Cânepa a fost utilizată încă din vremuri străvechi, atât pentru
fabricarea funiilor, cât și pentru efectul său psihotrop. Marele taxonomist
suedez Carl von Linné i-a dat acesteia, în 1753, numele Cannabis sativa,
care definește o plantă lunguiață cu frunze multidigitate, etimologic provenind
de la termenul latin „cannabis“, termen din care a derivat cuvântul cânepă. Ea
se regăsește în ierbarele și farmacopeile vechi, având și reprezentări artistice
în atlasele botanice sau în gravuri de epocă.
Întâlnită în regiunile temperate și subtropicale, tocătura
rezultată din frunzele și vârfurile înflorite de cânepă formează un material ce
poate fi fumat, cunoscut adesea ca marijuana. Rășina este cunoscută sub numele
de hașiș. Canabis este termenul generic pentru toate drogurile importante
derivate din cânepă, iar în funcție de regiune, există termeni diferiți care
denumesc aceeași plantă. În India, de exemplu, rășina este numită charas,
frunzele fumate sunt numite ganja, iar infuzia de frunze băute asemenea
unui ceai poartă numele de bhang. În America de Nord sunt mai mulți
termeni utilizați pentru același drog – marijuana, pot, grass, dope
etc.
Utilizat în medicină de aproximativ 5.000 de ani, împăratul
chinez Shen prescria ceaiul din frunze de canabis ca remediu pentru malarie,
amnezie, reumatism, gută sau afecțiuni musculare, în timp ce populațiile din
bazinul Mării Mediterane utilizau planta pentru ameliorarea durerilor nașterii și
în dismenoree. Canabisul conține peste 400 de substanțe, dintre care mai mult
de 60 de canabinoizi, substanța psihoactivă primară fiind
delta-9-tetrahidrocanabinolul (THC), care poate exista în diverse concentrații,
în diferite părți ale plantei și în diferite variante botanice ale speciei. În
jur de 20–50% din THC este absorbit la nivelul plămânului prin inhalare, în
timp ce ingerarea acestuia îi reduce biodisponibilitatea, ca urmare a
degradării acidității gastrice și a metabolizării hepatice. În urma absorbției,
se leagă de proteine aproape integral, acumulându-se în țesutul adipos, de unde
este lent reabsorbit. THC este distribuit rapid la nivelul creierului, unde se
leagă de receptorii neuronali canabinoizi de tip 1 (CB1) de la nivelul
sistemului dopaminergic mezolimbic, precum și de sistemul opioid și canabinoid,
la nivelul leucocitelor și al trunchiului cerebral fiind prezenți receptorii
canabinoizi de tip 2 (CB2) (1).
Canabisul poate fi
utilizat terapeutic în numeroase afecțiuni precum tratarea durerii cronice la
pacienții non-neoplazici sau neoplazici, inclusiv cefaleea, ca antiemetic
asociat chimioterapiei, pentru stimularea apetitului în bolile cașectizante
(cancer sau SIDA), tratarea spasticității din scleroza multiplă și a leziunilor
medulare, sindromul Tourette, epilepsie, glaucom, depresie, artrită, neuropatie
etc. În pofida efectelor benefice ale canabisului, nu trebuie pierdute din
vedere multiplele pericole ale utilizării acestuia. Fumul rezultat în urma
arderii canabisului conține multe dintre substanțele toxice care se regăsesc și
în fumul de țigară, responsabil pe termen lung de apariția faringitelor,
rinitelor, astmului, bronșitelor, emfizemului sau chiar a neoplasmului pulmonar
(2).
Boala Crohn și colita ulcerativă
Bolile inflamatorii intestinale (BII) reprezintă un grup de afecțiuni
ale tractului gastrointestinal, cuprinzând două entități: boala Crohn (BC) și
colita ulcerativă (CU). Boala Crohn rezultă în urma interacțiunii dintre
factorii genetici și cei de mediu (fumatul), cu o prevalență mai crescută în țările
dezvoltate. În ceea ce privește mecanismele etiopatogenice și terapia cauzală a
acestei boli, datele nu sunt încă foarte precise. Ambele BII sunt afecțiuni cu
evoluție cronică, marcată de perioade de exacerbări și remisiune, care prezintă
atât elemente comune, cât și distincte, marcând evoluția și tratamentul
acestora. Simptomele BC sunt heterogene, caracteristică fiind diareea peste șase
săptămâni, durerile abdominale și pierderea în greutate. Aceste simptome pot
ridica suspiciunea de BC mai ales dacă pacientul este tânăr. Simptomatologia
include stare generală alterată, anorexie sau febră, iar diagnosticul este
confirmat de examenul clinic și combinația investigațiilor endoscopice,
histologice, radiologice și biologice. Specifică BC este posibilitatea
localizării leziunilor la orice nivel al tractului digestiv, prin afectarea
transmurală a peretelui intestinal și numeroase recăderi în ciuda răspunsului
inițial favorabil la tratament. Din punct de vedere histopatologic, inflamația
cronică focală și neuniformă, neregularitatea criptelor focale și granulomul
sunt trăsături înalt sugestive pentru BC. Conduita terapeutică este diferențiată
în funcție de activitatea bolii, localizarea și evoluția acesteia și de
complicațiile, manifestările extraintestinale și comorbiditățile asociate.
