• Terapia antivirală directă în infecția
cu VHC. După aproape 25 de ani de la introducerea interferonului în
arsenalul terapeutic antiviral, în 2015 s-a vorbit foarte mult despre
eradicarea hepatitei C. Cu rate înalte de răspuns virologic susținut (RVS) în
studiile clinice, terapiile antivirale directe promit atingerea acestui
deziderat în următorii ani.
În toamna lui 2015 a fost aprobat în România protocolul de
tratament cu aceste noi molecule pentru pacienții cu ciroză hepatică compensată
(fibroză F4) și pentru cei non-cirotici dar cu fibroză avansată (F3) și
contraindicații la interferon. Accesul la terapie (combinația „3D“ cu
ombitasvir/paritaprevir/ritonavir și dasabuvir) a fost rezultatul unui contract
cost-volum-rezultat, prin care se vor rambursa doar cazurile cu RVS.
În noiembrie 2015 a fost emis și un avertisment din partea FDA
(1) cu privire la riscul de decompensare asociat acestei combinații și o
recomandare privind monitorizarea atentă pentru semne de decompensare.
• Prednisolon vs. pentoxifilină în
hepatita alcoolică. Studiul clinic STOPAH (2), ale cărui rezultate au fost
publicate în New England Journal of Medicine, a evaluat terapia
cortizonică versus pentoxifilină în hepatita alcoolică, randomizând 1.103
pacienți în patru grupuri: prednisolon + placebo, pentoxifilină + placebo,
prednisolon + pentoxifilină sau dublu placebo, timp de 28 zile. Concluziile
studiului au fost că pentoxifilina nu îmbunătățește supraviețuirea comparativ
cu placebo; terapia cu prednisolon a fost asociată cu o scădere nesemnificativă
a mortalității la 28 zile, dar cu o incidență crescută de infecții; niciuna
dintre cele două terapii nu a ameliorat mortalitatea la 90 zile sau la un an.
• Ciroza biliară primitivă, redenumită. La
100 de ani de la prima descriere a cirozei biliare primitive în 1851,
hepatologul Sheila Sherlock afirma că denumirea este oarecum incorectă întrucât
mulți dintre pacienții ei erau non-cirotici iar termenul nu reflecta evoluția
și prognosticul lor. Pentru a elimina stigmatul dat de cuvântul „ciroză“, în
2015 s-au continuat demersurile pentru obținerea unui consens privind redenumirea
cirozei biliare primitive în colangită biliară primitivă (3).
• Antibiotice în apendicita acută. În
2015 a continuat dezbaterea în literatură privind posibilitatea aplicării unei
strategii non-chirurgicale în apendicita acută. Deși nu s-a putut demonstra
non-inferioritatea acestei strategii, studiile publicate anul trecut au arătat
că majoritatea pacienților care primesc antibioterapie ca primă linie de
tratament nu a necesitat apendicectomie în perioada de urmărire (4, 5).
• Ghidul AGA pentru managementul
diverticulitei acute. Una dintre schimbările aduse de noul ghid al American
Gastroenterological Association este aceea că terapia antibiotică nu
îmbunătățește prognosticul în diverticulita acută necomplicată, documentată CT.
Recomandarea (condițională, nivel scăzut de dovezi) este de a utiliza
antibioticoterapia selectiv și nu de rutină la pacienții cu diverticulită
necomplicată.
Cercetările privind necesitatea antibioticoterapiei în
diverticulita acută au pornit de la conceptul că boala este mai degrabă un
proces inflamator și nu infecțios și de la temerile privind consumul excesiv de
antibiotice.
• Pentoxifilină în pancreatita acută
severă. Un studiu publicat în Gastroenterology (6), care a inclus 28
de pacienți cu pancreatită acută severă, a arătat că în grupul care a primit
pentoxifilină s-au înregistrat mai puține internări la terapie intensivă și mai
puține spitalizări prelungite comparativ cu placebo. Nu s-au înregistrat însă
diferențe semnificative privind nivelul markerilor inflamatori între cele două
grupuri.
Pornind de la acest studiu-pilot, se afirmă necesitatea unor
studii ample pentru a valida rolul pentoxifilinei în tratamentul pancreatitei
acute.
• Colecistectomia în pancreatita acută
biliară ușoară. Tot în domeniul pancreatologiei, studiul danez PONCHO (7)
a arătat că efectuarea colecistectomiei în timpul spitalizării index a fost
asociată cu un risc mai mic de complicații decât colecistectomia la interval.
• Enteropatia la olmesartan. În
ultimii ani, au existat numeroase raportări privind apariția unei enteropatii
asemănătoare bolii celiace după tratamentul cu olmesartan, dar nu a existat o
dovadă a riscului crescut obținută prin studii epidemiologice. În 2015,
francezii au publicat în Gut (8) experiența unei cohorte de peste
4.500.000 de pacienți care au inițiat tratament cu olmesartan, alt blocant de
receptori de angiotensină sau un inhibitor de enzimă de conversie a
angiotensinei (IECA). Comparativ cu pacienții care au primit IECA, malabsorbția
severă care a necesitat spitalizare a fost mai frecventă la cei care au luat
olmesartan mai mult de un an.
• Soluții noi pentru obezitate. Între
noutățile anului trecut se numără și o serie de opțiuni terapeutice pentru
obezitate – dispozitivul implantabil vBloc (EnteroMedics) (foto sus),
care blochează intermitent nervul vag, reducând senzația de foame și crescând
sațietatea; baloanele gastrice ReShape Dual Balloon (ReShape Medical) (foto
centru), și Orbera Intragastric Balloon System (Apollo Endosurgery) (foto
jos), care au intrat în arsenalul de terapii endoscopice bariatrice.
• Siguranța pe termen lung a inhibitorilor
de pompă de protoni. Ca urmare a prescrierii pe termen lung a inhibitorilor
de pompă de protoni (IPP) pentru diferite afecțiuni cronice sau pentru risc
gastrointestinal crescut, au apărut și temeri privind malaborbția unor vitamine
și minerale. Datele din studiile SOPRAN și LOTUS nu au evidențiat probleme
majore de siguranță ale tratamentului continuu cu IPP timp de 5–12 ani, inclusiv
carențe vitaminice sau minerale. Rezultatele au fost publicate în Alimentary
Pharmacology & Therapeutics (9).
Nu în ultimul rând, în 2015 au fost publicate raportul de
consens global Kyoto pentru managementul gastritei cu Helicobacter pylori (10),
ghidul American College of Gastroenterology pentru esofagul Barrett
(11), ghidul American Gastroenterological Association Institute pentru
prevenția și tratamentul reactivării virusului hepatitic B în timpul
tratamentelor imunosupresoare (12), precum și ghidul European Society of
Gastrointestinal Endoscopy pentru hemoragia digestivă superioară non-variceală
(13).