Buni cunoscători ai principiilor teoretice ale opticii, majoritatea dintre ei au folosit cunoştinţele vremii despre emisia, absorbţia şi propagarea luminii, realizând o

     Explicaţiile fiziologice ale percepţiei luminii şi descoperirile privind legile contrastului simultan al culorilor au condus în timp la cristalizarea esteticii neoimpresioniste, cu tehnica „pointillism“-ului şi mai târziu, ca reacţie la fragmentarea excesivă adusă de aceasta, la arta fauviştilor, care sunt şi ele reprezentate în expoziţie. Studii de compoziţie alăturate, reproduceri realizate cu scopul de a reda intensitatea culorilor dintr-un tablou la data pictării lui, dar şi falsuri expuse lângă originale sunt alte puncte de interes.

     Muzeul „Leopold“, situat la doi paşi de centrul istoric al Vienei, adăposteşte cea mai mare colecţie Egon Schiele. Picturile lui plac sau nu privitorului, dar nu îl pot lăsa indiferent. Liniile frânte, unghiurile proeminente şi violenţa cromatică transformă fiecare pânză într-o imagine a sufletului, fie că este vorba despre autoportrete, nuduri sau peisaje. Cu un destin tragic (moare la numai 28 de ani, răpus de gripa spaniolă) şi nu suficient apreciat de contemporanii săi, el a avut un admirator şi susţinător constant în persoana lui Gustav Klimt. Considerat cel mai important precursor al modernismului în Austria şi personalitatea cea mai reprezentativă din perioada Secesiunii vieneze, Klimt este găzduit în cadrul aceluiaşi muzeu, alături de lucrări ale contemporanilor săi: Kokoschka, Kubin, Kolo Moser, Boekl, Waldmüller, Romako s.a. (pentru a vedea însă „Sărutul“ trebuie dată o fugă până la Palatul Belvedere).

     Extrem de tulburătoare, mai ales pentru neofiţi, este expoziţia Edvard Munch und das Unheimliche, găzduită de acelaşi muzeu. Adjectivul heimlich înseamnă intim, plăcut şi provine din aceeaşi familie de cuvinte cu heim (acasă) şi heimat (patrie). Prin adăugarea prefixului un se obţine antonimul, Unheimliche, care ar putea fi definit ca ceva generator de nelinişte şi frământare. Conceptul, dezvoltat de Freud, descrie acea situaţie în care ceva poate fi perceput ca fiind familiar şi străin în acelaşi timp, generând subiectului o stare de disconfort. În literatura de specialitate se vorbeşte de disonanţa cognitivă pe care subiectul o experimentează datorită atracţiei şi repulsiei simultane faţă de acelaşi obiect (lucru sau fiinţă). Încărcătura simbolistică a lucrărilor expuse în cele patru secţiuni ale expoziţiei – Simboluri ale subconştientului, Vise şi coşmaruri, Spirite şi viziuni, Casa frământată – este foarte mare şi greu de asimilat în cursul unei singure vizite. Deşi pregătit de Goya, curentul atinge în lucrările lui Ensor, Kubin, Redon, Kocklin, Moreau proporţii obsesive. În centrul expoziţiei stau operele lui Munch, prezent printr-un număr de 35 de lucrări importante, între care ţipătul (litografie în cadrul expoziţiei vieneze), Frica, Madona, Vampirul, Autoportret în iad. Starea emoţională a artistului şi conflictele interioare sunt transpuse în viziuni ce îmbracă frecvent forma unor coşmaruri sau sunt personificate ca spirite şi monştri. Parcă venind în întâmpinarea gândului vizitatorului şi anume dacă nu cumva atmosfera sumbră a compoziţiilor, pesimismul şi preocuparea pentru aspectele morbide ale existenţei umane nu ascund anumite traume din biografia artiştilor sau chiar o anume patologie psihiatrică, organizatorii au pus pe un perete reproducerea câtorva rânduri ale lui Edvard Munch în care acesta ridică problema invers: starea psihică a privitorului este cea care influenţează percepţia. Cu alte cuvinte, înţelegem simbolurile la diferite niveluri în funcţie de experienţa de viaţă şi „coloratura“ psihică a fiecăruia.

     O imagine mai optimistă şi o plăcută stare de serenitate se pot obţine prin vizitarea expoziţiei de pictură din perioada Biedermeyer, organizată de Wien Museum: peisaje idilice cu o abundenţă de detalii în structura artistică, imagini din viaţa de zi cu zi care variază de la abordarea sobră până la cea emotivă, anecdotică, portrete la comandă ce reflectă normele sociale ale vremii cu rolurile stereotipe ale membrilor unei familii. Vizita poate fi continuată la Muzeul de mobilier, adăpostit într-o clădire din aceeaşi epocă, în care atmosfera duce cu gândul la „Alice în ţara Minunilor“: „Încearcă-mă!“ scrie pe multe dintre piesele expuse, care surprind de obicei prin elemente dincolo de aspectul utilitar şi conformist.

     O expoziţie cu adevarat interactivă este body.check/Tehnologie de înaltă clasă pentru sănătatea noastră, care poate fi vizitată la Muzeul Tehnicii. În afara aspectului didactic care vizează publicul larg, ea este atractivă chiar şi pentru profesioniştii din sănătate, deoarece permite „încălcarea teritoriului“ între diversele specialităţi medicale: se poate încerca o fotocoagulare virtuală cu laser, o ecografie transabdominală pe manechin, un diagnostic bacteriologic la microscop ş.a.m.d.

     Melomanii au de ales între Operă, unde din distribuţia multor spectacole fac parte artişti români (premiera stagiunii: Lady Macbeth din Minsk de Şostakovici, cu textul original; de excepţie însă şi seria wagneriană a Inelului Nibelungilor), Operetă, unde se improvizează mult pe marginea libretelor cunoscute sau Musikverein, unde se poate „respira“ atmosfera concertului festiv din prima zi a Anului Nou la matineurile duminicale ale faimoasei Wiener Philharmoniker.