Diabetul zaharat (DZ) tip 1 este o boală caracterizată prin
hiperglicemie cronică, provocată de deficitul absolut de insulină, consecință a
distrugerii cvasitotale a masei de celule beta din pancreas, prin mecanisme
autoimune, în aproximativ 90% din cazuri. DZ tip 1 reprezintă 5–10% din toate
cazurile de DZ diagnosticate, vârstele cele mai periclitate fiind copii și
tinerii, care, împreună, constituie peste 75% din pacienții cu DZ tip 1.
Studiile publicate, din abundență și în mod sistematic, în
ultimele decenii, în aproape toate țările, confirmă faptul că epidemiologia DZ
tip 1 la copil a devenit una dintre preocupările importante ale pediatrilor,
endocrinologilor și diabetologilor din întreaga lume. Principala premisă a
cercetărilor de acest gen a fost faptul că numărul pacienților a căror boală
debutează clinic în copilărie a înregistrat o creștere evidentă, ceea ce impune
elaborarea unor noi strategii terapeutice și sporirea resurselor atribuite
acestui sensibil capitol al medicinii, comun diabetologiei și pediatriei.
Obiectivele studiului
Scopul principal al studiilor întreprinse la noi, începând cu
anul 1990, a fost și este acela de a stabili care este incidența DZ tip 1 la
copil, în România, și ce tendință evolutivă are aceasta. Toate eforturile și-au
dovedit utilitatea, pentru că, în funcție și de rezultatele obținute, s-au luat
măsuri de management, inexistente până atunci, dintre care cea mai importantă a
fost inițierea rețelei medicale de diabet pediatric, în anii 2002 și 2003.
Obiectivul concret al prezentului studiu este de a analiza:
incidența DZ la copiii cu vârsta cuprinsă între 0 și 17 ani, în anii 2014 și
2015, comportamentul acesteia în perioada 2002–2015, în corelație cu diverși
factori (vârstă, gen, repartiție geografică), și de a prognoza direcția
fenomenului, în viitorii ani.
Aspectele metodologice ale cercetării
Datele privind cazurile noi, apărute în fiecare an, au fost
obținute din două surse: Registrul Român de Diabet al Copilului, întocmit cu
participarea membrilor Organizației Naționale Române pentru Ocrotirea Copilului
și Adolescentului cu Diabet zaharat (ONROCAD) și baza de date a Centrului
Medical „Cristian Șerban” din Buziaș, unicul spital din România, cu acest
profil, dotat cu tot ceea ce este necesar pentru un management de bună calitate
(echipă medicală completă și experimentată, posibilități de investigare, suport
psihologic, educație medicală pentru boală etc.).
Datele demografice au fost furnizate de Institutul Național de
Statistică. Din studiu au fost excluse cazurile de DZ diagnosticate la copiii
cu vârsta mai mică de 6 luni (vârstă la care DZ tip 1 este excepțional de rar,
fiind vorba, aproape în exclusivitate, de diabet neonatal), precum și alte
tipuri (DZ tip 2, DZ monogenic, forme genetice rare, DZ secundar unor boli
pancreatice etc). Ziua primei injecții de insulină a fost considerată debutul
clinic al bolii. Analiza datelor a constat în: calculul incidenței anuale, prin
raportarea numărului de cazuri noi la 100.000 de copii, calculul incidenței pe
grupe de vârstă, până la împlinirea efectivă a vârstei de 18 ani (0–4 ani, 5–9
ani, 10–14 ani și 15–17 ani), și în funcție de gen (sex) și aprecierea
semnificației diferențelor dintre grupe.
Rezultate privind studiul copiilor cu diabet zaharat tip 1
În anul 2015, incidența generală a DZ tip 1, la copiii cu vârsta
cuprinsă între 0 și 17 ani, a fost de 10,27/100.000/an (grupa de vârstă 0–14
ani: 10,78/100.000/an), ceea ce situează România în rândul țărilor cu incidență
medie-mare a îmbolnăvirii (>10/100.000/an). În ceea ce privește tendința
incidenței, în ultimele două decenii, aceasta a fost și este de creștere, chiar
dacă, în unii ani, sau pentru scurte perioade de timp, s-au înregistrat
oscilații ale acesteia (tabelul 1).
Tabelul 1.
Evoluția incidenței DZ tip 1, la copil, între anii 2002 și 2015
Grupa
de vârstă |
An |
2002 |
2003 |
2004 |
2005 |
2006 |
2007 |
2008 |
2009 |
2010 |
2011 |
2012 |
2013 |
2014 |
2015 |
|
0-4 ani |
2,98 |
3,75 |
3,63 |
4,23 |
4,25 |
6,12 |
4,87 |
5,46 |
6,35 |
7,52 |
6,46 |
7,99 |
9,09 |
5,49 |
|
5-9 ani |
7,33 |
6,74 |
8,32 |
7,40 |
8,85 |
9,63 |
9,47 |
8,77 |
9,62 |
10,80 |
10,60 |
9,53 |
11,79 |
11,98 |
|
10-14 ani |
7,34 |
8,18 |
7,84 |
8,52 |
9,11 |
10,20 |
11,73 |
10,49 |
9,85 |
12,26 |
11,63 |
12,50 |
11,06 |
14,41 |
|
15-17 ani |
5,91 |
5,58 |
6,39 |
6,35 |
6,41 |
5,98 |
5,16 |
3,15 |
4,08 |
5,39 |
6,35 |
7,48 |
5,90 |
7,82 |
|
0-17 ani |
6,05 |
6,26 |
6,65 |
6,72 |
7,24 |
8,10 |
7,98 |
7,24 |
7,75 |
9,39 |
9,09 |
9,61 |
9,86 |
10,27 |
|
0-14 ani |
6,09 |
6,44 |
6,72 |
6,83 |
7,50 |
8,70 |
8,75 |
8,27 |
8,60 |
10,22 |
9,60 |
10,06 |
10,68 |
10,78 |
|
Astfel, la grupa de
vârstă 0–14 ani, s-a ajuns de la 6,09/100.000/an, în anul 1996, la
10,78/100.000/an, în 2015, iar la grupa 0–17 ani, de la 6,05/100.000/an, în
2002, la 10,27/100.000/an, în 2015. Fenomenul de creștere a interesat toate
subgrupele de vârstă, dar a fost mai accentuat la cei mai mici copii (subgrupa
0–4 ani) și foarte discret (aproape absent) la subgrupa 15–17 ani.
Progresia incidenței a
fost cauzată, pe de o parte, de creșterea numărului de pacienți cu DZ tip 1 nou
diagnosticat, în fiecare an (fig. 1), iar pe de alta, de reducerea
continuă a populației pediatrice din România. Cea mai mare incidență a fost
întâlnită la grupele de vârstă 10–14 ani și 5–9 ani, iar cea mai redusă la
copiii mai mici de 5 ani (fig. 2). La băieți, incidența DZ tip 1 este
mai mare decât la fete, însă diferența nu este semnificativă statistic (fig.
3).
Deosebiri importante s-au evidențiat și între cele trei regiuni
istorice, cea mai mare incidență fiind înregistrată în Transilvania, iar cea
mai mică, în Moldova (fig. 4). La nivel național, la sfârșitul anului
2015, Registrul Român de Diabet al Copilului cuprindea 2.878 de copii cu DZ tip
1.
Incidența DZ tip 1 pediatric în România
Incidența reală a DZ tip 1 în rândul copiilor din România nu a
fost stabilită – estimându-se a fi de trei ori mai mare, decât cea reală. La
asta s-a adăugat și observația că numărul cazurilor părea să crească, în prima
parte a anilor ʼ90, elucidarea situației devenind o necesitate. Primul pas a
fost înființarea, în anul 1994, la Timișoara, a ONROCAD (Organizația Națională
Română pentru Ocrotirea Copilului și Adolescentului cu Diabet), organizație
neguvernamentală, al cărui scop principal era și este tocmai colectarea și
furnizarea de date concrete privind epidemiologia DZ (în mod special a DZ tip
1) la copii. În anul 1996, a fost întocmit primul Registru Român de Diabet al
Copilului, pentru grupa de vârstă 0–14 ani, iar din anul 2002, până în prezent,
au fost luați în evidență toți copiii cu vârsta de până la 18 ani.
Această problemă a fost și este rezolvată prin contribuția, de o
însemnătate sine qua non, a medicilor pediatri, diabetologi și endocrinologi
din toată țara, implicați direct, de-a lungul timpului, în îngrijirea copilului
cu DZ. Membrii grupului de studiu al ONROCAD, a cărui activitate a fost
organizată și îndrumată, inițial, de fondatorul ei, prof. dr. Viorel Șerban,
iar în ultimul deceniu, de conf. dr. Adrian Vlad, de la Clinica de Diabet din
Timișoara. După cum am menționat, deja, datele comunicate de medicii din
teritoriu și incluse în registru au constituit sursa principală, utilizată
pentru calculele epidemiologice, sursa secundară fiind Centrul Medical de
Evaluare, Terapie, Educație Medicală specifică și Recuperare pentru copii și
tineri „Cristian Șerban” din Buziaș, unde sunt internați, evaluați și tratați
copii cu DZ tip 1, într-un număr suficient de mare, încât să poată fi
considerat reprezentativ pentru întreaga țară.
Trebuie să spunem că, deși există Registrul Român de Diabet al
Copilului, care oferă, an de an, date reale, cât se poate de exacte, până
foarte recent, în mediul diabetologic oficial și în mass-media autohtonă s-au
vehiculat și poate se mai vehiculează, încă, cifre eronate, privind numărul
copiilor cu DZ tip 1 existent și incidența bolii.
Cel dintâi studiu asupra incidenței DZ tip 1, la copiii din
întreaga țară, cu vârsta la debutul bolii mai mică de 15 ani (0–14 ani), a fost
publicat în anul 2001, de colectivul din Timișoara și de grupul de studiu
ONROCAD (1). Studiul a inclus un număr de 706 cazuri, diagnosticate în perioada
1992–1995, incidența medie calculată fiind de 3,57/100.000/an, printre cele mai
mici din Europa; încă de atunci au fost evidențiate diferențe între cele trei
regiuni istorice, cea mai mare valoare fiind înregistrată în Transilvania, iar
cea mai mică, în Moldova, situație valabilă și în prezent (fig. 4). S-a
mai constatat că incidența înregistra o creștere semnificativă, paralelă cu
vârsta (0–4, 5–9 și 10–14 ani), iar pentru fiecare din aceste grupe, era mai
mare la fete, comparativ cu băieții (situație inversată, pe parcursul
timpului).
Cel de-al doilea studiu, publicat în anul 2015 (2), tot
de grupul de studiu ONROCAD, a analizat un număr de 3.196 de copii (53,1%
băieți și 46,9% fete), din toată țara, cu DZ tip 1 nou diagnosticat în decursul
a 10 ani (2002–2011), având vârsta cuprinsă între 0 și 17 ani (<18 ani).
Media vârstei la diagnostic a fost de 10,1 ani, fără diferențe între băieți și
fete.
Incidența medie brută a fost de 7,4/100.000/an, iar cea
ajustată, în funcție de vârstă și gen, de 7,2/100.000/an, cu valoarea cea mai
mare la grupă de vârstă 10–14 ani (9,6/100.000/an) și cu cea mai mică
(4,8/100.000/an), la grupa 0–4 ani. Incidența medie generală a fost mai mare la
băieți comparativ cu fetele (7,6/100.000/an față de 7,1/100.000/an), situație
valabilă și pentru celelalte subgrupe de vârstă, cu excepția celei dintre 5 și
9 ani.
În perioada studiată, tendința incidenței a fost una de
creștere, de la 6,2/100.000/an în anul 2002 la 9,3/100.000/an în anul 2011,
ceea ce înseamnă o rată de creștere de 5,6%/an, semnificativă din punct de
vedere statistic. Diferențe (semnificative) privind creșterea au fost
înregistrate și în funcție de grupa de vârstă, cea mai mare (cu o valoare medie
de 14,2%/an) fiind la grupa de vârstă 0–4 ani (de la 3,2/100.000/an în anul
2002, la 7,3/100.000/an, în anul 2011), urmată de grupa de vârstă 10–14 ani (cu
o valoare medie de 7,8%/an cu o creștere de la 7,3/100.000/an, în 2002, la
12,4/100.000/an în 2011), și la grupa de vârstă 5–9 ani (cu o valoare medie de
5%/an de la 7,4/100.000/an, în 2002 la 10,7/100.000/an, în 2011). Totuși, la
grupa 15–17 ani, incidența a scăzut de la 6,2/100.000/an în 2002 la 5,2/100.000/an
în 2011.
În intervalul de timp dintre cele două studii publicate, datele
furnizate de Registrul Român de Diabet al Copilului au fost prezentate
sistematic, la numeroase congrese naționale și internaționale (3–11). Astfel,
în anul 2002 (3) au fost aduse la cunoștință rezultatele ONROCAD din perioada
1995-2001, la copiii cu vârsta 0–14 ani, iar în 2006 (4) cele din intervalul
1996–2005, de fiecare dată constatându-se o incidență cu o creștere evidentă,
corespunzând unei medii de 6,1%/an.
Începând din anul 2007 (5), au fost analizați copiii cu vârsta
cuprinsă între 0 și 18 ani, confirmându-se și la aceștia, aceeași tendință de
creștere a incidenței, care se menținea însă la valori mai mici:
5,51/100.000/an în 2002 și 6,12/100.0000/an, în 2005. În anul 2008 (6) se
constata: o ascensiune marcată a incidenței, pe seama creșterii bruște a
numărului de cazuri noi, fenomen a cărui explicație nu este elucidată. Grupa de
vârstă 10–14 ani este cea mai periclitată, iar băieții sunt mai frecvent
afectați decât fetele (cu excepția cifrelor din anul 2006). În anul 2007 (7),
se observă că incidența depășește valoarea de 10,0/100.000/an, mai întâi la
unele categorii de vârstă (în special la cei cu vârsta între 10 și 14 ani),
pentru ca în 2011 (8) și media anuală generală să depășească acest prag.
Studiile publicate în anul 2015 (2, 10), încheie descrierea
incidenței și a evoluției ei în intervalul de timp 2002–2011, consfințind
creșterea sa la copiii cu vârsta 0–17 ani. Situația este similară și la grupul
0–14 ani, în anul 2013, incidența fiind dublă, în comparație cu 1996
(9,71/100.000/an, respectiv, 4,37/100.000/an), ceea ce înseamnă o rată anuală
de progresiune de 7,2% (11).