Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  EDUCAȚIE  »  Ars Medici

Icterul (1)

Viața Medicală
Prof. dr. Virgiliu PĂUNESCU marţi, 23 septembrie 2014

Icterul (gr. ikteros) caracterizează coloraţia galbenă a tegumentelor, conjunctivelor, mucoaselor şi a produselor de excreţie din cauza creşterii concentraţiei plasmatice a metaboliţilor pigmenţilor biliari (1–3). Este pus în evidenţă la examenul fizic al tegumentelor şi conjunctivelor şi este asociat, în general, cu bolile ficatului şi ale tractului biliar. Este vizibil la nivelul sclerelor când bilirubina depăşeşte concentraţia plasmatică de 34 µmol/L (2 mg%), iar la nivelul tegumentelor – 80 µmol/L (5 mg%). Icterul cutanat trebuie deosebit de coloraţia dată de: ingestia excesivă de caroten, tratamentul cu mepacrină şi expunerea excesivă la fenoli.

 

 

   Sindromul icteric era cunoscut de Hipocrate (460–370 î. Hr.). Cea mai veche scriere din „Corpus Hippocraticum“ pare să fie tratatul „Despre natura omului“ (Perì physios anthrópou), în care se vorbeşte despre cele patru umori: pituită, sânge, bilă galbenă şi bilă neagră (4). Aceasta „este natura corpului şi prin aceste elemente se manifestă suferinţa sau sănătatea“ (5). În „Aforisme“ (IV 62; IV 64; V 72) găsim referiri la icter, precum: „Ictericii afebrili, cu ficat dur, au prognostic prost“ (6). Aristotel denumea bila „melancolie“, sugerând că bila neagră era prezentă în stările depresive (7). Studiul componentelor bilei a început în urmă cu trei secole, iar izolarea constituenţilor majori ai bilei, sărurile biliare, s-a realizat din sec. XIX. În sec. XX au fost lămurite mecanismul molecular al metabolismului bilirubinei, metodele biochimice şi tehnice de identificare a cauzelor icterului (1, 7).

 

Metabolismul bilei

 

   Bila este o soluţie complexă, izotonă cu plasma, secretată zilnic în volum de 500–600 ml, şi compusă din apă, electroliţi (sodiu, clor etc.) şi soluţii organice, precum acizii biliari (67%), fosfolipide (22%), colesterol (4%), pigmenţi biliari (0,3%) şi proteine (4,5%) (8, 9). Formarea bilei depinde de sinteza hepatică şi de secreţia canaliculară a componentelor sale. Bila este secretată de hepatocite, care transportă substanţe endogene şi exogene din sânge către capilarele biliare (10, 11).
   Bilirubina (lat. bilis = bilă; rubor = roşu) este pigmentul biliar format în timpul catabolismului hemului, component al hemoglobinei. Prin acumularea sa excesivă ca rezultat al producerii în exces sau al eliminării insuficiente, rezultă icterul (1–3). În fiecare zi se formează aproximativ 250–400 mg sau 4 mg/kgc de bilirubină (2); 70–80% rezultă din hemoglobina eritrocitelor îmbătrânite, iar o mică parte din ertropoieza ineficientă, prin distrucţia prematură a noilor hematii în măduva osoasă sau în circulaţie; restul provine din alte proteine cu grupări hem, localizate mai ales în măduva osoasă şi în ficat.
   Formarea bilirubinei din hem cunoaşte două etape: în prima, hemul este transformat în biliverdină de hemoxigenază (o enzimă NADPH-dependentă), iar în a doua etapă are loc transformarea rapidă a biliverdinei în bilirubină sub acţiunea biliverdin-reductazei. Transformarea primară în bilirubină are loc în celulele endoteliale din splină, celulele Kupffer din ficat, macrofage şi epiteliul intestinal. Fiind insolubilă, bilirubina circulă în plasmă legată de albumină. Bilirubina trece în hepatocite prin difuziune pasivă şi prin mecanism de transport. Bilirubina neconjugată, indirectă, traversează membrana bazolaterală a celulei sinusoidale, proces în care intervin mai mulţi transportori – organic anion transporting polypeptide (OATP) ş.a. (fig. 1)
Bibliografie

1. Lidofsky SD. Jaundice. In: Feldman M, Friedman LS, Brandt L. Sleisenger and Fordtran’s Gastrointestinal and liver disease: Pathophysyology/Diagnosis/Management, Ninth edition, vol. I, Saunders-Elsevier, Philadelphia, 2010, p. 323-35

2. Wang W, Zucker SD. Bilirubin and jaundice. In: Johnson LR (ed). Encyclopedia of Gastroenterology , vol. I, Elsevier Academic Press, San Diego, 2004, p. 219-22

3. Silvain C. şJaundiceţ. şArticle in Frenchţ. Rev Prat. 2011 May;61(5):687-95; quiz 696

4. Brătescu Gh. Miracolul grec în medicină: Hipocratismul. Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 147

5. Brătesch Gh, Săndulescu C. Hipocrate. Galen, Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti, 1974, p. 39

6. Bart C, Aforismele lui Hipocrat. Ed. Medicală, Bucureşti, 1974, p. 214

7. Hofmann AF. Bile composition. In: Johnson LR (ed). Encyclopedia of Gastroenterology , vol. I, Elsevier Academic Press, San Diego, 2004, p. 176

8. Ho KJ. Biliary electrolytes and enzymes in patients with and without gallstones. Dig Dis Sci, 1996 Dec;41(12):2409-16

9. Dawson PA, Bile secretion and the enterohepatic circulation. In: Feldman M, Friedman LS, Brandt L. Sleisenger and Fordtran’s Gastrointestinal and liver disease: Pathophysiology/Diagnosis/Management, Ninth edition, vol. I, Saunders-Elsevier, Philadelphia, 2010, p. 1075

10. Reuben A. Bile formation: sites and mechanisms. Hepatology. 1984 Sep-Oct;4(5 Suppl):15S-24S

11. Salen G, Batta AK. Bile formation. In: Johnson LR (ed). Encyclopedia of Gastroenterology vol. I, Elsevier Academic Press, San Diego, 2004, 192-200

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC