi a constatat că un număr semnificativ statistic a avut o variantă IFITM3 (SNP rs12252-C), rară în populaţia generală. Aceste date arată că acţiunea unei singure proteine antivirale (IFITM3) poate modifica profund evoluţia gripei şi potenţial a altor infecţii virale atât la om, cât şi la şoareci. Autorii consideră că rezultatele studiului sugerează că indivizii şi populaţiile cu o activitate scăzută a IFITM3 pot fi la risc crescut în timpul unei pandemii.

(Informaţii preluate din Buletinul de actualităţi săptămânale al Institutului Cantacuzino şi prelucrate de dr. Maria Dragotă) 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe