Nostalgia după Ceauşescu le dăunează românilor mai mult decât consumul exagerat de sare, zahăr şi grăsimi. Cei mai afectaţi sunt ţăranii. Îi urmează muncitorii ajunşi şomeri sau pensionari pe caz de boală, câţiva intelectuali cu ferme convingeri de stânga, foşti activişti şi securişti care s-au speriat prea rău la Revoluţie, nu şi-au revenit nici după 20 de ani, şi n-au apucat să se privatizeze.
    Nu cu mulţi ani în urmă, românii care au răspuns la un sondaj l-au considerat pe Ceauşescu cel mai mare conducător pe care l-a avut acest neam. Nu-i o surpriză! La un faimos televoting naţional, Bulă a fost şi el clasat pe la jumătatea topului celor mai mari 100 de români.
    Oricum ar fi ele, sondajele nu-mi inspiră mare încredere. Cred sincer că sunt nişte făcături măsluite în birouri exagerat de secrete, cu scop bine gândit atât pe moment, cât şi pe termen lung. Din aceste sondaje au aflat lucruri care nu reprezintă pentru mine nicio noutate. Şi-mi confirmă tot ce am scris în presa în care am semnat rubrici sau am dat interviuri. Afirm de ani buni că, din câteva mii de ţărani vârstnici consultaţi în fiecare an, doar doi–trei dintr-o mie nu-l regretă pe Ceauşescu. Pentru ei au venit progresiv zile din ce în ce mai rele, iar la capătul tunelului se vede doar o lumânare înfiptă într o colivă. Bolnavi de cancer, hipertensiune arterială, boli degenerative şi dislipidemii cauzate de excesul de sare, alcool, grăsimi şi necazuri, ţăranii noştri vor intra în pământ şi cu excesiva nostalgie după Marele Cârmaci.
    Ca şi prostia, nostalgia nu are leac. Politicienii noştri ar fi putut să o facă, dar nu le-au dat motive oamenilor să nu regrete comunismul. O stafie care, dacă o să mai apară serios în Europa, pe axa Moscova–Chişinău–Bucureşti va găsi mulţi adepţi.