Să-ţi intersectezi drumurile, de-a lungul vieţii, cu laureaţii premiilor Nobel este, profesional vorbind şi nu numai, o şansă deosebită şi foarte, foarte rară… Ne vorbeşte despre întâlnirea cu premiaţii Nobel Günter Blobel şi Kurt Wüthrich, dl prof. dr. Valeriu Rusu în cadrul rubricii Lexis.

 "> Întâlniri cu laureaţi ai Premiului Nobel - Viața Medicală
Ars Medici

Întâlniri cu laureaţi ai Premiului Nobel

de Prof. dr. Valeriu RUSU - ian. 11 2012
Întâlniri cu laureaţi ai Premiului Nobel

Să-ţi intersectezi drumurile, de-a lungul vieţii, cu laureaţii premiilor Nobel este, profesional vorbind şi nu numai, o şansă deosebită şi foarte, foarte rară… Ne vorbeşte despre întâlnirea cu premiaţii Nobel Günter Blobel şi Kurt Wüthrich, dl prof. dr. Valeriu Rusu în cadrul rubricii Lexis.

 

   M-am oprit la acest titlu deoarece în paginile săptămânalului „Viaţa medicală“, adesea în articole scrise de tineri, am observat de mai multe ori că erau relatate întâlniri cu laureaţi Nobel – îmi amintesc îndeosebi evocarea întâlnirii cu Elisabeth Blackburn*, laureată pentru Medicină în anul 2009, personalitate cu totul deosebită, asupra căreia voi reveni.
   O întâlnire directă cu diferiţi laureaţi Nobel reprezintă un eveniment pentru orice tânăr, dar şi pentru medicii consacraţi. Să recunoaştem însă că nu este la îndemâna oricui. Dacă legile autohtone ar permite, sunt aproape sigur că laureaţi Nobel în vârstă de peste 65 de ani ar accepta să lucreze periodic în România, conducând, de pildă, un departament. Am afirmat că sunt aproape sigur şi pentru că am cunoscut îndeaproape doi laureaţi Nobel, având şansa de a rămâne cu aceştia câteva zile.
   Fără să ajung la detalii, mă voi referi la cei doi laureaţi: Günter Blobel (n. 1936, Nobel Medicină – 1999) şi Kurt Wüthrich (n. 1938, Nobel Chimie – 2002). I-am cunoscut pe amândoi cu câţiva ani înainte de primirea Premiului Nobel, ceea ce poate fi interesant. Mai întâi pe Günter Blobel, care lucrează la Universitatea Rockefeller, cu PhD obţinut sub conducerea profesorului George Emil Palade. Am fost în preajma sa trei zile, impresionat de cultul pe care îl exprima pentru profesorul său, arătându-mi locul în care stătea profesorul Palade la reuniunile din laborator, precum şi modul în care intervenea în discuţii, unul uman, chiar când apăreau controverse. Aflând de atracţia mea pentru cărţi, cu amabilitate mi-a propus să mergem împreună prin multele librării din Manhattan. Când a auzit că am utilizat metroul inclusiv la ore târzii, mi-a spus că este riscant, iar timpul pe care mi l-a acordat s-a prelungit considerabil. Domniei sale îi datorez formarea unei imagini complexe asupra acestui oraş unic, NY, în plan social, cultural şi istoric. Am vizitat împreună locuri şi muzee de neuitat. Ştiam că în 1993 obţinuse Premiul Albert Lasker pentru cercetare medicală fundamentală şi cunoşteam câte ceva din lucrările sale, care mi se păreau extrem de originale şi curajoase. Şi iată că în 1999 a obţinut Premiul Nobel pentru Medicină ca laureat unic, ceea ce în ultimele decenii este excepţional, pentru descoperirea semnalelor intrinseci ale proteinelor care guvernează transportul şi localizarea lor în celulă, adică într-o exprimare engleză concisă: „address tag“. Ulterior, l-am revăzut la un congres, iar între timp aflasem că a donat întregul premiu pentru refacerea oraşului Dresda distrus în catastroficul atac aerian între 13 şi 15 februarie 1945.
   Câteva cuvinte despre Kurt Wütrich, pe care l-am cunoscut în 1987 la un congres la Bucureşti şi cu care am avut o comunicare spontană, începută prin căutarea unor articole de artizanat. Îi cunoşteam lucrările şi ideea sa de a descrie viaţa de la nivel atomic-subatomic până la organismul uman. M-a surprins pe străzile Bucureştiului, când discutam inclusiv despre situaţia politică, iar acum, după atâţia ani, constat că intuiţiile sale s-au dovedit extrem de exacte. Probabil pentru că ajunsesem la un nivel de încredere reciprocă, mi-a propus să vizităm împreună Bucovina, nu ştiu de ce, probabil şi pentru renumele regiunii, dar şi pentru că este austriac. Un cercetător de prim rang, care îmi povestea că are trei secretare personale – una la Zürich şi două în Statele Unite, pierzând mult timp în avioane. Am petrecut două zile foarte interesante în Bucovina, încât mi-am adăugat o nouă percepţie asupra locurilor, de care sunt atât de ataşat, inclusiv prin origine pe linie maternă. La despărţire mi-a promis că îmi va trimite câteva colecţii de reviste pe care el le primeşte atât în Austria, cât şi în Statele Unite. În foarte scurt timp, am primit o colecţie imensă şi preţioasă, urmată de altele, care acum zac cine ştie unde şi din cauza cui – e păcat, pentru că nu se găseşte chiar totul pe web. În 2002, profesorul biofizician Kurt Wüthrich primeşte Premiul Nobel pentru Chimie ca urmare a dezvoltării spectroscopiei de rezonanţă magnetică nucleară pentru determinarea structurii tridimensionale a macromoleculelor biologice în soluţie. De fapt, un premiu pentru chimie în relaţie directă cu medicina. Nu l-am mai revăzut pe profesor, dar mi-a scris şi ştiu că până la distincţia supremă a întâmpinat rezistenţa unor colegi sau pur şi simplu invidia unor cercetători cu care se afla în competiţie. Dar mai ştiu că în prezent se află printre cei mai dinamici susţinători ai întâlnirilor cu tinerii cercetători.
   Să ne oprim puţin asupra recentului Premiu Nobel pentru Medicină 2009, având ca laureaţi pe Elisabeth H. Blackburn (n. 1948), Carol W. Greider (n. 1961) şi Jack W. Szostak (n. 1952), acordat pentru descoperirea modului în care cromozomii sunt protejaţi de telomeri şi a enzimei telomerază. Voi fi nevoit să restrâng comentariile, oprindu-mă mai întâi asupra personalităţii deosebite a laureatei Elisabeth Blackburn. Născută în orăşelul Hobart din insula Tasmania (459.659 de locuitori, dependentă de Australia din 1901), ea a părăsit locurile natale deoarece considera că tasmanienii sunt oprimaţi. Şi-a păstrat totuşi şi cetăţenia australiană. Calea sa către Nobel este extrem de instructivă, încât aproape că mă face să mă gândesc că există şi o reţetă „sigură“. Astfel, după ce a părăsit Australia, s-a oprit mai întâi în Marea Britanie, patru ani în laboratorul lui Frederick Sanger, dublu laureat al premiului Nobel pentru Chimie, în 1958 pentru elaborarea unei metode de secvenţare a aminoacizilor, iar în 1980 împreună W. Gilbert şi P. Berg pentru metode de secvenţare a acizilor nucleici. În acest mod, în 1975, când ajunge în SUA, la Universitatea Yale, era perfect pregătită în domeniul tehnicilor experimentale de vârf, pe care le-a valorificat dovedind o mare capacitate de a lucra în echipă. Curând, reuşeşte împreună cu Szostak să obţină, în competiţie acerbă cu alte echipe, rezultate asupra biologiei moleculare a telomerilor pentru ca apoi, în 1984, împreună cu studenta sa Carol Greider să descopere telomeraza. În 2006, viitorii laureaţi ai anului 2009 primiseră premiul Albert Lasker pentru cercetare medicală fundamentală.
   Cuvântul telomer este unul din puţinii termeni de biologie celulară care a pătruns în cultura populară deoarece degradarea telomerilor ar însemna îmbătrânire iar surplusul de telomerază este adesea asociat cu cancerul. Urmează o întrebare care complică aceste relaţii: creşterea telomerazei în celulă nu creşte durata de viaţă a telomerilor? Către anul 2000, o serie de cercetători specializaţi în celulele suşă au observat că producţia de telomerază este mai crescută în aceste celule. Critica adusă preşedintelui George W. Bush pentru suspendarea finanţării guvernamentale pentru cercetări asupra celulelor suşă i-a adus laureatei, în 2004, eliminarea din Consiliul de Bioetică, un organism de avizare creat de Casa Albă. Ea s-a opus cu vehemenţă intervenţiei politicienilor în dirijarea fondurilor pentru cercetare ştiinţifică, precum şi amestecului politicului în universităţi.
   Închei acest prim articol cu ceea ce aş putea numi riscul asimilării şi interpretării unor descoperiri ştiinţifice în cultura populară sau, cine mai ştie, în incultura unor jurnalişti. Într-un articolaş recent dintr-o revistă de cultură (nu pomenesc nici autorul, nici revista), se pot citi următorii termeni deformaţi:teleomeri, teleomerită. Cu o asemenea maltratare a unor termeni fundamentali, fabulaţiile autorului despre teleomeriile sociale nu mai surprind.
 

Notă autor:

*Cei interesaţi pot consulta articolul „O săptămână printre laureaţii Nobel“, din nr. 37/2011, semnat de dna dr. Crina Sămărghitean (n. red.)

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe