Newsflash
Ars Medici

Luxaţia de dezvoltare a şoldului poate fi eradicată în România

Luxaţia de dezvoltare a şoldului poate fi eradicată în România
Luxaţia de dezvoltare a şoldului este complicaţia displaziei de dezvoltare a şoldului netratată sau incorect tratată. Deşi această afecţiune este cunoscută îndeosebi ca luxaţie congenitală de şold, din punct de vedere semantic, denumirea corectă este de luxaţie de dezvoltare a şoldului. Complicaţia unei displazii de dezvoltare a şoldului nu poate fi denumită luxaţie congenitală, reprezentând – cu certitudine, din experienţa cumulată de-a lungul a zeci de ani – tot o afecţiune de dezvoltare.
Displazia de dezvoltare a şoldului este o afecţiune caracterizată prin dezvoltarea anormală a acestei articulaţii, fiind afectate acetabulul, extremitatea proximală a femurului şi structurile periarticulare (capsulă, tendoane, muşchi). Termenul a fost introdus în anii ’80 ai secolului trecut şi acoperă o arie largă de anomalii la nivelul articulaţiei coxo-femurale, de la displazie de şold (dezvoltare insuficientă a acetabulului), până la luxaţie de şold (absenţa totală a contactului între suprafeţele articulare).

 

 

   Experienţa noastră, clinică şi chirurgicală, din ultimii 20 de ani ne-a determinat să definim displazia de şold ca pe un sindrom displazic complex, care interesează structurile articulare şi periarticulare, fiindu-i caracteristică instabilitatea şoldului. Instabilitatea este dată de laxitatea capsulară, un acetabul anormal configurat şi un cap femural excesiv anteversat şi poate fi pusă în evidenţă prin luxarea pasivă a capului femural în timpul manevrelor Ortolani şi Barlow.
   Displazia de dezvoltare a şoldului are ca element esenţial incongruenţa articulaţiei coxo-femurale şi apare ca o consecinţă a displaziei de la acest nivel. Diagnosticul şi tratamentul precoce pentru displazia de şold constituie de fapt profilaxia luxaţiei de dezvoltare a şoldului, reducând astfel durata şi costul tratamentului. Luxaţia de dezvoltare a şoldului determină diformitate statică şi dinamică majore, cu handi­cap fizic important. Tratamentul chirurgical nu reface în toate cazurile, din punct de vedere clinic şi biomecanic, integritatea şoldului.
   Displazia şoldului poate fi definită concep­tual ca o lipsă a corespondenţei între un punct A de pe capul femural şi un punct A’ de pe acetabul (incongruenţă de tip A-A’), astfel încât să existe raporturi anatomice normale între cap şi acetabul, atât static, cât şi în poziţiile extreme ale mişcărilor efectuate în articulaţia coxo-femurală. Acest concept este o consecinţă a experienţei acumulate în decursul anilor şi a însuşirii unor opinii formulate de diverşi autori, care susţin că displazia de şold poate fi inter­pre­tată ca o luxaţie de şold intraacetabulară. Deşi această opinie este controversată, susţinătorii ei aduc ca argument relevant numărul mare de proteze de şold aplicate atât după displazia de şold, cât şi după luxaţia de şold (extraacetabulară). Statistic, în literatură, numărul total de intervenţii pentru protezarea şoldului, începând de la vârsta de 37 de ani, pentru cazuri tratate ortopedic şi/sau chirurgical, este de 47–52%. În România, la vârsta de 40 de ani, 60% din luxaţiile de dezvoltare a şoldului, operate prin diverse procedee, necesită endoprotezare, iar după vârsta de 60 de ani – 80% (fig. 1).
   În displazia de dezvoltare a şoldului, structurile care alcătuiesc articulaţia coxo-femurală sunt normale în timpul embriogenezei, devenind anormale ulterior, din motive variate: poziţie vicioasă a fătului intrauterin, prezentaţie anormală la naştere, laxitate ligamentară periarticulară.

 

INCIDENŢĂ

 

   Incidenţa displaziei de dezvoltare a şoldului este variabilă în raport cu aria geografică, rasa, obiceiurile, sexul pacientului, concentrarea familială, sarcinile multiple.
   În Europa, incidenţa este estimată la 0,6–1‰. Cea mai mare frecvenţă a fost înregistrată în Ungaria, 27,5‰. După statisticile cumulate, frecvenţa poate oscila la nou-născuţi între 188‰ (Canada) şi 0‰ (triburile Bantu din Africa). Mai frecvent afectaţi sunt copiii caucazieni, înregistrându-se incidenţe scăzute pentru rasele neagră şi galbenă.
   Actualmente, în România, nu se cunoaşte incidenţa exactă a displaziei de dezvoltare a şoldului. În tratatul de chirurgie şi ortopedie pediatrică apărut sub redacţia profesorului Vereanu, incidenţa acestei malformaţii în 1960 era estimată la 1,2‰, media valorilor din Europa. Implementarea programului naţional de eradicare a luxaţiei de dezvoltare a şoldului va elucida incidenţa exactă a acestei afecţiuni, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul fiecărui judeţ. Cel mai important rezultat al acestui program va fi diagnosticul precoce al afecţiunii, încă din perioada de nou-născut (vârsta de 0–30 de zile), împreună cu vindecarea displaziei până la vârsta de 3 luni. Astfel, luxaţia de dezvoltare a şoldului va fi eradicată.

 

ETIOLOGIE

 

   Etiologia displaziei de dezvoltare a şoldului este multifactorială, fiind implicaţi factori hormonali şi genetici. Au fost menţionaţi, de asemenea, factori predispozanţi precum: laxitatea ligamentară periarticulară (controlată genetic, dar şi hormonal, de hormonii materni), poziţii vicioase intrauterine (oligohidramnios, sarcini multiple, membre pelvine în extensie), prezentaţii anormale la naştere (prezentaţia pelviană) sau poziţii vicioase după naştere (obiceiul de a înfăşa nou-născutul, cu membrele pelvine în extensie).
   Displazia de dezvoltare a şoldului însoţeşte uneori afecţiuni genetice severe, precum sin­dromul artro-oftalmic Stickler, în care sunt pre­zente miopia congenitală mare (peste 8 diop­trii) şi anomaliile epifizare, sau sindromul cerebro-oculo-facio-scheletal, în care apar malformaţii acromielice grave.
   În îngrijirea nou-născuţilor, obiceiul înfăşării în scutece legate „fedeleş“, de la umeri până la nivelul picioarelor, a fost deprins cu mult timp în urmă, pe vremea când profilaxia rahitismului nu se făcea sau era deficitară, generaţii succesive crezând că prin această metodă sunt prevenite deformările membrelor. Metoda este mai răspândită în mediul rural. Obiceiul înfăşării, intrat o perioadă de timp în tradiţia îngrijirii copiilor, lansat şi întreţinut cu perseverenţă de bunicile micilor pacienţi, trebuie să dispară, deoarece este prim factor favorizant extern (după naştere) în amplificarea modificărilor articulare şi periarticulare ale displaziei de şold, accelerând instalarea luxaţiei de şold.

 

ENTITĂŢI PATOLOGICE ASOCIATE FRECVENT

 

   Atitudinea tal şi piciorul tal valg se asociază, în 10–15% din cazuri, cu displazie de dezvoltare a şoldului. Toţi nou-născuţii care prezintă atitudine tal sau picior tal valg trebuie examinaţi clinic şi ecografic de un medic specialist ortoped. Displazia luxantă se poate asocia şi cu alte afecţiuni, dintre care mai frecvent cu torticolis şi metatarsus adductus.

 

DIAGNOSTIC POZITIV

 

   Diagnosticul se stabileşte ecografic după metoda Graf. Această metodă reprezintă un sistem de evaluare eficient pentru articulaţia coxo-femurală, care permite depistarea precoce a displaziei de dezvoltare şi urmărirea tratamentului aplicat. Sistemul Graf ia în calcul următoarele criterii (fig. 2): configuraţia arhitec­turală a acetabulului; gradul de dezvoltare a ţesutului cartilaginos la nivelul acetabulului, capului şi colului femural la nou-născut; statusul şi potenţialul biologic, prin evidenţierea aco­peririi osoase şi cartilaginoase a capului femural.
   Displazia de şold trebuie diagnosticată din prima zi de naştere, pentru a efectua un trata­ment simplu şi eficient, care să permită creş­terea şi dezvoltarea articulaţiei coxo-femurale în condiţii normale. Diagnosticarea în primele zile de viaţă conferă posibilitatea unui tratament care să permită vindecarea la trei luni, astfel încât copilul să fie apt pentru statică prin sus­ţinere la vârsta de şapte–opt luni (poate să stea „agăţat“ la marginea pătuţului câteva minute) şi pentru locomoţie în jurul vârstei de un an.
   Vindecarea displaziei luxante se certifică ecografic şi mult mai rar prin rezonanţă magnetică, în cazurile în care gradul de acoperire cartilaginoasă se menţine deficitar la examinări ecografice repetate, situaţii întâlnite în displaziile arhitecturale consemnate în literatură şi sub formă de displazii reziduale ale adolescentului.  
   Diagnosticul clinic este discutabil şi sunt mulţi autori care recurg la o examinare atentă a nou-născuţilor, făcând chiar studii de corelare între cele două semne clinice cunoscute, Ortolani şi Barlow, şi examinarea ecografică. Profesorul Reinhard Graf, iniţiatorul screeningului ecografic de şold, şi adepţii metodei sale consideră că aceste semne sunt lipsite de valoare practică şi nu mai trebuie efectuate.
    Din considerente isto­rice, amintim cele două semne care erau folosite pentru diagnosticul clinic al acestei afecţiuni.
   Semnul Ortolani. Marino Ortolani considera acest semn constant şi patogno­monic. În primul timp se face adducţia coapselor, iar în timpul doi – abducţia. Din trei cazuri cu semn Ortolani pozitiv, doar unul dezvoltă în evoluţie luxaţie de dez­voltare a şoldului, motiv pentru care ecografia este foarte importantă pentru diferenţierea şoldurilor dis­plazice de cele doar aparent displazice. Copilul este plasat în decubit dorsal, cu coapsele şi genunchii flectaţi la 90°. Genunchii se prind în comi­sura palmară, cu pol­i­cele plasat pe faţa internă a coapsei, indexul şi mediusul pe faţa externă a coapsei, iar inelarul şi auricularul pe faţa posterioară a gambei. În timpul adducţiei, se exercită presiu­ne pe genunchi şi se împinge cu policele spre exterior. Capul femural pă­răseşte acetabulul, moment în care se simte un „clic“ în articulaţie, care reprezintă semnul Ortolani pozitiv. La reducerea capului femural prin manevra de abducţie, acesta traversează pragul dat de labrum şi se poate simţi „clicul“ articular, mai ales când labrumul este inversat.
   Semnul Barlow semnalează mai veridic prezenţa unei displazii acetabulare la nou-născut. El poate fi pozitiv până la vârsta de şase luni. La această manevră, copilul este aşezat în decubit dorsal, iar examinatorul prinde gamba şi coapsa în palmă, astfel încât policele să fie aşezat pe linia inghinală, iar mediusul şi inelarul pe marele trohanter. Genunchiul se flectează la 130°, iar coapsa la 45–60° pe bazin. În primul timp se face abducţia coapsei la 45°, când se presează pe marele trohanter, făcând o uşoară mişcare de rotaţie. Dacă în acest moment capul femural alunecă înainte, înseamnă că avem de-a face cu o displazie de şold. În timpul doi se efectuează adducţia şi presiunea cu policele plasat în plica inghinală, din poziţia în care s-a aflat anterior (poziţie în care şoldul este mai instabil). Aceste manevre determină trecerea capului femural peste marginea posterioară a acetabulului, atunci când se renunţă la presiunea pe marele trohanter.

 

PARACLINIC

 

   Ecografia (ultrasonografia) evidenţiază componenta cartilaginoasă a capului femural şi acetabulului. La nou-născut, sugar şi copilul mic, ţesutul cartilaginos nu poate fi vizualizat prin radiografia simplă. Ecografia tinde să înlocuiască radiografia simplă la nou-născut şi sugar, a cărei folosire ca metodă de screening pentru displazia de dezvoltare a şoldului este controversată ca urmare a costurilor mari şi a numărului mare de rezultate fals pozitive.
   În 1981, Reinhard Graf a fost primul care a raportat folosirea ultrasonografiei pentru studierea şoldului la nou-născut şi sugar. De atunci, numeroase studii despre utilizarea ecografiei în evaluarea şoldului displazic au fost publicate. În prezent, două metode de evaluare cu ultrasunete sunt mai uzitate: tehnica statică, fără presiune (propusă de Graf); metoda dinamică, cu presiune.

 

   Tehnica statică a lui Graf. Evaluarea lui Graf se bazează pe imaginea coronală directă a fiecărui şold, obţinută cu un dispozitiv convertor liniar. Nou-născutul este aşezat în suportul special în poziţie de decubit lateral, cu şoldurile în flexie de 30–40° şi rotate medial 10–15°. Se palpează marele trohan­ter şi este fixat între police şi index. Sistemul convertor este plasat în plan coronal. Sonda se poziţio­nează perpendicular între police şi index. Este important să se obţină imagini reproductibile.
   Sunt identificate următoarele structuri anatomice:
   – osul iliac;
   – punctul periferic osos al osului iliac, care acoperă capul femural;
   – peretele medial al acetabulului;
   – extremitatea inferioară a osului iliac, limitrofă cartilajului „în Y“;
   – cartilajul „în Y“;
   – ischionul osificat;
   – capul femural cartilaginos;
   – nucleul osificat al capului femural;
   – partea cartilaginoasă a acetabulului;
   – labrumul acetabular;
   – fosa intertrohanteriană;
   – cartilajul de creştere al capului femural;
   – zona metafizară osificată a capului femural.
   Un prim reper pe ecografie este osul iliac osificat, care se prezintă ca o umbră albă liniară, dreaptă, extinsă superior de articulaţia coxo-femurală. Când sistemul convertor nu este în planul corespunzător, linia iliacă nu va fi clar vizibilă lateral sau medial.
   Până la punctul cel mai periferic al ilionului se întinde zona de acoperire osoasă a capului femural. În imagine, acest punct apare foarte luminos; interpunerea ţesutului fibros sau a ligamen­tului rotund poate împiedica vizualizarea lui, situaţie în care se împinge sistemul convertor anterior sau posterior, pentru identificarea adecvată a centrului acetabular. Se conturează astfel al doilea reper ecografic reprezentat de porţiunea mijlocie a acope­rişuluiacetabular. Cel de-al treilea reper necesar pentru evaluarea ecografică a şoldului este labrumul acetabular. Pe imaginea ecografică se conturează circumferenţial capul femural în acetabul.
   Se obţine o diagramă pe care se trasează trei linii. Prima este o linie verticală, trasată paralel cu peretele lateral osificat al osului iliac. A doua este trasată de la marginea osoasă laterală a acetabulului, prin labrum. Marginea osoasă laterală a acetabulului este reprezen­tată de punctul de schimbare a concavităţii acetabulare în convexitatea iliacă. A treia este linia acoperişului osos, care este trasată din marginea osoasă inferioară a acetabulului până la cartilajul „în Y“ (fig. 3). Trebuie urmărit ca această linie să fie trasată tangenţial cu acoperişul osos şi nu tangenţial cu marginea osoasă inferioară a acetabulului, putând apărea zone de artefactare ce prelungesc marginea osoasă.
   Unghiul α (alfa) este unghiul format de liniile 1 şi 3 şi reprezintă acoperirea osoasă. După Graf, 60° este limita inferioară a normalului, iar după Exner, aceasta ar trebui să fie 55°.
   Unghiul β (beta) este unghiul format de liniile 1 şi 2 şi reprezintă acoperirea cartila­ginoasă. Un unghi b mai mare de 77° indică eversiunea labrumului şi subluxaţia de şold.

   Metoda dinamică. Acest tip de ecografie implică vizualizarea atât în plan axial, cât şi în plan coronal, aplicând o presiune moderată asupra genunchiului, pentru a tensiona articulaţia coxo-femurală. Capul femural este vizualizat în timpul mişcărilor şi se pot pune în evidenţă subluxaţia sau luxaţia. Ecografia cu presiune dinamică se face în decubit dorsal.

   În urma experienţei acumulate după o perioadă îndelungată, cea mai recentă clasificare realizată de Graf, în care are o viziune completă şi complexă asupra displaziei de dezvoltare, este consemnată într-un manuscris datat 28 aprilie 2014, care urmează să apară şi într-un tratat de ortopedie pediatrică în limba română. Această clasificare consem­nează următoarele tipuri de displazie de dezvoltare a şoldului:

 

Tipul I. Şold matur – orice săptămână

 

   – Acoperiş osos bun, unghi α ≥ 60°, sprânceană osoasă ascuţită sau uşor rotunjită;
   – Acoperiş cartilaginos ce acoperă capul femural;
   – I a – unghi β < 55°;
   – I b – unghi β > 55°.
   Tratament – nu necesită tratament.

 

Tipul II a (+). Imaturitate fiziologică (conform vârstei – 0–12 săptămâni)

 

   – Acoperiş adecvat, unghi α de 50–59°, sprânceană osoasă rotunjită;
   – Acoperiş cartilaginos ce acoperă capul femural;
   Tratament – nu necesită tratament, ci supraveghere medicală prin reevaluare ecografică periodică la interval de patru săptămâni.