Alegerea celei mai eficiente scheme de tratament este influențată de balanța
dintre efectele benefice ale medicației și efectele adverse ale acesteia.
Dintre clasele de medicamente utilizate pentru tratarea BC se numără corticoterapia,
imunosupresoarele, imunomodulatoarele și antibioticele (3).
Este binecunoscută acțiunea canabinoizilor de inhibare a
motilității și secreției intestinale, prin acțiunea asupra receptorului
canabinoid de tip 1 din terminațiile
neuronilor plexului mienteric (4), efectul antiinflamator (5) și
antiproliferativ (6). De asemenea, beta-cariofilenul, o rășină non-psihoactivă
conținută în canabis, a demonstrat efecte similare, incluzând și reducerea
durerilor prin acțiunea asupra receptorilor canabinoizi de tip 2 (7).
Efecte benefice demonstrate științific
Încă din 2005, Hergenrather și colab. au efectuat un
studiu-pilot privitor la efectele canabisului asupra BC, care a evidențiat
efecte benefice asupra apetitului, durerilor, greței și vărsăturilor,
fatigabilității, activității și depresiei la pacienții cu această afecțiune.
Pacienții au raportat, de asemenea, creșterea în greutate, reducerea scaunelor și
a episoadelor de acutizare (8). Un studiu experimental efectuat pe șoareci a
pus în evidență efectul protector pe care îl are canabidiolul în colita indusă
pe modelele de șoareci, acesta fiind o substanță sigură și non-psihotropică
extrasă din Cannabis sativa (9).
Primul raport care privește utilizarea canabisului în BC a fost
publicat de Naftali și colab. în 2011, după ce s-a efectuat un studiu observațional
retrospectiv în care au fost cuprinși 30 de subiecți, ale cărui rezultate au
pus în evidență efectele pozitive ale canabisului atât asupra activitații bolii
(reflectată prin reducerea indexului bolii), cât și asupra necesitații
utilizării altei terapii sau a intervenției chirurgicale (10). Având în vedere
necesitatea efectuării unor studii suplimentare care să vizeze eficacitatea și
efectele adverse ale terapiei cu canabis în BC, acesta a publicat doi ani mai
târziu un studiu prospectiv în care au fost cuprinși 21 de pacienți cu indicele
de activitate al BC (CDAI) mai mare de 200, care nu au răspuns la
corticoterapie, imunomodulatori sau agenți anti-TNFα, rezultând atât o remisie
completă (scorul CDAI<150) la 45% din subiecții care au inhalat canabis timp
de opt săptămâni, comparativ cu 10% la subiecții care au primit placebo, cât și
răspuns clinic (reducerea scorului CDAI cu mai mult de 100) observat la 90% din
pacienții care au primit canabis, comparativ cu 40% din pacienții cuprinși în
grupul care a primit placebo. Subiecții care au primit canabis au raportat o
îmbunătățire a apetitului și somnului, fără a se evidenția efecte adverse
semnificative. În plus, trebuie reținut avantajul absenței efectelor secundare
terapiei cu corticosteroizi (11).
Tot în 2011, Lal și colab. au efectuat un studiu care a vizat
evaluarea utilizării canabisului la pacienții cu BII, studiu care a cuprins un
lot de 100 de pacienți cu CU și 191 de pacienți cu BC. Prin aplicarea unui
chestionar în rândul pacienților cu BII, autorii au concluzionat că 51% din
pacienții suferinzi de CU, respectiv 48% din pacienții cu BC au utilizat
canabis în antecedente pentru ameliorarea simptomelor. Utilizatorii de canabis
erau mai ales pacienți cu istoric de intervenție chirurgicală abdominală,
dureri cronice abdominale sau cu un index al calității vieții scăzut (12). Pe
lângă acestea, Lahat și colab. au subliniat faptul că inhalarea canabisului
timp de trei luni îmbunătățește calitatea vieții, indexul activității bolii și
statusul nutrițional al pacienților cu BII (13).
În 2014, Storr și colab. publică un studiu efectuat pe 313
subiecți cu BII demonstrând că folosirea canabisului, deși obișnuită la BII cu
îmbunătățirea simptomatologiei algice și a tranzitului intestinal accelerat,
este totuși asociată cu un risc mai crescut de intervenție chirurgicală la
pacienții cu BC (14). Trebuie amintit și efectul benefic al canabigerolului, un
extract canabinoid non-psihotropic, efect obținut în colitele induse la șoareci,
atât prin reducerea producerii oxidului nitric (efect modulat de receptorii CB
2), cât și prin reducerea formării speciilor reactive de oxigen în celulele
epiteliale intestinale (15).
Includerea canabisului în schema de tratament a BC încă necesită
efectuarea unor studii clinice, care să evalueze eficacitatea și siguranța
utilizării acestei terapii. Ținând cont de proverbul înțeleptului Solomon,
împăratul poporului evreu din secolul al IX-lea î.Hr., al cărui îndemn era
„Fiule, mănâncă miere, căci este bună, și fagurele de miere este dulce pentru
cerul gurii tale (...), dacă dai peste miere, nu mânca decât atât cât îți
ajunge, ca să nu ți se scârbească și s-o verși din gură“, putem concluziona
faptul că orice leac folosit într-un mod nechibzuit și necumpătat poate deveni
o otravă.
