Newsflash
Ars Medici

Log-ul SDK şi folderul arhivat

de Dr. Raluca Dana ZOIŢANU - iun. 26 2015
Log-ul SDK şi folderul arhivat
    Despre cardul de asigurat s-a mai scris la această rubrică. Subiectul este însă inepuizabil şi din ce în ce mai mult tragicomic. Dinspre CNAS am auzit deja, înainte de lansare, că vor exista încercări de sabotare a introducerii cardului şi care vor fi activităţile suspecte observate – de exemplu, o durată a consultaţiei de numai trei minute. Nu voi intra în detalii despre absurditatea acestui exemplu, fiind sigură că orice practician, din orice specialitate clinică ştie că în ambulatoriu poţi petrece cu pacientul şi trei minute, dar şi 60, ambele fiind consultaţii în aceeaşi măsură. În birourile CNAS, probabil, se crede că toate consultaţiile au fix 15 minute şi se finalizează obligatoriu cu reţetă şi/sau trimitere.
    Există şi o altă credinţă a celor care ocupă (temporar) birourile CNAS şi care (teoretic) supervizează şi coordonează echipele de informaticieni responsabile pentru măreţele sisteme informatice ale Casei. Trec peste decizia CNAS ca medicul să fie cel care sună la helpdesk (serviciul de asistenţă tehnică al CNAS) în cazul blocării cardului pacientului. Este logic, nu-i aşa? Atunci când ne blocăm cardul la supermarket, casierul închide casa şi sună la bancă să ni-l deblocheze? Cu adevărat stupefiant însă este mesajul primit de medic prin e-mail de la helpdesk:


Conform discutiei telefonice v-a fost alocat numarul de ticket XXXXXXX. Pentru o analiza completa avem rugamintea sa ne transmiteti urmatoarele informatii:
– Numarul cardului pentru care primiti mesajul de eroare (numar document);
Log-ul SDK -Start -%programdata%\Novensys.eCard.SDK
– Arhivati folderul Cnas.Siui.PrimaryCard.Starter
Acestea trebuiesc atasate mail-ului pe care ni-l transmiteti.

 

    Recunosc, eu nu sunt doar medic. Am absolvit în 2003 cursurile Colegiului Naţional de Informatică „Tudor Vianu“ din Bucureşti şi încă mai ştiu să programez. Ştiu şi ce este un log şi cum să arhivez un folder, cum poate or mai şti şi alţi medici. Mă întreb însă cum îşi imaginează cei care ocupă birourile CNAS că majoritatea medicilor înţeleg ce li se cere în acea linie din mesajul primit pe e-mail. Comenzile depăşesc chiar şi cunoştinţele dobândite prin faimoasele cursuri ECDL sau de dobândire de abilităţi IT&C finanţate prin fonduri europene pentru personalul medical. Sigur, nu este ceva atât de complicat. În zilele noastre poţi învăţa orice din tutoriale video pe Youtube făcute de puşti de 12 ani. De ce trebuie însă ca medicii din România să înveţe aceste lucruri? Ce beneficiu medical aduce această abilitate pacientului? De ce trebuie mintea acestor profesionişti cu pregătire înaltă şi scumpă să fie ocupată cu astfel de detalii tehnice? Vorbesc încă despre mesajul primit de la helpdesk, nu despre Normele de aplicare ale Contractului-cadru şi regulile de prescriere din listele A, B, C1, C2, C3 şi, în curând, D, ale medicamentelor compensate!
    Franţa are carduri de asigurări de sănătate. Fără cod PIN (cel care duce la blocarea cardului şi necesitatea apelării helpdesk-ului), însă cu poza titularului, pentru identificare. Nici francezii n-au nimerit-o din prima, cardul cu poză fiind abia versiunea a doua a Carte Vitale. CNAS a decis cum va fi cardul românesc după ce francezii s-au lămurit cum este cu poza. Şi medicii de familie români au propus CNAS să nu aleagă varianta cu codul PIN, care va duce la blocarea cardurilor, la timpi pierduţi cu schimbarea codurilor uitate de pacienţii vârstnici, anxioşi, bolnavi. Sau chiar tineri şi sănătoşi, dar care folosesc foarte rar cardul de sănătate. Nimic n-a schimbat însă opinia oamenilor din birourile CNAS. Cardul românesc de asigurări de sănătate are cip, are cod PIN, se poate bloca şi trebuie deblocat obligatoriu de medic. Care trebuie să facă puţină reconversie profesională, să înveţe să caute log‑uri, să le arhiveze şi să le trimită ataşate pe mail profesioniştilor IT de la helpdesk.
    Închei articolul aici. Trebuie să văd ce eroare am mai primit de la serverul CEAS. Adică al cardului electronic de asigurări de sănătate, la ce vă gândiţi? Eroare Server: apel SOAP;151; HTTP protocol error. 401 UNAUTHORIZED. Ce bine că n-am avut ca specializare în liceu doar matematică-informatică, ci şi engleză intensiv!

 

 

PS: Până la data publicării articolului, CNAS a schimbat procedura de deblocare. După circa trei săptămâni de la implementarea proiectului, a devenit necesară pentru deblocare doar transmiterea prin e-mail sau telefonic, de către medic, a datelor tipărite pe card. Cu toată această nouă procedură, timpii de răspuns şi erorile întâmpinate în procesul de deblocare ar putea sta la baza unui alt articol.

Medicii de familie, dar şi cei de alte specialităţi, interesaţi să publice la această rubrică sunt invitaţi să ne scrie la adresa inprimalinie@viata-medicala.ro
 


Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe