Peritonitele secundare bacteriene rezultă în urma vărsării conţinutului gastrointestinal în cavitatea abdominală printr-o perforaţie. Pe la mijlocul anilor ’70, s-a stabilit că etiologia peritonitelor este pluribacteriană. Deşi resursele s-au îmbunătăţit, mortalitatea în peritonite a rămas înaltă, acestea necesitând atât o intervenţie chirurgicală la timp, cât şi un tratament antimicrobian cu spectru larg. Cea mai frecvent întâlnită bacterie aerobă este Escherichia coli, iar dintre germenii anaerobi – Bacteroides fragilis.

   Principiile fundamentale de tratament în peritonite constau în controlul sursei, restabilirea funcţiei gastrointestinale, terapie antimicrobiană sistemică şi suport funcţional. Intervenţiile agresive precum laparotomia second look şi terapia empirică cu antibiotice cu spectru larg trebuie privite cu atenţie din cauza potenţialului mare de leziuni tisulare, respectiv a toxicităţii ridicate. Controlul sursei cuprinde toate modalităţile fizice necesare eradicării focarului infecţios, ca şi eliminarea factorilor care menţin infecţia. Un control slab al sursei în momentul operaţiei iniţiale se asociază cu o mortalitate crescută, în pofida terapiei antimicrobiene adecvate şi suportului funcţional.

  Folosirea de rutină a terapiei antimicrobiene maximale nu este necesară tuturor pacienţilor cu infecţii intraabdominale. Pacienţii cu leziuni intestinale prin penetraţie, leziuni cu obiecte boante sau traume iatrogenice, care sunt reparate în maximum 12 ore, ar trebui să primească o cură scurtă de terapie antimicrobiană (aproximativ 24 de ore), la fel şi cei care suferă contaminare intraoperatorie cu conţinut intestinal. (...)

Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.