În penitenciar, în rândul persoanelor private de libertate, autoagresiunile reprezintă o formă des întâlnită de exprimare a emoţiilor negative, a tensiunilor şi frustrărilor acumulate în greul proces de adaptare la mediul carceral. Evident că această patologie apare la persoane cu o structură a personalităţii instabilă sau cu tulburări grave ale personalităţii. Totuşi, majoritatea autoagresiunilor constau în plăgi tăiate ale tegumentelor şi ţesuturilor (fiind uşor detectabile) sau în înghiţirea de obiecte ascuţite (lame, cuie, resturi de unghiere etc.), cu manifestări acute, în urma cărora pacientul ajunge să primească îngrijiri medicale în timp util, medicul putând de cele mai multe ori să-i salveze viaţa. În cazuri foarte rare, pacienţii găsesc metode de autoagresiune atât de ingenios alese şi disimulează simptomatologia atât de mult, încât medicul ajunge cu greu la diagnosticul de boală autoprovocată, după multiple investigaţii de specialitate (uneori chiar examinări CT, IRM, endoscopii digestive, angiografii etc.) şi consulturi multiple din partea medicilor specialişti.

   Prezentăm un caz care merită o atenţie specială deoarece reprezintă exact o astfel de formă de autoagresiune extrem de rar întâlnită – practic primul caz publicat. (...)

Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.