Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  EDUCAȚIE  »  Ars Medici

Riscurile materialelor plastice de uz casnic. Efectele bisfenolului A

Viața Medicală
Dr. Andra PICIU joi, 23 iulie 2015
Viața Medicală
Dr. Doina PICIU joi, 23 iulie 2015
    Obiectele din materiale plastice au revoluţionat ştiinţa şi industria încă din momentul în care acestea au fost descoperite în anii ’50 ai secolului trecut. Aceste obiecte sunt alcătuite din policarbonat (PC) sau din răşini epoxi (1). Utilizarea lor pe scară largă a început în anul 1957 în Statele Unite şi cu un an mai târziu în Europa, urmând ca ele să se bucure de o popularitate din ce în ce mai mare, devenind indispensabile vieţii cotidiene şi economiei prin multitudinea de întrebuinţări: aparatură electronică, echipamente de protecţie, lentile, aparatură medicală, materiale de depozitare a alimentelor, sticle.
    Policarbonatul a fost sintetizat, simultan, în 1953, de doi cercetători, unul în Germania, Hermann Schnell, de la compania Bayer, şi altul în Statele Unite, Dan Fox, de la General Electric. Acest material a fost unul revoluţionar prin proprietăţile sale fizice şi chimice, precum transparenţa şi rezistenţa la zgârieturi şi la temperaturi crescute.
    „Plasticul“, aşa cum este denumit popular, a devenit nelipsit cotidianului, însă puţini sunt cei care ştiu ce reprezintă de fapt obiectele din policarbonat şi cele din răşini epoxi. PC şi răşinile epoxi sunt obţinute din bisfenol A (BPA), substanţă chimică sintetizată pentru prima dată în 1905, la Universitatea din Marburg (Germania) de Thomas Zinke (1). BPA este un compus sintetic pe bază de carbon, care face parte din grupa derivaţilor de difenilmetan şi a bisfenolilor. Este un produs chimic incolor, solid, solubil în solvenţi organici şi puţin solubil în apă.
    Odată cu valul industrializării, dar şi cu cel al creşterii incidenţei diferitelor boli cronice şi a cancerelor, s-a pus problema existenţei unui risc al expunerii la materialele plastice, respectiv la BPA. Astfel, cercetătorii au început să caute în fluidele organismului uman BPA, regăsindu-l în urină. Specialiştii în domeniu au dus mai departe cercetările şi au încercat să găsească corelaţii între diverse patologii şi nivelurile BPA în urina pacienţilor. Începând cu anul 2009, prezenţa BPA în ambalajele alimentare şi în alimentaţie devine un subiect tabu şi intră în atenţia Centers for Disease Control and Prevention (CDC) şi a Food and Drug Administration (FDA), care vor interzice utilizarea BPA în sticlele de plastic utilizate pentru hrănirea bebeluşilor.
    Primele studii, devenite pilon pentru cercetările ulterioare, au încercat să identifice sursa exactă a BPA în organismul uman. Expunerea la BPA se cuantifică prin dozarea substanţei în urina pacienţilor prin metoda cromatografică de spectrometrie de masă. Sursa principală de BPA în organism este reprezentată în proporţie de peste 90% de alimentaţie (2), restul rezultând din expunerea non-alimentară, prin inhalarea prafului (< 1%), prin contact tegumentar cu hârtia prelucrată termic (< 5%) şi prin contact cutanat cu banii (< 1%). Andra şi Makris (3) au concluzionat că organismul uman este expus la BPA în urma consumului de alimente păstrate şi comercializate în ambalaje de plastic din PC, intrând aici şi bidoanele de apă de 20 de litri, conservele, sticlele de lapte pentru bebeluşi sau ambalajele produselor de îngrijire personală. Totuşi, pentru existenţa unei contaminări cu BPA din materialele plastice şi ulterior regăsirea acesteia în organismul uman, este necesar ca asupra materialelor de PC să intervină şi alţi factori externi, precum radiaţiile UV, temperatura crescută sau utilizarea repetată a aceloraşi ambalaje o perioadă mai îndelungată (3).
    O direcţie importantă a cercetărilor a fost dată de corelaţia dintre consumul de apă şi expunerea la BPA, iar echipa profesorului Makris de la Universitatea din Limassol a ajuns la concluzia că riscul expunerii la BPA provine din consumul apei din sticlele de PC de 20 de litri, care sunt reutilizabile. Din rezultatele obţinute de echipa cipriotă nu reiese existenţa unei corelaţii semnificative statistic între consumul de apă de la robinet sau din sticlele de polietilenă (PET) de 0,5, 1 sau 2 litri şi valoarea BPA urinară; această valoare însă se corelează semnificativ statistic cu consumul de apă din sticle de PC. Consumul de apă de la robinet nu prezintă risc de expunere la BPA, chiar dacă ţevile pot fi îmbrăcate în PC sau materiale din răşini epoxi, deoarece adaosul de clor în sursa de apă va neutraliza efectul BPA (3, 4). Studiile efectuate până în acest moment nu permit evaluarea expunerii minime la materialele de PC cu conţinut de BPA, necesară regăsirii acesteia în urină şi care să fie capabilă să producă tulburări organice.
    Cele mai multe cercetări efectuate au fost studii observaţionale comparative, prin care s-a corelat valoarea BPA din urină cu existenţa anumitor boli pe cohorte de pacienţi. Pentru a susţine concluziile rezultate din aceste studii, alţi cercetători au încercat să demonstreze existenţa corelaţiei între boală şi valoarea BPA urinară prin studii experimentale pe animale de laborator. Din analiza bazelor de date actuale, reiese faptul că această substanţă este un disruptor endocrin, interferând în principal cu funcţia reproductivă a organismului uman, cu funcţia tiroidiană (3, 5), dar şi cu funcţia celulelor beta pancreatice şi metabolismul lipidic.

 

BPA şi funcţia genitală feminină

 

    Majoritatea studiilor legate de acţiunea bisfenolului A au fost făcute pe populaţii de sex feminin, dată fiind dominaţia estro­genică şi variabilitatea hormonală.
    Literatura de specialitate plasează cercetările acţiunii BPA asupra patologiei endocrine feminine în câteva mari direcţii date de fiziologia şi fiziopatologia sistemului reproductiv, precum şi de sindroamele cele mai frecvente regăsite în ginecologie.
    Sensibilitatea mare, instabilitatea probelor şi dificultatea recoltării hormonilor din axul hipotalamo-hipofizo-ovarian nu au permis efectuarea unui număr suficient de mare de studii astfel încât o metaanaliză a acestora să ducă la obţinerea unor concluzii pertinente, însă studii in vitro susţin faptul că expunerea la BPA determină modificări în expresia gonadoliberinei (GnRH) la nivel hipotalamic, cu perturbări ale secreţiei de hormon luteinizant (LH) la nivel hipofizar şi modificări în exprimarea receptorilor estrogenici (6). Cercetătorii mai afirmă şi că BPA determină scăderea valorilor serice de progesteron, dihidroepiandrosteron, andro­stendion, estronă, testosteron şi estradiol (7). Studiile in vitro au arătat că expunerea la bisfenol A interferează cu funcţia ovariană (15).
    S-au efectuat numeroase studii cu privire la relaţia dintre expunerea intrauterină la BPA şi momentul apariţiei pubertăţii, însă rezultatele obţinute nu permit afirmarea faptului că la aceste fetiţe ar exista o frecvenţă mai mare a pubertăţii precoce (8). Cu toate acestea, studiile experimentale pe animale de laborator au arătat o frecvenţă mai mare a deschiderii premature a canalului vaginal în viaţa intrauterină (6).
    În contextul creşterii semnificative a incidenţei infertilităţii, cercetătorii au studiat efectele expunerii la disruptori endocrini asupra ovogenezei. Studiile in vivo pe animale de laborator şi cele in vitro realizate pe ovocite umane au observat alterări ale produselor studiate în rândul subiecţilor în a căror urină au fost detectate valori crescute ale BPA. Acest lucru ar putea justifica răspunsul slab al tehnicilor de fertilizare in vitro şi rata crescută a avorturilor spontane repetate (9). Cu ajutorul studiilor observaţionale de tip comparativ, se poate concluziona că femeile la care în urină au fost detectate valori ale BPA peste limita admisă aveau tendinţa de a face parte mai degrabă din grupul pacientelor cu infertilitate, decât din rândul femeilor sănătoase (8). Problema infertilităţii este susţinută şi prin faptul că expunerea la bisfenol A determină alterări ale receptivităţii uterine, scăzând numărul de sarcini prin defecte ale situsurilor de implantare. Între femeile care urmează tehnici de fertilizare in vitro, cele cu expunere crescută la BPA au prezentat eşec al terapiei prin deficite de implantare a produsului de concepţie.
    O altă abordare a relaţiei dintre BPA şi patologia ginecologică a fost încercarea de a determina o cauzalitate între disruptorii endocrini ambientali şi prezenţa sindromul ovarului polichistic (SOP). S-a observat faptul că există o concentraţie mai crescută de BPA în urina femeilor cu SOP aflate în premenopauză, comparativ cu femeile care prezintă cicluri ovulatorii normale, iar asocierea pozitivă între valoarea testosteronului şi a androstendionei, cu valoarea crescută a BPA, la femeile cu SOP, susţine faptul că BPA reprezintă unul dintre factorii etiopatogenetici ai SOP (10, 11). O altă patologie ginecologică frecventă şi a cărei cauză de apariţie rămâne necunoscută este endometrioza, dar pentru aceasta nu s-a putut determina până în acest moment nicio legătură cu expunerea la BPA (8).

 

BPA şi funcţia tiroidiană

 

    Cercetările efectuate pentru a demonstra modul în care BPA interferează cu funcţia endocrină au fost studii observaţionale pe grupe de pacienţi la care a fost exclusă o patologie tiroidiană de tip autoimun şi la care s-a observat că o concentraţie crescută de BPA urinar se corelează negativ semnificativ statistic cu funcţia tiroidiană, identificându-se valori scăzute ale TSH şi valori crescute ale FT4, indicând aşadar hiperfuncţie tiroidiană (5, 12). În ceea ce priveşte mecanismul prin care BPA acţionează asupra tiroidei, s-a putut observa prin studii experimentale pe peşti zebră că această substanţă este detectată în cantitate mică de celulele foliculare tiroidiene la nivelul receptorilor specifici de iod, dar şi faptul că există o alterare a expresiei genelor regulatoare ale sintezei hormonilor tiroidieni.
    Sistemul endocrin trebuie privit ca un tot unitar aflat sub control hipotalamic, sistemele putând interfera. Fiind un disruptor endocrin al cărui efect asupra axului hipotoalamo-hipofizar este deja demonstrat, ne putem aştepta la obţinerea unor rezultate interesante legate de modificări ale altor funcţii organice, nemenţionate în acest articol sau nedescoperite încă. S-a menţionat până acum existenţa unei corelaţii între apariţia aterosclerozei şi existenţa BPA în urină (13), între existenţa simptomelor de astm, precum wheezingul şi dispneea la copii expuşi la PC (14) şi între obezitate şi controversata substanţă chimică (15).
    Astfel, expunerea necontrolată la această substanţă chimică şi rezultatele descrise până în acest moment în literatură permit continuarea cercetărilor şi a colaborărilor multicentrice astfel încât să se poată stabili o conduită şi să se poată adopta o legislaţie cu privire la utilizarea industrială şi casnică a policarbonatului. În prezent, cercetătorii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca derulează împreuna cu Universitatea Tehnologică din Limassol un proiect de cercetare prin care încearcă să identifice legătura între expunerea la BPA şi existenţa guşii nodulare – rezultatele vor fi publicate în decursul acestui an.
Bibliografie

1. Rubin BS. Bisphenol A: an endocrine disruptor with widespread exposure and multiple effects. J Steroid Biochem Mol Biol. 2011 Oct;127(1-2):27-34

2. Geens T et al. Intake of bisphenol A from canned beverages and foods on the Belgian market. Food Addit Contam Part A Chem Anal Control Expo Risk Assess. 2010 Nov;27(11):1627-37

3. Andra SS, Makris KC. Incorporating potable water sources and use habits into surveys that improve surrogate exposure estimates for water contaminants: the case of bisphenol A. J Water Health. 2014 Mar;12(1):81-93

4. Makris KC et al. Association between water consumption from polycarbonate containers and bisphenol A intake during harsh environmental conditions in summer. Environ Sci Technol. 2013 Apr 2;47(7):3333-43

5. Andra SS, Makris KC. Thyroid disrupting chemicals in plastic additives and thyroid health. J Environ Sci Health C Environ Carcinog Ecotoxicol Rev. 2012;30(2):107-51

6. Rubin BS et al. Evidence of altered brain sexual differentiation in mice exposed perinatally to low, environmentally relevant levels of bisphenol A. Endocrinology. 2006 Aug;147(8):3681-91

7. Peretz J et al. Bisphenol A impairs follicle growth, inhibits steroidogenesis, and downregulates rate-limiting enzymes in the estradiol biosynthesis pathway. Toxicol Sci. 2011 Jan;119(1):209-17

8. Caserta D et al. Bisphenol A and the female reproductive tract: an overview of recent laboratory evidence and epidemiological studies. Reprod Biol Endocrinol. 2014 May 9;12:37

9. Rochester JR. Bisphenol A and human health: a review of the literature. Reprod Toxicol. 2013 Dec;42:132-55

10. Kandaraki E et al. Endocrine disruptors and polycystic ovary syndrome (PCOS): elevated serum levels of bisphenol A in women with PCOS. J Clin Endocrinol Metab. 2011 Mar;96(3):E480-4

11. Palioura E et al. Endocrine disruptors and polycystic ovary syndrome: a focus on Bisphenol A and its potential pathophysiological aspects. Horm Mol Biol Clin Investig. 2014 Mar;17(3):137-44

12. Sriphrapradang C et al. Association between bisphenol A and abnormal free thyroxine level in men. Endocrine. 2013 Oct;44(2):441-7

13. Fang C et al. Bisphenol A exposure enhances atherosclerosis in WHHL rabbits. PLoS One. 2014 Oct 21;9(10):e110977

14. Petzold S et al. Lifetime-dependent effects of bisphenol A on asthma development in an experimental mouse model. PLoS One. 2014 Jun 20;9(6):e100468

15. Le Corre L et al. BPA, an energy balance disruptor. Crit Rev Food Sci Nutr. 2015;55(6):769-77

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC