SIUI1, SIPE2, DES3
şi CEAS4 ar trebui să fie materie de studiu obligatorie pentru orice
rezident de medicină de familie, dacă nu chiar predate din timpul facultăţii,
ca să le intre bine în cap studenţilor ce îi aşteaptă dacă se decid să aleagă
această specialitate. O spun cu năduf, la sfârşitul unei luni epuizante. Nu ştiu
cum e la alţii, dar, la mine, primele săptămâni ale fiecărui început de
trimestru sunt mai aglomerate, comparativ cu celelalte, din cauza consultaţiilor
acordate pacienţilor cu boli cronice stabile, care vin să-şi ia reţeta pentru
trei luni. Degeaba am încercat eu să-i răsfir, oamenii o ţin una şi bună:
„Doamna doctor, mie aşa îmi vine la îndemână“. Ianuarie, aprilie, iulie şi
octombrie sunt, prin urmare, luni de vârf.
Vineri, 3 octombrie 2014. Agenda de programări
– plină. În prima oră îi văd pe cei cărora trebuie să le recoltăm probe pentru
laborator, aşa că totul pare să decurgă normal. Începând cu ora nouă însă, încep
să scriu reţete şi constat, cu disperare, că nu le pot trimite în SIPE. Mesaje
variate, mai mult sau mai puţin criptice, apar pe ecranul computerului. Nu
lucrez direct în SIUI, ci prin intermediul unui program de cabinet, mai
prietenos, cu avantaje în ceea ce priveşte evidenţa electronică a documentelor
medicale şi având, în plus, o echipă tehnică mereu la îndemâna utilizatorului.
Aşa că pun mâna pe telefon şi întreb ce se întâmplă. Nu e de la ei, ci de „mai
sus“: SIUI are probleme. Colega din cabinetul alăturat, utilizatoare şi ea a
unui alt program de cabinet, diferit de al meu, îmi confirmă: nici la ea nu
funcţionează. Mai sun câţiva colegi, răspunsul e uniform: SIUI nu merge. Cu
chiu, cu vai, aşteptând şi câte 15 minute ca să pot introduce, transmite şi tipări
o reţeta, rezolv o parte din pacienţi. Programările mi s-au dus naibii, sala de
aşteptare e plină de oameni bolnavi, unii nervoşi, care comentează. Rog asistenta
să le telefoneze celor care nu au ajuns încă şi să-i reprogrameze. Când? La începutul
săptămânii viitoare, bineînteles, dublând aproape numărul consultaţiilor deja
programate în acele zile. Trag apoi adânc aer în piept şi ies din cabinet,
explicându-le celor prezenţi situaţia, cerându-mi scuze şi spunându-le că îi
voi consulta acum, dar că pentru reţetă îi rog să revină săptămâna viitoare.
Doar dacă nu vor varianta offline,
mai adaug, cu jumătate de gură, deoarece ştiu dinainte răspunsul (din motive ce
ţin, probabil, de teoria relativităţii generale, prezenţa unei astfel de
prescripţii produce în farmacii un fenomen de dilatare temporală, timpul
necesar onorării ei fiind, în cazurile fericite, de un sfert de oră). La un
moment dat, văd pe site-ul casei de asigurări un mesaj anunţând lucrări de
mentenanţă care vor începe a doua zi şi vor ţine până duminică. Ei, îmi spun, înseamnă
că de luni o să zbârnâie.
Luni,
6 octombrie 2014. Zbârnâie, într-adevăr, până pe la nouă şi jumătate dimineaţa.
Rezolv pacienţii programaţi în acel interval orar şi, printre picături, o parte
din „datoriile“ de vineri. Apoi, spre disperarea mea, povestea se repetă. Sau
nu, acum e mai rău, pentru că nici verificarea online a calităţii de asigurat nu mai merge. Printr-un sistem rapid
de comunicare al organizaţiei noastre profesionale, ce ar face invidioase multe
instituţii ale statului, aflu că SIUI nu funcţionează în Bucureşti şi în mai
multe judeţe din ţară. Îmi parvine şi comunicatul Casei Naţionale de Asigurări
de Sănătate (CNAS), conform căruia, „Platforma informatică a asigurărilor de sănătate
este funcţională“. Aşa o fi, probabil, undeva, într-o realitate paralelă. Cât
despre recomandarea CNAS, din acelaşi comunicat, de a prescrie offline, cu obligativitatea de a opera
datele în sistem în 24 de ore de la eliberare, pe lângă motivul deja menţionat,
nici nu îndrăznesc. Dacă nici mâine nu merge?
Marţi,
7 octombrie 2014. Nu merge. Cel puţin de dimineaţă, când, după o noapte
nedormită, bântuită de coşmaruri, mă prăvălesc în faţa calculatorului să fac o
probă. Da’ uite că îmi iau revanşa după-amiaza, la cabinet, şi recuperez. Numai
până la ora 18. Reintru apoi pe curba evenimentelor din ultimele zile. Într-un
final, plec spre casă, pe întuneric, după ce am aşteptat zadarnic să pot introduce
în sistem, totuşi, reţetele pacienţilor văzuţi după acea oră, ca să nu mă
aglomerez iarăşi a doua zi. Seara mi-o închei într-un fotoliu, moţăind în faţa
micului ecran, unde se difuzează un film al cărui erou principal îi mărturiseşte
iubitei că principala lui teamă este aceea de a nu ajunge să trăiască într-o
lume dominată de computere. Mă întreb, confuză, înainte de a adormi, de ce
postul de televiziune a încadrat producţia respectivă la genul science fiction.
|
Medicii
de familie, dar şi cei de alte specialităţi, interesaţi să publice la această
rubrică sunt invitaţi să ne scrie la adresa inprimalinie@viata-medicala.ro |