 

Tipul II a (–). Imaturitate fiziologică (deficit de maturare – după vârsta de 6–12 săptămâni)

 

   – Acoperiş deficitar, unghi α de 50–59°, sprânceană osoasă rotunjită;
   – Acoperiş cartilaginos ce acoperă capul femural;
   Tratament – nu necesită tratament, ci supraveghere medicală prin reevaluare ecografică periodică la interval de patru săptămâni.

 

Tipul II b. Întârziere în osificare – după vârsta de 12 săptămâni

 

   – Acoperiş deficitar, unghi α de 50–59°, sprânceană osoasă rotunjită;
   – Acoperiş cartilaginos ce acoperă capul femural;
   Tratament – menţinerea contenţiei cu ajutorul hamului Pavlik.

 

Tipul II c. II c stabil / II c instabil – orice vârstă

 

   – Acoperiş sever deficitar, unghi α de 43–49°, sprânceană osoasă rotunjită spre aplatizată;
   – Acoperiş cartilaginos ce încă acoperă capul femural, unghi β < 77°;
   Tratament – menţinerea contenţiei cu ajutorul hamului Pavlik.

 

Tipul D. Prima fază a şoldului descentrat – orice vârstă

 

   – Acoperiş sever deficitar, unghi α de 43–49°, sprânceană osoasă rotunjită spre aplatizată;
   – Acoperiş cartilaginos dislocat, unghi β < 77°.
   Tratamentreducere şi imobilizare în flexie a şoldului la 90–100° şi abducţie de 45° pentru aproximativ patru săptămâni.

 

Tipul III a. Şold excentric – orice vârstă

 

   – Acoperiş sărac, unghi α < 43°, sprânceană osoasă aplatizată;
   – Acoperiş cartilaginos împins cranial – fără alterare structurală (transsonic);
   Tratamentreducere şi imobilizare în flexie a şoldului la 90–100° şi abducţie de 45° pentru aproximativ patru săptămâni.

    

Tipul III b. Şold excentric – orice vârstă

 

   – Acoperiş sărac, unghi α < 43°, sprânceană osoasă aplatizată;
   – Acoperiş cartilaginos împins cranial – cu alterare structurală (ecogen);
   Tratamentreducere şi imobilizare în flexie a şoldului la 90–100° şi abducţie de 45° pentru aproximativ patru săptămâni.

 

Tipul IV. Şold excentric – orice vârstă

 

   – Acoperiş sărac, unghi α < 43°, sprânceană osoasă aplatizată;
   – Acoperiş cartilaginos împins caudal (pericondrul este orizontalizat sau descendent);
   Tratamentreducere şi imobilizare în flexie a şoldului la 90–100° şi abducţie de 45° pentru aproximativ patru săptămâni.

  

   Tratamentul ortopedic al displaziei de dezvoltare a şoldului constă în aplicarea unor aparate de abducţie (pernă Frejka, ham Pavlik, aparate gipsate, aparat de abducţie Graf-Mittelmeier etc.) (fig. 4).
   Displazia de dezvoltare a şoldului trebuie diag­nosticată cât mai precoce, imediat după naş­­tere, pentru a putea fi tratată şi vindecată prin metode relativ simple, ortopedice, astfel încât copilul să fie vindecat la vârsta de trei luni şi apt pentru statică şi locomoţie la vârsta de un an.

 

PROGRAMUL NAŢIONAL DE ERADICARE A LUXAŢIEI DE DEZVOLTARE A ŞOLDULUI PRIN ECOGRAFIE DE ŞOLD LA NOU-NĂSCUT (TEST DE SCREENING)

   Displazia de dezvoltare a şoldului este o enti­tate care nedepistată la timp supune siste­mul sanitar la costuri incalculabile prin apariţia luxaţiei de dezvoltare a şoldului, care necesită operaţii extinse cu durată de spitalizare prelungită, dar şi prin apariţia precoce a osteoartritei degenerative, care impune implantarea de proteze articulare ale căror costuri sunt foarte ridicate.
   Aceste costuri pot fi evitate prin dezvoltarea la nivel naţional şi pe termen lung a unui pro­gram care să aibă ca obiect depistarea şi trata­rea încă din primele zile de viaţă a displa­ziei congenitale a şoldului. Pentru realizarea acestui program, propunem ca ecografia de şold după metoda Graf să devină metodă de screening pentru prevenirea luxaţiei de dezvoltare a şoldului în România.

