Bolile reumatismale determinate de virusul hepatitei C
afectează subiecţii de ambele sexe, indiferent de vârstă şi rasă. Infecţia cu
virusul hepatitei C poate conduce la insuficienţă hepatică şi/sau neoplasm
hepatic.
Simptomele infecţiei HCV sunt frecvent absente. Pe lângă
hepatită, virusul poate, de asemenea, să determine artrită, dureri articulare şi
musculare asociate cu oboseală, suferinţe vasculare. Artrita şi alte probleme
inflamatorii sunt întrucâtva frecvente la subiecţii cu HCV pozitiv. De fapt,
aceste probleme pot să apară înainte ca persoana să ştie de infecţia cu HCV.
Unele studii privind anticorpii anti-HCV au fost pozitive
la 5,2–7,6% din pacienţii cu poliartrită reumatoidă (PR). Viremia stabilită
prin RT-PCR este un indicator mai sensibil al infecţiei cronice HCV decât
serologia. Riscul de transmitere a infecţiei HCV prin transfuzia de sânge a scăzut
după 1990, în urma screeningului strict.
Infecţia cu virusul hepatitei C reprezintă o
problemă în creştere pe plan mondial. Se notează adesea apariţia artritei la
pacienţi infectaţi cu HCV. Problemele care interesează articulaţiile şi muşchii,
în legătură cu infecţia cu HCV, pot să determine disconfort şi să îngreuneze
activităţile zilnice. În plus, administrarea de interferon pentru tratamentul
hepatitei C poate să agraveze boala reumatismală asociată. Artralgiile şi
durerile musculare asociate cu oboseală sunt de obicei primele şi cele mai
frecvente suferinţe, chiar la acei pacienţi care nu prezintă hepatită. Mai rar,
pacienţii pot să prezinte edem la nivelul articulaţiilor şi inflamaţia vaselor
sanguine (vasculită).
Toţi pacienţii cu infecţie HCV trebuie să
fie examinaţi de specialistul hepatolog sau gastroenterolog. Acesta va stabili
cât de severă este afectarea ficatului şi va indica screeningul pentru cancerul
de ficat, va decide dacă pacientul poate să înceapă tratamentul pentru HCV,
care, din nefericire, poate să înrăutăţească suferinţele articulare şi
musculare. Majoritatea pacienţilor rămân surprinşi când află că prezintă infecţie
HCV.
Abordarea
pacienţilor cu HCV este multidisciplinară. Este întotdeauna cel mai bine ca
pacientul să ajungă la un reumatolog înaintea oricăror decizii privind sănătatea.
Nu există o singură trăsătură clinică a
artritei la pacienţii cu infecţie HCV cronică. Există un tablou clinic bine
definit al artritei asociate cu prezenţa crioglobulinemiei mixte, care constă
din artrită intermitentă, mono- sau oligoarticulară, nedestructivă, care
interesează articulaţiile mari şi medii. La unele cazuri, tabloul clinic pare să
se asemene cu poliartrita reumatoidă.
Mecanismul prin care infecţia virală
determină manifestări articulare nu este complet elucidat. Multe manifestări
reumatologice sunt asociate cu infecţia cronică HCV: artralgii, mialgii, artrită,
vasculită, sindrom sica.
Artralgia este cea mai frecventă manifestare
extrahepatică care poate să indice prezenţa crioglobulinemiei mixte sau o reacţie
adversă la tratamentul cu interferon. Artrita HCV fără legătură cu
crioglobulinemia este de departe mai puţin frecventă şi constituie o entitate
separată.
Tabloul clinic poate să se asemene cu
poliartrita reumatoidă, iar factorul reumatoid este prezent la 50–80% din
cazuri. Testele sunt de obicei negative pentru anticorpii anti-peptid
citrulinat ciclic (anti-CCP), care pot să diferenţieze cele două stări clinice.
Sindromul sica este frecvent la pacienţii cu
infecţie HCV cronică şi prezintă similarităţi cu sindromul Sjögren primar, ceea
ce sugerează că infecţia HCV ar putea fi inclusă printre cauzele sindromului
Sjögren secundar.
Vasculita asociată HCV este de obicei legată
de crioglobulinemie, deşi au fost raportate puţine cazuri asemănătoare cu
poliarterita nodoasă care afectează vasele medii.
Alte manifestări clinice raportate la pacienţii
cu infecţie HCV cronică cuprind fibromialgia, lupusul eritematos sistemic,
sindromul antifosfolipidic, osteoscleroza. Nu există un tablou clinic specific
al artritei HCV, dar au fost descrise mai frecvent două subseturi neerozive:
poliartrita asemănătoare cu PR şi, mai puţin frecvent, mono/oligoartrita care
cuprinde articulaţiile medii şi mari, adeseori intermitent; această formă este
asociată cu prezenţa crioglobulinelor în ser.
Din cauza caracteristicilor variabile,
artrita trebuie să fie luată în calcul la diagnosticul diferenţial al multor
pacienţi care prezintă articulaţii inflamate. O asociere între artrita
psoriazică şi infecţia HCV a fost descrisă sporadic în literatură. Câteva
rapoarte au descris debut de poliartrită după administrarea de alfa-interferon
pentru hepatita C cronică. Mulţi pacienţi cu hepatită C prezintă factor
reumatoid fals pozitiv.
Pacienţii cu hepatită C suferă de artralgii şi
edeme ale articulaţiilor asemănătoare celor din PR. Pacienţii cu hepatită C
prezintă niveluri mai scăzute ale anticorpilor anti-CCP comparativ cu pacienţii
cu PR.
Detectarea anticorpilor anti-HCV în ser este
marker al infecţiei trecute sau active. Există şi studii care nu susţin
participarea infecţiei HCV în patogenia PR. HCV ar putea fi implicat în
determinare cel puţin la unele subgrupe de PR.
Artrita este una
dintre bolile autoimune severe indusă de infecţia HCV. Boala reumatismală în
legătură cu HCV poate apărea înainte ca infecţia HCV să fie depistată.
Cercetarea anticorpilor anti-HCV trebuie să fie mult mai larg aplicată în
abordarea diagnosticului bolilor reumatice. Orice pacient nou diagnosticat cu
artrită sau crioglobulinemie trebuie să fie testat pentru infecţia HCV.
Reumatologul şi hepatologul trebuie să trateze împreună acest tip de pacienţi. |