Fără
îndoială, cardiostimulatorul a salvat multe vieţi. Perfecţionarea tehnică a
acestui aparat nu încetează să uimească, dar atunci când crezi că s-a atins o
performanţă dincolo de care e greu să mai imaginezi ceva, nu peste multă vreme
apare o „nouă generaţie“, tot mai adaptată nevoilor de moment ale organismului,
mai sigură, cu durată de viaţă a bateriei mai lungă etc. Cel mai utilizat la
noi a rămas pacemakerul VVI (cu sensing şi stimulare ventriculară şi inhibat în
cazul unui ritm ventricular cu alură convenabilă). Fibrilaţia atrială cu bloc
atrioventricular reprezintă una din cele mai comune indicaţii pentru acest tip
de stimulator cardiac. Totuşi, cea mai frecventă indicaţie este boala de nod
sinusal simptomatică.
Implantarea
de cardiostimulatoare reprezintă o necesitate incontestabilă, departe de a fi
influenţată de o anumită modă. Sunt medicamente la modă, nu peste multă vreme
blamate şi retrase din uz, intervenţii chirurgicale la modă, ca să nu mai
vorbim de explorări, fără îndoială solicitate excesiv. Medicina a devenit tot
mai costisitoare. Se cuvine să amintim câteva „mode“ în chirurgie, începând cu
apendicectomia generalizată într-o vreme în SUA de teama apendicitei acute,
apoi amigdalectomia, larg folosită pentru prevenirea reumatismului articular
acut, colecistectomia la purtătorii asimptomatici sau oligosimptomatici de
calculi biliari sau rezecţiile gastrice pentru ulcer (România era ţara cu cele
mai multe până recent, când entuziasmul s-a temperat). Cezariana – o intervenţie
bugetivoră şi plină de urmări neplăcute – este tot mai mult practicată, în
locul naşterii pe căi naturale.
În
cazul pacemakerului, excesul de implantare, semnalat în ţările vestice, este
totuşi rar, eroarea, la noi, se plasează mai ales de cealaltă parte, a
neimplantării. „Cimitirele noastre sunt pline de inimi care bat încă“ spunea,
cu umor, un cardiolog francez, atrăgând atenţia asupra unor excese în
utilizarea acestei tehnici. Decizia implantării unui cardiostimulator trebuie
bine cumpănită. Principalele indicaţii unanim acceptate sunt boala de nod
sinusal cu bradicardie importantă şi simptome consecutive, alături de blocul
atrioventricular avansat, sincopa fiind simptomul dramatic şi imperativ care
aduce bolnavul la spital. Sincopa are însă numeroase cauze care trebuie lămurite.
În sincopele vaso-vagale, în care mecanismul este căderea bruscă de tensiune
arterială, procedura nu aduce beneficii. În situaţia atât de comună, mai cu
seamă la vârstnici, a unui BRD sau BRS cu interval P-R normal, deci fără bloc
atrioventricular, cardiostimulatorul nu este indicat. Aducem în discuţie un
astfel de caz. (…)