 

Personalul necesar

 

   În fiecare judeţ, trebuie să existe o reţea organizată de direcţia judeţeană de sănătate publică, formată din medici neonatologi, radiologi şi specialişti în chirurgia ortopedică (ortopezi pediatri, medici de chirurgie şi ortopedie pediatrică sau ortopezi de adulţi cu preocupări în domeniu, în funcţie de organizarea locală).
   În fiecare maternitate şi în cel puţin o secţie de radiologie şi una de chirurgie ortopedică din centrul reşedinţă de judeţ trebuie să existe un medic cu pregătirea necesară (certificat de participare şi absolvire a unui curs de ecografia şoldului).

 

Dotări

 

   Directorii de spitale şi directorii DSP, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, se vor preocupa de dotarea cu ecografele necesare (ecograf cu sondă liniară, suport pentru sondă şi suport pentru copil) pentru fiecare maternitate şi pentru secţiile de radiologie şi de chirurgie ortopedică respective din reşedinţa de judeţ.

 

Informare

 

   Medicii neonatologi, radiologi şi chirurgi ortopezi vor fi pregătiţi la cursuri speciale, efectuate de cei mai buni specialişti din străinătate şi din ţară şi vor primi certificate de participare şi de absolvire.

 

Centrul de referinţă

 

   Centru de referinţă va fi secţia de ortopedie pediatrică a Clinicii de chirurgie şi ortopedie pediatrică de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „M. S. Curie“ Bucureşti, unde există specialişti ce pot rezolva cazurile discutabile şi dificile atât din punctul de vedere al diagnosticului ecografic, cât şi din punct de vedere chirurgical.

 

Procedura de evaluare

 

   Toţi nou-născuţii vor fi evaluaţi ecografic în maternităţi. Pacienţii cu displazie vor fi îndrumaţi către medicul de chirurgie ortopedică pregătit în ecografia şoldului, care va evalua cazul împreună cu medicul radiolog. Cazurile discutabile şi dificile vor fi îndrumate pentru elucidare ca diagnostic şi tratament către secţia de ortopedie pediatrică a Spitalului „M. S. Curie“ Bucureşti.
   În fiecare maternitate, secţie de radiologie şi secţie de chirurgie ortopedică va exista un registru al ecografiilor de şold efectuate, care va fi centralizat la Clinica de chirurgie şi ortopedie pediatrică, datele fiind raportate anual departamentului coordonator din cadrul Ministerului Sănătăţii.

 

Raportul beneficiu/cost

 

   În prezent, în România se nasc aproximativ 200.000 de copii anual. Evaluarea relativă a cazuisticii prezentate de diverse clinici din ţară, la congrese şi conferinţe, ne-a permis să estimăm incidenţa actuală a displaziei de dezvoltare a şoldului la aproximativ 2‰ din nou-născuţi. Aşadar, numărul cazurilor de luxaţii la grupul de vârstă 0–18 ani este de 7.200 – pacienţi care necesită îngrijiri medicale.
   Programul naţional propus a vizat, din punct de vedere conceptual, adaptarea procedurilor de diagnostic şi tratament la sistemul naţional de asistenţă medicală organizat de Ministerul Sănătăţii. Nou-născuţii sunt spitalizaţi, după naştere, în maternităţi timp de trei zile. În această perioadă, tuturor nou-născuţilor li se va efectua o ecografie de şold, ca test screening, de către neonatologii competenţi, pregătiţi şi instruiţi la cursuri şi workshopuri de experţi în domeniul ecografiei de şold. Acest test screening va diagnostica nou-născuţii cu displazie de dezvoltare a şoldului, care vor fi îndrumaţi către policlinicile teritoriale, de stat sau private din fiecare judeţ. În aceste unităţi, nou-născuţii vor fi trataţi de medici cu competenţă în această patologie: ortopezi pediatri, chirurgi şi ortopezi pediatri şi ortopezi şi traumatologi cu preocupări în ortopedia pediatrică.
   Medicii radiologi şi imagişti vor colabora cu ceilalţi în evaluarea ecografică, interpretarea datelor şi tratamentul până la vindecare. Tratamentul este simplu şi eficient, fiind efectuat cu dispozitive de abducţie de tip pernă Frejka, ham Pavlik, ham Graf-Mittelmeier etc.
   Vindecarea displaziei de dezvoltare a şoldului la vârsta de trei luni va duce la eradicarea luxaţiei de dezvoltare a şoldului în România, la fel ca în Germania, Austria, Elveţia, Cehia etc. Se vor economisi astfel cheltuielile efectuate pentru tratamentul chirurgical al luxaţiilor de dezvoltare a şoldului şi pentru endoprotezare, care ajung estimativ la zeci de milioane de euro.
   Procedând astfel, va fi evitată instituirea unui tratament inutil, costisitor şi agresiv.
   În ţările Uniunii Europene, costul unei operaţii pentru tratamentul unui caz cu luxaţie de dezvoltare de şold ajunge la 40.000–80.000 de euro, rezultând o cheltuială (raportată la incidenţa estimată în România) de aproximativ 16 milioane de euro anual. Costul endo­protezării este de aproximativ 20.000 de euro pe pacient, însumând circa opt milioane de euro pe an. Costurile totale anuale pentru trata­mentul luxaţiei de dezvoltare a şoldului se estimează în România la un total de 24 de milioane de euro.
   În România, costurile reale sunt subevaluate şi necunoscute în prezent. Un calcul sumar al cheltuielilor efectuate în tratamentul luxaţiei de dezvoltare a şoldului, la acest moment, arată beneficiile reale şi incontestabile ale implementării unui astfel de program naţional.
   Dotarea corespunzătoare cu ecografe şi accesorii adecvate ar necesita o investiţie de patru milioane de euro, aparatele având o durată de utilizare de zece ani. Examinarea ecografică, apreciată la 30 de euro/copil, va însuma şase milioane de euro anual. Încă din primul an de implementare a acestui program, cheltuielile anuale vor fi reduse de la 24 la zece milioane de euro, iar din al doilea an vor scădea la şase milioane de euro, urmând ca la zece ani să se reînnoiască aparatura necesară.
   Graţie eforturilor nesistematizate efectuate de medici şi diverse asociaţii profesionale, în România există centre care au aceste ecografe şi medici competenţi în domeniu care efectuează evaluările ecografice necesare, dar care nu cuprind sist

Notă autor:

Bibliografie

1. Graf R. Hip Sonography. Diagnosis and Management of Infant Hip Dysplasia. 2nd edition. Springer-Verlag, Berlin Heidelberg, 2006

2. Graf R, Mohajer M, Plattner F. Hip sonography update. Quality-management, catastrophes - tips and tricks. Med Ultrason. 2013 Dec;15(4):299-303

3. Riccabona M, Schweintzger G, Grill F, Graf R. Screening for developmental hip dysplasia (DDH)-clinically or sonographically? Comments to the current discussion and proposals. Pediatr Radiol. 2013 Mar;43(5):637-40

4. Graf R. The use of ultrasonography in developmental dysplasia of the hip. Acta Orthop Traumatol Turc. 2007;41 Suppl 1:6-13

5. Roposch A, Graf R, Wright JG. Determining the reliability of the Graf classification for hip dysplasia. Clin Orthop Relat Res. 2006 Jun;447:119-24

6. Stiegler H, Hafner E, Schuchter K, Engel A, Graf R. A sonographic study of perinatal hip development: from 34 weeks of gestation to 6 weeks of age.
J Pediatr Orthop B. 2003 Nov;12(6):365-8

7. Graf R, Tschauner C, Klapsch W. Progress in prevention of late developmental dislocation of the hip by sonographic newborn hip screening: results of a comparative follow-up study. J Pediatr Orthop B. 1993;2(2)

8. Graf R. Advantages and disadvantages of various access routes in sonographic diagnosis of dysplasia and luxation in the infant hip. J Pediatr Orthop B. 1997 Oct;6(4):248-52

9. Tamas MM, Fodor D, Rednic N, Rednic S. Musculoskeletal ultrasonography in Romania - results from a specific questionnaire. Med Ultrason. 2011 Mar;13(1):10-4

10. Dudea SM. Ultrasonography of the infant hip. Med Ultrason. 2013 Dec;15(4):259-60

11. Dudea SM. Ultrasonography for infant hip developmental dysplasia – development and current status in Romania. 10th ISMUS Congress, Cluj-Napoca, 2010

12. Marin AF. Ecografia de şold – o idee, o şansă, o datorie. Viaţa medicală. 2011 Mai;23(21)

13. Marin AF. Eradicarea luxaţiei congenitale de şold: un exerciţiu de voinţă? Viaţa medicală. 2011 Iun;23(25)

14. Burnei G, Neagoe P, Bucur OP, Burnei C. Remodelarea acetabulului în luxaţia congenitală de şold, după reducerea ortopedică. Revista de ortopedie şi traumatologie (Bucureşti). 2002;12(1):25-31

15. Burnei G, Georgescu I, Gavriliu Ş. Displazia şi luxaţia congenitală de şold. Noi concepte. Reconsiderări terapeutice. Viaţa medicală. 2006;18(8-11)

16. Pesamosca A, Burnei G, Puiu Ş, Ciobanu C, Neagoe P, Stănescu M, Secheli I. The value of acetabuloplasty in congenital hip displacement, treatment at child. Primul congres balcanic de ortopedie şi traumatologie, Salonic, 1997

17. Pesamosca A, Burnei G, Puiu Ş, Ciobanu C, Ţîrlea S, Secheli I, Neagoe P, Stănescu M, Nicoară A. Artroplastic reconstruction of congenital hip displacement, in child. Primul congres balcanic de ortopedie şi traumatologie, Salonic, 1997

18. Burnei G, Faur A, Sadean S, Dumitrescu C. Tehnici chirurgicale pentru formele înalte de luxaţie congenitală de şold – studiul a zece cazuri. Al treilea congres naţional de ortopedie, Bucureşti, 1986

19. Burnei G, Puiu Ş, Ciobanu C, Neagoe P, Petrişor R. Reconstrucţia artroplastică a şoldului în luxaţia congenitală de şold (procedeu personal). Conferinţa bianuală de consens în chirurgie şi ortopedie pediatrică, Iaşi, 2001

20. Burnei G, Puiu Ş, Ciobanu C, Neagoe P, Petrişor R. Un sistem de evaluare în luxaţia congenitală de şold. Conferinţa bianuală de consens în chirurgie şi ortopedie pediatrică, Iaşi, 2001

21. Burnei G, Popescu-Negreanu T, Georgescu I, Gavriliu TŞ, Vlad C, Logeanu M. Acetabuloplasty of congenital dislocation of the hip by bioglass ceramic implants. Biomaterials and Medical Devices Conference, Bucureşti, 2004

22. Burnei G. Tratamentul chirurgical al displaziei de şold. Simpozionul „Actualităţi în diagnosticul şi tratamentul displaziei de şold la sugar şi copilul mic“, Cluj-Napoca, 2004

23. Burnei G, Neagoe P, Gavriliu Ş, Georgescu I, Dan D, Vlad C, Marchitan R. Criterii de evaluare clinică şi imagistică a eficacităţii tratamentului ortopedic în luxaţia congenitală de şold. 11th SOROT Congress, Bucureşti, 2005

24. Burnei G, Ciobanu C, Neagoe P, Dan D, Georgescu I, Gavriliu Ş, Brutaru C. Reducerea deschisă a luxaţiei congenitale de şold şi acetabuloplastia, cu sau fără scurtarea femurului. 11th SOROT Congress, Bucureşti, 2005

25. Burnei G, Vlad C, Dan D, Gavriliu Ş, Georgescu I, Zăvoianu S, Pesamosca A. Rolul tratamentului ortopedic în displazia şi luxaţia de dezvoltare a şoldului. Congresul VI al ortopezilor şi traumatologilor din Republica Moldova, Chişinău, 2006

26. Georgescu I, Vlad C, Gavriliu Ş, Dan D, Hodorogea D, Hurmuz L, Burnei G. Ecografia ca metodă de diagnostic în displazia de dezvoltare a şoldului.
Prima conferinţă naţională ARTOP, Bucureşti, 2008

27. Burnei G. Programul naţional de prevenire a luxaţiei de şold la copil, ecografia de şold – test screening. Prima conferinţă naţională ARTOP, Bucureşti, 2008

28. Burnei G, Georgescu I, Gavriliu Ş. Displazia de şold la copil, diagnostic ultrasonografic prin metoda Graf şi programul naţional de screening.
Conferinţa regională a medicilor de familie, Neptun, 2010

29. Burnei G, Gavriliu Ş, Georgescu I, Vlad C, Dan D, Hodorogea D, El Nayef T, Hurmuz L. Hip ultrasound in the new-born by Graf’s method – screening test: a national program in the diagnosis and treatment of hip dysplasia. 10th ISMUS Congress, Cluj-Napoca, 2010

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe